Deși suntem de mai bine de două decenii independenți și suverani, deși nu ne mai obligă nimeni să vorbim „limba lui Lenin” în loc de limba română, deși au apărut sute de dicționare explicative și frazeologice, culegeri foarte bune de proverbe și zicători, fenomenul utilizării în exprimarea orală și scrisă a expresiilor rusești nu a dispărut. Dimpotrivă, se pare că mulți vorbitori ai limbii noastre consideră utilizarea expresiilor rusești drept o dovadă de erudiție și bonton lingvistic. Când zic „mulți vorbitori” nu mă refer la omul din stradă, ci la intelectuali, la crema societății, inclusiv la jurnaliști, scriitori, politicieni.
În general, utilizarea expresiilor străine nu e un fenomen condamnabil. Numai că trebuie să ne lămurim despre ce fel de expresii e vorba. E ceva normal, de exemplu, să auzi din gura unui savant aforisme și expresii înaripate din limbile greacă și latină. Din păcate, însă, nu prea auzim. Cunosc doar vreo câțiva intelectuali de la Chișinău care, în cunoștință de cauză, fac uz de expresii din aceste limbi. Mă refer la profesorul Anatol Ciobanu, eminentul nostru lingvist, și la academicianul Mihai Cimpoi.
Ei bine, așa au fost timpurile, așa a fost învățământul nostru de toate gradele că generații întregi nu au studiat aceste limbi și, prin urmare, nici nu cunosc comoara de expresii create de anticii latini și greci. Născuți și crescuți în URSS, educați în limba rusă, reprezentanții acestor generații au fost siliți să asimileze expresii, aforisme, proverbe și zicători în limba rusă. Un alt izvor nesecat de inspirație pentru aceștia au fost filmele rusești (sovietice) și, bineînțeles, bancurile în limba rusă. Astfel, e explicabilă, până la un anumit punct, apariția în exprimare a sintagmelor rusești. Nu mă pot însă împăca cu celelalte cazuri – mă refer la acelea când vorbitori din noua generație fac acest lucru. Recent, la un post de radio, un scriitor din generația mai tânără, pentru a deveni mai plastic și mai sugestiv a folosit zicala rusească „moia hata s kraiu” (în traducere liberă – mie mi-e totuna, nu-mi pasă, mi-i în cot).
De ce a făcut-o?! De ce n-a apelat la limba română?
E cunoscut faptul că proverbele, zicătorile, expresiile frazeologice fac vorbirea orală și scrisă mai expresivă. Urmăresc de ani de zile vorbirea politicienilor și nu cunosc nici pe unul care ar utiliza în exprimarea lui această bogăție. Practică, cu încăpățânare, un limbaj de lemn steril, condimentat cu expresii rusești – de aforisme din greacă sau latină nici nu poate fi vorba. (Vi-i puteți imagina, de exemplu, pe I. Munteanu (PCRM), V. Streleț (PLDM), D. Diacov (PD) ș.a. abuzând de afirmații și citate din clasicii latini sau greci?
Nu sunt împotriva expresiilor din limba rusă. Aforismele din limbajul eroilor lui Ilf și Petrov, de exemplu, sunt fermecătoare doar în original, fiind traduse, devin palide. Dar să nu generalizăm. Să nu exagerăm în detrimentul limbii române care are expresii și proverbe de o frumusețe aparte și de o expresivitate rar întâlnită. Proverbele, zicătorile, expresiile frazeologice constituie partea cea mai originală și cea mai frumoasă a unei limbi. Și anume, această parte a limbii române este neglijată (și necunoscută) de intelectualii noștri…
…Și apoi e vorba și de demnitate. Intelectualilor noștri le place să vorbească despre demnitatea națională. Eu, însă, nu-i cred că-s sinceri atâta timp, cât în exprimarea lor orală și scrisă fac uz de bogăția și frumusețea altei limbi. Și lupul sătul, și mielul întreg, nu se poate. Sau și mai clar: cine se face oaie, îl mănâncă lupii…
