Incendiu într-un apartament din Chișinău, provocat de focuri de artificii

Un incendiu a izbucnit într-un apartament din Chișinău, după ce focuri de artificii lansate în apropiere au ajuns în interiorul locuinței și au provocat aprinderea bunurilor. Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 21:28.
Potrivit informațiilor preliminare, flăcările au cuprins un apartament situat la etajul 14 al unui bloc de locuit de pe strada Nicolae Testemițanu din capitală.
La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri și salvatori, care au ridicat o scară extensibilă până la nivelul apartamentului afectat și au acționat pentru lichidarea focarului de incendiu. Martorii susțin că salvatorii au fost întâmpinați cu aplauze de către oamenii adunați în zonă, impresionați de intervenția rapidă a acestora.
„Ajunși, pompierii au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale de la balconul apartamentului afectat de foc. Datorită intervenției operative a pompierilor, incendiul nu au obținut răspândire, fiind localizat la ora 21:58 și lichidat complet la ora 22:06”, comunică IGSU.
Din fericire, în momentul producerii incendiului, în locuința afectată nu se afla nimeni, astfel că nu au fost raportate victime.În urma cercetărilor efectuate la fața locului, a fost depistată o cutie de artificii deja utilizate, care, cel mai probabil, a stat la baza izbucnirii incendiului în apartamentul de la etajul 14.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să evite lansarea focurilor de artificii și utilizarea materialelor pirotehnice. Salvatorii atenționează că este strict interzisă lansarea focurilor de artificii de la balcoane, în holuri, în curțile blocurilor de locuit, cât și în apropierea vehiculelor și spațiilor forestiere.
Pompierii atenționează că nerespectarea regulilor antiincendiare poate provoca incendii de proporții, arsuri, traumatisme, dar și alte incidente grave.Potrivit datelor IGSU, în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 62 situații de risc.