Iar presa nu a pregetat să vorbească despre ‘al treilea război mondial’.
În seara zilei de 30 septembrie 2015, Ministerul Apărării al Federației Ruse anunța că a declanșat, ‘în conformitate cu decizia Comandantului Suprem al Forțelor Armate ale Federației Ruse, Vladimir Putin’, atacurile țintite asupra pozițiilor grupărilor teroriste în Siria. Anunțul a intervenit după ce, timp de luni de zile, armata rusă a susținut trupele guvernului Assad cu arme și a desfășurat o serie de exerciții militare pe teritoriul sirian. Astfel, la începutul anului 2013, Rusia a desfășurat primele, de la căderea URSS, manevre navale de amploare în largul coastelor siriene, pentru ca la începutul lui septembrie anul curent presa americană să constate o intensificare a tranzitării navelor de război ruse prin strâmtoarea din Marea Mediterană. De asemenea, în aceeași lună agențiile de presă informau că Rusia construiește o pistă de aterizare pe aeroportul din Latakia și poziționează tancuri în apropiere de acest aeroport.
Toate aceste acțiuni anticipau în mod evident o intervenție militară complexă a Rusiei în susținerea lui Bashar al-Assad, dar mai ales în vederea polarizării conflictului, în condițiile în care SUA efectuau deja, din 2014, atacuri asupra pozițiilor grupării jihadiste Statul Islamic în Siria. De altfel, într-un interviu pe care îl acorda în 11 septembrie postului CNN, generalul american John Allen, coordonatorul numit de Casa Albă al coaliției internaționale împotriva SI, estima că pe teritoriul Siriei ar putea avea loc o confruntare între militari ruși și coaliția condusă de SUA.
De remarcat că intervenția militară a Rusiei în Siria a avut loc după ce, înainte cu o săptămână, în 21 septembrie, Moscova a denunțat un atac asupra ambasadei sale la Damasc, considerând că în spatele acestei acțiuni stau grupările ostile regimului sirian.
Soarta lui Bashar al-Assad și rolul rezervat acestuia în viitorul Siriei constituie principalul punct divergent dintre pozițiile Moscovei și Washingtonului cu privire la criza siriană. Rusia insistă că o reglementare a conflictului din Siria și mai ales înfrângerea grupărilor teroriste din regiune este posibilă doar printr-un dialog cu Assad și forțele guvernamentale, în timp ce SUA și membrii coaliției internaționale antijihadiste doresc plecarea de la putere a președintelui sirian.
La scurt timp de la declanșarea operațiunii militare în Siria, președintele Rusiei, Vladimir Putin, declara deschis, într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia, că misiunea militarilor ruși în Siria este să ‘stabilizeze autoritățile legitime’ de la Damasc pentru a se crea astfel condițiile unui ‘compromis politic’ care să pună capăt războiului. Totodată, liderul de la Kremlin a dat asigurări că Rusia nu a intrat într-o ‘cursă a înarmării’ cu statele occidentale.
De la declanșarea operațiunilor sale în Siria, Statul Major al Federației Ruse a prezentat rapoarte aproape zilnice privind țintele vizate și distruse. Întreprinse de la baza aeriană Hmeymim (Latakia), atacurile aviatice ruse au vizat pozițiile grupărilor teroriste, în special ale Statului Islamic, în provinciile siriene Raqa, Latakia, Hama, Idleb și Alep, preciza armata rusă. La începutul lui decembrie, presa internațională informa că Rusia a început să construiască o a doua bază militară în Siria, de data aceasta pe aerodromul Sharyat, situat la 40 de km sud-est de Homs. Informația a fost dezmințită ulterior de Ministerul rus al Apărării.
Cu toate acestea, SUA și membrii coaliției conduse de acestea afirmă că atacurile Rusiei vizează nu atât grupările teroriste, cât mai ales forțele opoziției anti-Assad și baze ale unor rebeli antrenați chiar de americani. În încercarea de a evita o confruntare, SUA și Rusia au anunțat la mijlocul lui octombrie că sunt pregătite să reia discuțiile asupra siguranței spațiului aerian în Siria, unde cele două țări sunt angajate în operațiuni militare distincte. Desemnate prin termenul englezesc "deconfliction", aceste discuții au vizat "măsurile ce pot fi luate de Rusia și coaliția, condusă de SUA, contra grupării Statul Islamic pentru a permite securitatea operațiunilor aeriene în Siria", preciza Pentagonul într-un comunicat.
De asemenea, ar fi important de amintit că în problema siriană coaliția condusă de SUA și din care fac parte țări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franța, Bahrein, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită și Turcia, s-a ‘pomenit’ în primă etapă cu un ‘centru pentru coordonare și schimb de informații militare’, înființat de Rusia, Iran, Irak și Siria și având sediul central la Bagdad. De precizat că Iranul s-a implicat chiar de la începutul crizei siriene în susținerea guvernului Assad, sprijinul Teheranului luând mai multe forme, inclusiv suport financiar.
Fără îndoială, intervenția militară directă a Rusiei în Siria a stârnit îngrijorare în capitalele europene și mai ales la Bruxelles. Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, declara în 12 octombrie, la reuniunea de la Luxemburg a miniștrilor de externe din țările membre ale UE, că această intervenție ‘schimbă datele problemei’ și ‘există aspecte îngrijorătoare’. Intervențiile în conflict ‘trebuie să fie coordonate, în caz contrar acest lucru ar putea fi extrem de periculos nu numai din punct de vedere politic, dar mai ales din punct de vedere militar’, a avertizat șefa diplomației europene, pentru ca în textul adoptat la finalul reuniunii țările membre ale UE să-i ceară Rusiei ‘să înceteze imediat’ loviturile aviației sale militare în Rusia.
În aceeași zi, adresându-se Adunării Parlamentare a NATO, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, atenționa că sprijinul acordat de Rusia președintelui Siriei, Bashar al-Assad, nu face decât să prelungească războiul din această țară.
Intervențiile cele mai ferme au venit chiar de la participanții coaliției antijihadiste conduse de SUA. Marea Britanie și Turcia, aliați-cheie ai SUA, au criticat vehement intervenția militară a Rusiei în Siria. ‘Rusia a intervenit în sprijinul măcelarului Bashar al-Assad, ceea ce este o eroare teribilă pentru Rusia și pentru întreaga lume’, declara David Cameron cu ocazia congresului anual al Partidului Conservator desfășurat la Manchester. La rândul său, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că intervenția Rusiei ‘este o mare eroare’ și a avertizat Moscova că riscă izolarea pe plan internațional.
Germania a cerut atât Rusiei cât și SUA să evite un conflict direct în Siria, insistând multă vreme asupra unei soluții politice pentru conflictul din Siria. Trebuie ‘să convingem SUA și Rusia ca angajamentele lor militare în Siria să nu se deruleze în așa fel încât la final să se transforme într-un conflict între SUA și Rusia’, declara la 14 octombrie ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în fața membrilor camerei inferioare a parlamentului german. Abia la începutul lui decembrie Bundestagul (camera inferioară a parlamentului Germaniei) a autorizat desfășurarea unor avioane de recunoaștere și a altor echipamente militare grele împotriva grupării teroriste Daesh (acronimul arab al Statului Islamic), precum și trimiterea a 1.200 de militari care să contribuie la operațiunile internaționale împotriva SI în Siria și Irak.
O altă mare putere a lumii, China, a preferat să rămână în afara unei intervenții directe în conflictul din Siria, însă a ținut să susțină poziția Rusiei referitor la criza siriană în cadrul Consiliului de Securitate al ONU și a îndemnat la o ‘cooperare globală mai strânsă împotriva terorismului’. Chiar dacă în unele mass-media internaționale au apărut informații conform cărora China se va ralia Rusiei în intervenția din Siria, Beijingul a ținut să dezmintă asemenea planuri: ‘Nu China a adus haos în Siria și China nu are niciun motiv să ajungă în prima linie și să joace un rol conflictual’, nota ‘Ziarul Poporului’, oficiosul din China.
În ceea ce privește Arabia Saudită, liderul tradițional al suniților din întreaga lume (înainte de declanșarea războiului, 74% din populația Siriei era sunită), aceasta a avertizat Moscova că intervenția sa militară va avea ‘consecințe periculoase’, escaladând într-un ‘război sectar’ și inspirând militanții din întreaga lume să se alăture jihadiștilor.
Doborârea, în 31 octombrie, a avionului rus de linie în Egipt, cu 224 de persoane la bord, precum și sângeroasele atacuri teroriste de la Paris au confirmat cele mai sumbre pronosticuri legate de amplificarea mișcărilor teroriste. În același timp, aceste atentate au făcut ca țările Occidentului să fie mai deschise unui dialog cu Rusia în problema Siriei, teritoriul căreia s-a transformat într-o pepinieră de jihadiști, viitori atacatori sinucigași peste tot în lume.
În mod firesc, primul care a dorit să înceapă un astfel de dialog cu Rusia a fost chiar președintele francez Francois Hollande, care a vorbit, la scurt timp după atentatele de la Paris, despre importanța creării unei ‘mari coaliții’ împotriva jihadiștilor în Siria și de a lăsa pe plan secund problema plecării de la putere a lui Bashar al-Assad. La scurt timp, în 19 noiembrie, șeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, și omologul său francez Pierre de Villiers au purtat discuții telefonice privind ‘coordonarea’ operațiunilor militare în Siria, iar Vladimir Putin le-a ordonat navelor de război ruse din Marea Mediterană să ‘intre în contact’ cu portavionul Charles de Gaulle și să coopereze cu aliații francezi.
Cu toate acestea, inițiativa lui Hollande de a ralia Rusia unei ‘mari coaliții antiteroriste’ a primit ‘un refuz politicos’ la Casa Albă, președintele american Barack Obama subliniind în 25 noiembrie că ‘Rusia ar putea juca un rol numai dacă acceptă să-și concentreze bombardamentele pentru a distruge Statul Islamic’, și nu a-l susține pe Assad.
De altfel, ceea ce a părut, pentru scurt timp, un dezgheț în dialogul dintre Rusia și SUA pe marginea Siriei, a fost spulberat definitiv de incidentul aviatic de la granița siriană, când un bombardier rus Su-24 a fost doborât de aviația militară turcă. Turcia, aliat-cheie al SUA în regiune, a intrat într-un vehement război al declarațiilor cu Rusia, tensiunile escaladând spre sancțiuni economice și reintroducerea de vize pentru cetățenii turci. Vladimir Putin a calificat incidentul drept ‘lovitură pe la spate’ aplicată Rusiei, în timp ce premierul turc Ahmet Davutoglu a acuzat din nou, într-o conferință de presă din 9 decembrie de la Istanbul că intervenția rusă în Siria ‘nu este îndreptată împotriva Daesh, ci este o epurare etnică la adresa populațiilor arabe sunite și turkmene și este pe cale să întărească pozițiile jihadiștilor’.
Mai mult, conflictul militar a căpătat o nouă dimensiune după ce armata rusă a acuzat Statele Unite că "ascunde" traficul de petrol spre Turcia din zonele controlate de organizația Statul Islamic în Siria.
De menționat, de asemenea, că la 8 decembrie Rusia a lansat pentru prima dată asupra pozițiilor SI în Siria rachete de la bordul unui submarin aflat în estul Mării Mediterane: rachete Kalibr și KH-1001 despre care liderul rus Vladimir Putin a ținut să precizeze că sunt ‘moderne și foarte eficiente’ și pot fi echipate ‘atât cu focoase convenționale, cât și nucleare’.
La ora actuală, situația din Siria este una extrem de complicată, iar conflictul riscă să se prelungească mult timp. Ceea ce a început ca o nouă ‘revoluție democratică’, urmând linia ‘primăverii arabe’ din mai multe țări ale Africii și Orientului Mijlociu, s-a transformat în Siria într-un război civil sângeros și a escaladat apoi într-un conflict militar internațional, cu un bilanț provizoriu de peste 250.000 de morți.
Alături de numeroasele aspecte pe care le presupune criza din Siria — militar, confesional, geopolitic, social — amenințarea teroristă îngrijorează cel mai mult: harta Siriei prezintă astăzi zone imense aflate sub stăpânirea Daesh și valuri de imigranți sirieni, inclusiv din zone jihadiste, se îndreaptă spre Europa.
Sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
