Unul dintre aceste principii vizează în mod expres că „Sistemul judiciar va decide în cauzele aflate în faţa sa imparţial, pe baza faptelor şi în conformitate cu legea, fără restricţii, influenţe nepotrivite, stimulente, presiuni, ameninţări sau interferenţe, directe sau indirecte din orice parte sau pentru orice motiv”. Astfel, independenţa judiciarului a fost consacrată la nivel mondial drept valoare cu aplicabilitate practică, și nu ca un principiu teoretic, indispensabil înfăptuirii actului justiției, dar cu valoare iluzorie.

În prezent, majoritatea covârșitoare a statelor consfințesc principiul independenței judecătorilor în constituțiile lor, deși pentru a garanta realizarea în practică a acestui principiu simpla existență a prevederii respective în textul Legii Fundamentale nu este suficientă. Statuarea din constituție nu poate fi aplicată decât prin existența unui cadru legal subsecvent ce stabilește garanții reale, ferme și suficiente pentru ca independența judecătorilor să fie reală. Doar în acest mod putem miza pe ridicarea nivelului de încredere a oamenilor în actul de justiție înfăptuit de către stat.

Imposibilitatea statului de a asigura în măsură suficientă independența judecătorilor generează imposibilitatea garantării juste şi legale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Totodată, trebuie menționat că independenţa judiciarului nu reprezintă un scop în sine și nu este un privilegiu individual al judecătorului; aceasta se justifică prin necesitatea de a permite judecătorului realizarea misiunii sale. Potrivit Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară, judecătorul trebuie să îşi exercite funcţia judiciară în mod independent, pe baza propriei aprecieri a faptelor şi în concordanţă cu spiritul legii, fără influenţe externe, sugestii, presiuni, ameninţări şi fără vreun amestec, direct sau indirect, indiferent de la cine ar proveni ele şi sub ce motiv.

Pericolul corupţiei pentru independența judecătorului

La nivel mondial este consacrat drept axiomă aserțiunea potrivit căreia corupţia subminează democraţia şi statul de drept şi conduce la încălcarea drepturilor omului. Multe state, inclusiv Republica Moldova, și-au trasat obiective privind combaterea corupţiei, ca parte integrantă a eforturilor de asigurare a statului de drept.

Fenomenul corupției constituie o amenințare la valorile statului de drept, democrație și drepturile omului, subminează principiile bunei-administrări, echității și justiției sociale, denaturează concurența, împiedică dezvoltarea economică și periclitează stabilitatea instituțiilor democratice și fundamentul moral al societății. În asemenea circumstanțe doar asigurarea unei justiții eficiente, nepărtinitoare, exercitată de judecători independenți și imparțiali, este instrumentul principal de combatere a corupției. Buna reputaţie a judecătorului constituie o condiţie a încrederii publice în justiţie şi eficienţa acesteia, fără de care nu poate fi concepută calitatea justiţiei şi deplina aplicare a dispoziţiilor constituţionale şi legale care reglementează înfăptuirea sa. Corupţia nu subminează doar încrederea în judecător, dar şi în actul de justiţie ca atare.

Comisia de la Veneţia, unul din cele mai influente organisme europene de asigurare a democrației prin lege, în Opinia adoptată în cadrul celei de-a 94-a sesiuni plenare din 8-9 martie 2013 a evidenţiat că, în primul rând, corupția este un fenomen care afectează în special sistemul judiciar, iar acest lucru este valabil pentru mai multe state din Europa de Est. În aceste condiții, tratarea acestui flagel în mod diferit față de alte infracțiuni, inclusiv în ceea ce privește diminuarea unor facilități în ceea ce privește independența judecătorilor, pare a fi rezonabilă. Dar pe de altă parte, o amenințare de urmărire penală sub acuzații false de a accepta mită sau trafic de influență ar putea fi folosite pentru a supune judecătorii voinței procurorului. În acest sens, în lipsa unei independenţe viabile, judecătorul devine vulnerabil şi lipsit de protecţie în raport cu actul corupţiei.

Importanţa imunităţii judecătorului

Legiuitorul constituant a conferit independenței și inamovibilității judecătorilor statut de principiu constituțional, stabilindu-le expres în art. 116 alin. (1). Cu toate acestea, în jurisprudența sa Curtea Constituţională a Republicii Moldova de nenumărate ori a subliniat că imunitatea judecătorului nu trebuie să obstrucţioneze principalele funcţii şi atribuţii ale justiţiei şi nici să împiedice funcţionarea principiilor democratice într-un stat de drept. Instanța de jurisdicție constituțională a statuat că independenţa judecătorului nu trebuie catalogată ca un paravan de protecţie a acestuia, ci mai degrabă ca un mecanism indispensabil pentru a proteja justiţia de obstrucţionare coruptivă.

Pornind de la faptul că judecătorul realizează justiţia în numele legii, pronunţarea oricărei hotărâri trebuie să se facă în absenţa oricărei imixtiuni în procesul decizional. De aceea, activitatea judecătorului trebuie să fie exercitată în lipsa influenţei de orice natură, independent de controlul profesional ierarhic, în afara politicului. Prin actul pronunţat, ca autoritate de lucru judecat, judecătorul „creează dreptul”. În acest sens „potrivit principiului imunității, în activitatea sa, judecătorul se supune numai legii şi conştiinţei sale. În rezolvarea litigiilor, judecătorul nu poate primi niciun fel de ordine, instrucţiuni, indicaţii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind soluţia pe care trebuie să o dea. Este axiomatic faptul că în soluţionarea unei cauze, un judecător nu acţionează la ordinele sau instrucţiunile nici unui terţ din interiorul sau din exteriorul sistemului judiciar”. (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.18 din 02.06.2014 )

Trebuie evidenţiat faptul că jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova este tranşantă în interpretarea principiului independenţei judecătorului ca un element esenţial al statului de drept. Esenţa este că „judecătorii nu se află şi nu trebuie să se afle în raporturi de subordonare faţă de alte autorităţi publice, indiferent care ar fi acestea şi indiferent de poziţia ierarhică a acestor autorităţi în stat” (Hotărârea Curții Constituționale nr.10 din 04.03.1997), or, influenţarea judecătorului îl face vulnerabil în mecanismul actului decizional alterându-i nepărtinirea. În acest sens, o cauză majoră poate fi actul de corupere.

Totodată trebuie înţeles clar că „independenţa judecătorului nu constituie şi nu poate fi interpretată ca o putere discreţionară a acestuia sau o piedică în calea angajării răspunderii sale penale, contravenţionale sau disciplinare în condiţiile legii” (Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 22 din 05.09.2013). Influenţa corupţiei asupra judiciarului trebuie înţeles lato sensu, atât ca un pericol asupra independenţei funcţionale, cât şi a independenţei personale.

Mai mult decât atât, însăşi autoritatea judecătorească prin activitatea exercitată trebuie să lupte contra corupţiei. „În general, una din condițiile și componentele esențiale pentru existența unei autorități eficiente în combaterea corupției este existența unui cadru legal adecvat și stabil, care să reglementeze competențele acesteia. Există mai multe aspecte ale independenței acestei autorități, care includ independența politică, funcțională, operațională, precum și independența financiară. Libertatea de a lua decizii și libertatea de a întreprinde acțiuni adecvate sunt cele mai importante, în special, pentru investigarea efectivă și eficientă a acuzațiilor, în lipsa unei influențe sau a unor obligații nejustificate”. (Hotărârea Curţii Constituţionale nr.7 din 16.04.2015)

Judecătorii trebuie să dispună de inamovibilitate pentru a asigura independenţa acestora în exercitarea mandatului. Totodată, nu trebuie ajuns la extinderi in extremis a instituţiei independenţei judecătorului, deoarece acesta nu dispune de autonomie în raport cu dreptul, iar pentru orice faptă penală săvârşită de un judecător acesta trebuie să fie tras la răspundere, astfel independenţa nu exclude angajarea responsabilităţii acestuia. Drept consecinţă, o garanţie a asigurării independenţei judecătorului trebuie să fie principiul constituţional al loialităţii, potrivit căruia judecătorul nu trebuie să abuzeze de statutul său, dar având conduita profesională prin care respectă legea să se bucure de autonomia şi independenţa funcţională.

Concluzii

Imunitatea şi independenţa pot proteja judecătorul contra riscului de a fi supus presiunilor decizionale, şi tocmai pornind de la misiunea unică pe care o are judecătorul în societate, imunitatea trebuie să îi fie garantată. Judecătorul nu trebuie examinat doar din perspectiva autorităţii ce deţine puterea, dar el este cel căruia îi revine misiunea de a sta la straja dreptăţii.

Doctrina de specialitate, atunci când abordează problema independenței judecătorilor, invocă numeroase documente internaționale și naționale, adoptate în diferite perioade, dar destul de regulat. Asemenea atenție acordată de guvernele statelor, dar și de către societatea civilă, nu este oare o dovadă a faptului că independența justiției, în general, și a judecătorilor, în particular, nu este încă soluționată definitiv în nicio țară? Din cele menționate mai sus, dar și examinând vasta practică a statelor europene putem concluziona că nici o țară nu a reușit până în prezent să asigure cu adevărat și în mod deplin, prin norme juridice, instanțe independente. Dar chiar și în presupunerea că ar exista, printr-o voință politică, un cadru normativ perfect, asigurarea în practică a unei astfel de independențe, prin actul jurisdicțional propriu-zis, rămâne o problemă de mentalitate.

Amb. Mamuka JGENTI
Expert Cheie în Jurisprudenţa CEDO
Proiectul UE „Suport Pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova”

Acest articol a fost publicat cu sprijinul Proiectului finanțat de Uniunea Europeană „Suport pentru Curtea Constituțională a Republicii Moldova”. Responsabilitatea exclusivă pentru conținutul acestei publicații revine autorilor. Aceasta nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.