Paralel, a lansat și proiectul de caritate „Nistru unește Moldova”, în cadrul căruia a venit cu mai multe acțiuni, menite să ajute familiile nevoiașe din țara sa natală. Pe lângă acestea, în toamnă, Ion Lazarenco Tiron planifică să traverseze înot și Canalul Catalina din California, SUA. Care este motivația să înoți zeci de kilometri în apă rece, ce pericole implică acest sport, dar și ce înseamnă să fii patriot nu doar pentru bifă, am încercat să aflu chiar de la cel care ne duce faima țării în toată lumea.

– Ați emigrat în Irlanda în anul 1997. Ce v-a determinat să faceți acest pas important?
– Am decis împreună cu soția să emigrăm în altă țară pentru un viitor mai bun și democratic. Sunt foarte recunoscător acestei țari adoptive pentru tot ce mi-a oferit și-mi oferă până acum.

– De ce înotul… Când ați descoperit această pasiune?
– Am început să practic înotul în 2011, ca o alternativă de a face sport după ce am avut câteva intervenții chirurgicale la genunchi. Înotul în apele libere și reci din Marea Irlandeză era un fel de tratament terapeutic – acolo mi se calmau durerile. În scurt timp, am înțeles că acesta este ceva mai mult decât un simplu sport – este o artă, o conexiune cu natura, care îmi dă multă energie și mă face să mă simt bine.

„Și în Moldova sunt oameni care fac lucruri mărețe și frumoase”

– În 2013 ați devenit membru a două asociații mari pentru traversarea strâmtorilor înotând, și anume, „Federația Înotătorilor a Canalului Englez și a Piloților” și „Asociația Înotătorilor a Strâmtorii Gibraltar”. Cât de necesară este alipirea la o asemenea asociație?
– Orice persoană care dorește să înoate așa distanțe și în special strâmtori dintre continente și țări, trebuie să treacă un șir de testări pentru a se califica și a deveni membru al acestor asociații. În primul rând, este necesar să demonstrezi că ești capabil să înoți mai mult de 6 ore în ape libere, unde temperatura este de +14°C, indiferent dacă e zi sau noapte. Trebuie să treci un control medical intensiv, iar dacă ești sănătos, medicul eliberează un certificat pe care ulterior îl prezinți la asociație.

– Și care sunt beneficiile?
– Beneficiile sunt enorme. Asociațiile îți oferă o listă cu piloți de nave maritime cu experiență în asistența înotătorilor și totodată dobândești permis de trecere de la instituțiile ce țin de traficul maritim. Partea administrativă este foarte importantă, deoarece prin strâmtori trec zilnic sute de nave de diferite modele și mărimi, iar înotul în asemenea condiții este foarte periculos.

– Eu aș spune că înotul pe distanțe lungi, în general, implică multe riscuri. Totodată, acesta nu este foarte popular, cel puțin în rândul moldovenilor. Cum ați ajuns la concluzia că puteți schimba lumea în acest mod?
– După ce am înotat Nistrul, am decis să merg pe plan internațional. Speram ca cineva să-mi audă mesajul pe care vroiam să-l transmit: pace și bunăstare tuturor. Traversarea strâmtorilor se consideră un sport extrem, de aceea mi-am propus ca scop să demonstrez lumii întregi că și în Moldova sunt oameni care fac lucruri mărețe și frumoase. În apă sunt numai eu cu gândurile mele și natura care mă înconjoară. Mintea este mereu la baștină, la părinții mei (Dumnezeu să-i odihnească), la copiii necăjiți pe care-mi doresc să-i ajut. Nu-mi pot permite să mă gândesc că apa e rece, că mă dor umerii sau că meduzele periculoase mă înțeapă. Încerc să fiu pozitiv și înot cu nerăbdare până la următoarea pauză de cel mult un minut, unde pot să-mi beau hrana lichidă și să mănânc o bucată de banană.

„Făceau glume pe seama mea și spuneau că nu voi reuși”

– Vorbind despre proiectul „Nistru – unește Moldova”, ați parcurs traseul Soroca-Dubăsari – 235 km, timp de 9 zile. Care a fost scopul acestei acțiuni?
– În 2012 am primit un val de inspirație de la un înotător din Tunisia, Nejib Belhedi, cu care am făcut un proiect comun. Altă motivație am primit-o de la actorul englez, David Walliams, care a înotat 224 km pe Râul Tamisa, în scopuri caritabile. Ambii au trecut înot și ceva strâmtori, dar pe mine m-a inspirat scopul de a înota pentru țară. Aceasta este o metodă să-mi promovez patria în străinătate. Pregătirea pentru acest proiect am demarat-o la începutul anului 2013 – înotam săptămânal câte 60-70 km în bazin și câte 10-12 km în mare.

– Ați fost susținut de cineva?
– Autoritățile din R. Moldova nu au crezut în mine și nici în actul de caritate pe care vroiam să-l fac. Mulți făceau glume pe seama mea și spuneau că nu voi reuși. A fost destul de migălos să obțin și anumite autorizații. Chiar dacă n-am avut sponsori și nici donații nu s-au prea adunat, am reușit să duc la bun sfârșit proiectul. Nimeni dintre autorități nu m-a întâmpinat la finiș, chiar dacă mulți au promis. În ultimele minute toți au anunțat că sunt ocupați. Totuși, atitudinea contează.

– Colectați fonduri pentru case de copii și pentru sportivii care practică înotul. Cât de receptivi sunt oamenii la asemenea apeluri?
– Vreau să ajut copiii pentru că ei sunt viitorul nostru – cei ce ne vor duce faima în lume, cei care ar putea schimba direcția unde mergem. Din păcate, ei suferă cel mai mult în momentul acesta de tranziție, când țara se confruntă cu multe probleme, iar oamenii pleacă peste hotare. Nu doresc deloc să critic pe nimeni, dar din experiența mea, pot să zic că noi, moldovenii, ca națiune, ne mobilizăm mai greu atunci când trebuie să facem donații pentru un scop nobil.

– Există diferență între atitudinea moldovenilor și a celor din străinătate?
– Irlandezii și, în general, oamenii din străinătate, sunt mai receptivi, mai ales dacă proiectele se desfășoară în țara lor. Când lansez un apel, eu contez pe cei din Diaspora noastră – ei de regulă sunt receptivi.

Visează să traverseze 7 cele mai renumite strâmtori ale lumii

– Sunteți primul moldovean care a traversat înot strâmtoarea Gibraltar, Canalul Mânecii și Canalul de Nord. Care a fost motivația pentru aceste proiecte?
– Foarte mulți înotători își doresc să traverseze Canalul Mânecii, nici eu nu am fost original în acest sens. Ținând cont că eu mă antrenez în Marea Irlandeză, traversarea Canalului este o experiență total diferită. Aceasta este periculoasă și destul de costisitoare. Prin urmare, am decis mai întâi să traversez Strâmtoarea Gibraltar (cca 16 km), care e mai scurtă, ceea ce mi-a permis să acumulez experiență în larg. Mai târziu a urmat și Canalul Mânecii (cca 34 km). Tot atunci mi-am propus să traversez cele mai renumite 7 strâmtori ale lumii, iar în luna august, 2015, am parcurs înot și Canalul de Nord (cca 36 km). Mai urmează patru, două din ele Canalul Catalina (cca 34 km, California, SUA) și Canalul Molokai (cca 45 km, Hawai, SUA) sunt preconizate pentru septembrie 2016 și octombrie 2016.

– Cât de dificil este înotul în apă deschisă?
– Distanța este măsurată pe o linie dreaptă, de la cele mai apropiate puncte. În realitate însă, înoți mult mai mult, fiindcă valurile și curenții de apă complică foarte mult treaba. Din păcate, de multe ori se întâmpla ca traversarea să nu fie posibilă în săptămâna planificată din cauza timpului nefavorabil. În asemenea cazuri înotătorul se întoarce acasă.

– Ce reguli trebuie respectate?
– În timpul înotului sunt câteva reguli care trebuie respectate cu strictețe. Dacă sportivul le încalcă, acesta este descalificat. Spre exemplu, înotătorul nu are voie să înoate în costum mai lung de șolduri și este obligat să poarte căciulă specială și ochelari de înot. Totodată nu avem voie să ne atingem de nava care ne însoțește. La fel, înainte de cursă nu ai voie să consumi medicamente neautorizate.

„Există mereu riscul să fii atacat de rechini”

– În ce măsură vă puneți în pericol sănătatea?
– În afară de riscul de hipotermie, riști să fii înțepat de meduze veninoase care afectează sistemul respirator. Un risc major îl constituie curenții de apă, care de multe ori își schimbă direcția. Pe lângă aceasta din cauza extenuării începi să simți tot felul de dureri. În strâmtorile din Oceanul Pacific, spre exemplu, există mereu riscul să fii atacat de rechini…

– Sună înspăimântător. Dar ce experiență memorabilă, pozitivă, ați trăit?
– În Canalul Mânecii am avut privilegiul să înot timp de 12 minute alături de câțiva delfini. Starea pe care am trăit-o atunci, e de nedescris – a fost o experiență extraordinară.

– Ați traversat înot așa-numitul Everest al apelor, canalul „La Manche”. Cum a fost acea experiență?
– Fiecare provocare lasă în urmă diferite amintiri și emoții. În Everestul apelor am simțit că „ce nu și-ar pune omul în minte, corpul realizează”. Un vis a devenit realitate. Am fost norocos să fac față acestei provocări din prima încercare. Sunt mulți înotători care au avut câte 9 încercări și au cheltuit zeci de mii de euro, dar așa și n-au mai reușit să obțină acest rezultat. Fiecare strâmtoare are complicațiile și greutățile ei. Contează foarte mult pregătirea și cei care te susțin de pe navă – pentru aceasta le sunt foarte recunoscător.

„Vreau să arborez drapelul nostru în fiecare colț al pământului”

– Pentru toamna care vine v-ați propus să treceți Canalul Catalina din California, SUA. Printre dificultățile acestuia se numără curenții puternici și temperatura scăzută a apei. Experiența pare extrem de dificilă, în ce măsură este justificat efortul?
– Da, traversarea Canalului Catalina implică asemenea riscuri, mai ales că nu este exclus să fii vizitat și de câțiva rechini. Totuși, experiența pe care am acumulat-o în apele deschise mă face să gândesc pozitiv. Oricum, efortul fizic va fi enorm, de aceea mă pregătesc intens în fiecare zi. De obicei toți văd doar succesul, dar efortul care stă în spate nu-l vede nimeni. Acest canal este al patrulea din cele șapte provocări și e doar o parte din drumul spre realizarea visului meu cel mai mare. Vreau să arborez drapelul R. Moldova în fiecare colț al pământului, acolo unde au ajuns foarte puțini oameni.

– Am văzut că ați lansat un apel de donații pentru a pune pe roate câteva proiecte sportive. Cum decurge procesul?
– Acțiunea „Swim for a Dream” (trad. din engl. – înoată pentru împlinirea visului) a fost lansată cu scopul de a aduna bani pentru a construi un teren de minifotbal în comuna Brăviceni, raionul Orhei. Am reușit să construiesc acest stadion și totodată îi îndemn și pe alții să doneze sau să facă ceea ce pot pentru comunitatea lor. Planific să folosim banii adunați pentru construcția unui alt teren, într-o altă comună.

Procesul merge cam greu, am sperat la suportul moldovenilor de peste hotare, dar puțini se implică. I-am rugat să renunțe toți la câte o cafea în 365 de zile și să doneze fiecare 2 euro pe an. Cu acești bani am putea repara spitale, școli, biblioteci etc.

„Am fost foarte mândru că sunt moldovean”

– În 2015 ați ajuns la finiș al V-lea, la maratonul de pe Lacul Zurich, unde ați parcurs 26,7 km în 9 ore și 8 minute. Cum ați reușit să obțineți acest rezultat?
– Maratonul de pe Lacul Zurich a fost o experiență deosebită pentru mine. Acest înot a fost preconizat să fie după traversarea Canalului de Nord, însă din cauza timpului nefavorabil, n-am avut ocazia să înot Strâmtoarea Nordică prima. Competiția a fost foarte bine organizată. Ca suporteri am avut două persoane pe caiac, care m-au susținut tot traseul. Înotul în ape dulci este mult mai dificil decât cel în ape de mare. Aici procentul de flotabilitate este mai mare, dar în ape dulci acesta nu este deloc și trebuie să muncești mai mult ca să te ții la suprafață. Când am aflat că am ajuns al cincilea din 86 de înotători din diferite colțuri al lumii, majoritatea sportivi de performanță, am uitat cât de grea a fost provocarea și evident că am fost foarte mândru că sunt moldovean.

– Recent, primarul orașului Dublin, v-a oferit titlurile de „Omul Anului”, „Înotătorul Anului” și „Înotătorul Leinster 2015”. Este ceva incredibil pentru un moldovean. Ce ați simțit atunci?
– Aceste titluri m-au făcut să realizez încă odată cât de multe oportunități mi-a oferit această țară. Irlandezii au o reputație de oameni foarte primitori și buni la suflet. Mă bucură faptul că sunt din altă țară și că am devenit membru al clubului de înotători abia 3 ani în urmă – iar acest lucru nu i-a oprit să recunoască toate meritele mele și să-mi ofere aceste titluri.

„N-am uitat că m-am născut în Moldova”

– Chiar dacă ați plecat de mai mulți ani din R. Moldova, oricum continuați să susțineți oamenii care au rămas acasă. Ce vă determină să faceți acest lucru?
– Bună întrebare. Continui să susțin persoanele care locuiesc în condiții grele. Eu n-am uitat că m-am născut în Moldova și știu ce înseamnă să nu ai multe posibilități. Noi suntem norocoși că trăim un pic mai bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i ignorăm pe cei nevoiași. Vreau să ne iubim, să ne ajutăm reciproc și să ieșim împreună din sărăcie. Toți copiii au dreptul la o viață mai bună. Nu-i vina lor că s-au născut într-o familie cu posibilități limitate.

– Ce au totuși străinii și nu avem noi?
– Străinii au mai multă empatie și nu sunt materialiști. Ei se uită la lucruri real și mereu sunt dispuși să-i ajute pe alții.

– Acum tradiționala întrebare: ce obiective aveți pentru viitorul apropiat și câte dintre acestea sunt legate de țara natală?
– Vreau să fac încă multe lucruri. Evident voi continua să înot pentru ca tot mai mulți oameni să audă despre R. Moldova. Din păcate sunt singur, dar am un sac de ambiție și încredere că o să reușesc să schimb lumea în care trăim. Schimbarea vine de la fiecare dintre noi, de aia am început de la mine și sper că alții îmi vor urma exemplul și vom face lucruri mărețe în țara noastră. Un singur mesaj vreau să-l împărtășesc cu toți: haideți să fim mai buni și să nu uităm că e important să facem câte ceva pentru țara și lumea în care trăim.