Justiție

INP neagă favorizarea unei firme la achiziția brățărilor electronice

Inspectoratul Național de Probațiune (INP) respinge acuzațiile privind favorizarea unei companii în cadrul achizițiilor de echipamente pentru monitorizarea electronică a persoanelor. Instituția susține că procedurile au fost organizate transparent și afirmă că, în ultimii ani, mai multe licitații au eșuat fie din lipsă de participanți, fie pentru că ofertanții nu au îndeplinit condițiile de calificare.

Reacția vine după apariția unor informații potrivit cărora echipamentele de monitorizare electronică ar fi fost cumpărate, în ultimii ani, în mod repetat de la aceeași companie – FPC „Infoexpress” SRL.

„Inspectoratul Național de Probațiune nu a favorizat și nu favorizează nicio companie în cadrul procedurilor de achiziționare a echipamentelor de monitorizare electronică”, susține instituția.

Potrivit INP, după ultima achiziție efectuată în 2022, în perioada 2024–2025 au fost lansate mai multe licitații, însă niciuna nu s-a încheiat cu procurarea unor echipamente. Instituția explică situația prin numărul redus de companii care furnizează asemenea dispozitive, lipsa ofertanților și neîndeplinirea condițiilor de calificare.

În 2024 au fost organizate trei proceduri de achiziție. La prima a participat compania DALU-MOL SRL, la cea de-a doua – DALU-MOL SRL și FPC INFOEXPRESS SRL, iar la a treia – FPC INFOEXPRESS SRL. Toate procedurile au fost anulate, întrucât, potrivit INP, participanții nu au întrunit condițiile de calificare.

Alte trei proceduri au fost organizate în 2025. La una dintre ele, DALU-MOL SRL nu ar fi îndeplinit cerințele prevăzute în specificațiile tehnice, iar celelalte două licitații au fost anulate din lipsă de participanți.

INP susține că, pe parcursul anului 2025, a încercat să atragă inclusiv furnizori din străinătate. Solicitări ar fi fost expediate către peste 20 de companii, însă acestea ar fi refuzat să participe. Totodată, instituția afirmă că s-a adresat ambasadelor, Consiliului Europei, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei și UNICEF Moldova pentru sprijin în achiziționarea sau donarea unor echipamente de monitorizare electronică.

În 2026 au fost lansate alte două proceduri. La prima a participat FPC INFOEXPRESS SRL, însă licitația a fost anulată din cauza expirării certificatului de conformitate prezentat de companie.

Cea de-a doua procedură s-a încheiat cu achiziționarea a 200 de echipamente de monitorizare, formate din brățară și stație. Contractul, în valoare de 1,612 milioane de lei fără TVA, a fost înregistrat la Trezoreria de Stat pe 7 august 2026. Furnizorul este FPC INFOEXPRESS SRL.

Anterior, în 2022, INP cumpărase de la aceeași companie 100 de echipamente de monitorizare electronică, în valoare de 620.000 de lei fără TVA.

Instituția precizează că, până la procurarea noilor sisteme, echipamentele mai vechi, achiziționate în 2021 și 2022, au fost reparate în baza unor contracte de prestări servicii pentru ca monitorizarea electronică să poată continua.

În prezent, potrivit INP, sunt funcționale 327 de echipamente, în timp ce 355 de persoane sunt incluse în sistemul de monitorizare. Dintre acestea, 192 sunt agresori familiali. Instituția explică diferența dintre numărul dispozitivelor și cel al persoanelor prin faptul că unii dintre cei monitorizați se află peste hotare, au monitorizarea suspendată sau au dispozitive aflate temporar în reparație.

Anterior, presa a relatat că, începând din 2019, contractele pentru echipamentele de monitorizare electronică au revenit în mod repetat companiei „Infoexpress”. Un raport privind achizițiile din perioada 2019–2021 ar fi arătat că toate cele cinci contracte analizate au fost câștigate de această firmă. În cazul achiziției celor 200 de sisteme din 2026, „Infoexpress” a fost, de asemenea, singurul participant și câștigătorul procedurii.

În același material, administratorul unei firme care participase anterior la licitații susținea că ofertele sale ar fi fost respinse de mai multe ori și că, în 2023, a fost audiat de Centrul Național Anticorupție într-un dosar privind licitațiile INP și o eventuală favorizare a unei companii. Reprezentanții „Infoexpress” au respins acuzațiile, afirmând că firma a câștigat procedurile pentru că a îndeplinit condițiile stabilite.

Subiectul monitorizării electronice a agresorilor a revenit în atenția publică după crima produsă la 31 august în raionul Criuleni, unde o femeie, mamă a trei copii, a fost ucisă de soțul său, deși bărbatul era vizat de măsuri de protecție și trebuia monitorizat electronic. Cazul a fost urmat de demisia conducerii Inspectoratului Național de Probațiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *