Externe

Incredibilul colaps economic al Rusiei. Primele date: producția de mașini a scăzut cu 97,6%, frigidere – 58,1%, mașini de spălat – 59,2%, vagoane de tren – 59,8%

Primele date statistice privind evoluția economiei Rusiei în 2022, date publicității de instituția guvernamentală Rosstat, relevă o prăbușire formidabilă a înregii industrii constructoare de mașini. În luna mai a anului 2022, comparativ cu luna mai 2021, producția de automobile aproape că a încetat (s-a redus cu 96,7%). Multe alte sectoare vitale au scăzut producția cu 50-60%. Abia aceste cifre relevă cu adevărat impactul sancțiunilor impuse de occident și retragerea companiilor străine din Rusia, a cărei industrie pare aruncată în urmă cu 100 de ani.

Informațiile au fost preluate pe contul său de Twitter de economistul Janis Kluge, asociat senior la Institutul German pentru Afaceri Externe și Securitate și coordonator al think-tank-ului EURussia Network. Expertul mărturisește că le-a descoperit pe site-ul oficial rosstat.gov.ru din întâmplare, exact când era pe cale să-și închidă computerul.

Conform datelor oficiale, care aparțin chiar Guvernului de la Moscova, comparativ cu mai 2021, în mai 2022 s-au înregistrat următoarele scăderi:

  • Industria constructoare de automobile: 96,7% (s-au mai produs doar 3.700 de automobile în 2022),
  • Camioane: -39,3%,
  • Motoare: -57%,
  • Vagoane de tren pentru pasageri: -59,8%,
  • Vagoane de marfă: -51,8%,
  • Cabluri cu fibră optică: – 80,8%,
  • Frigidere: -58,1%,
  • Mașini de spălat: -59,2%,
  • Motoare electrice: -49,9%,
  • Lifturi: -34,7%,
  • Excavatoare: – 60%.

Acesta este impactul retragerii marilor companii constructoare de mașini din Rusia, dar și al embargoului pe produse tehnologice de top impus de occident după începerea invaziei din 24 februarie.

În fapt, această scădere e chiar cu mult mai dură chiar și decât atât, pentru că în perioada 1 ianuarie – 24 februarie industria rusească a funcționat la capacitate normală. Așadar, din 5 luni măsurate, în aproape două lucrurile au decurs normal – atunci s-au produs mare parte din bunuri. Apoi a venit colapsul. Asta înseamnă că, după 24 februarie, industria rusească s-a închis, pur și simplu!

Despre acest lucru a vorbit în treacăt și președintele american Joe Biden în timpul summitului NATO de la Madrid, menționând că rușii au mari dificultăți să mențină funcțională țara, că lipsa pieselor de schimb a dus la scăderea producției de țiței, iar industria de război nu are componentele de înaltă tehnologie necesare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *