Intrarea Domnului în Ierusalim

Aceste două părţi, prima de patruzeci de zile, iar a doua de o săptămână, sunt marcate de Sărbătoarea Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim, zi în care Biserica a rânduit dezlegare la peşte.

În Vechiul Testament, proorocul Zaharia le spunea oamenilor: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei. (Zaharia 9; 9). Sărbătoarea Floriilor aminteşte de momentul în care Iisus Hristos a intrat în cetatea sfântă călare pe un asin. După spusele Sfintelor Evanghelii, nu era prima dată când Mântuitorul intra în Ierusalim, însă acum Iisus ştia că urmează să fie prins şi judecat.

El este întâmpinat de mulţime cu hainele lor aruncate în drum şi cu ramuri de copaci. Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus! (Matei 21; 9). Această intrare triumfătoare în Ierusalim se petrecea cu câteva zile înainte de arestarea şi răstignirea Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Ar trebui să ne gândim că în preajma Floriilor, cu puţin înainte a avut loc învierea lui Lazăr. Înainte de a-l chema pe Lazăr afară din mormânt, iată ce ne spune Evanghelistul Ioan: Şi a lăcrimat Iisus (Ioan 11; 35). Pentru necredinţa celor din jur? Pentru cei care urmau să-l omoare? Pentru că învierea lui Lazăr avea să îi sperie şi mai tare pe arhiereii şi mai-marii poporului care căutau să îl prindă. Cu atât mai înspăimântaţi aveau să fie cei ce îi voiau moartea. Gândiţi-vă că Lazăr nu doar era mort, dar intrase deja în putrefacţie: Iisus a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi. (Ioan 11; 39).

Cum să înţelegem frica ce i-a cuprins pe cei ce nu Îl acceptaseră pe Iisus Hristos ca Domn şi Dumnezeu? Iar după intrarea Sa în Ierusalim, pe lângă predicile ţinute, răsturnarea meselor în templu, mustrarea cărturarilor şi a fariseilor, mai există un moment în seara zilei care avea să îi înspăimânte pe cei ce Îl urmau (sau urmăreau). Este vorba de blestemarea smochinului neroditor, care s-a şi uscat în câteva ore. Un episod care a stârnit multe controverse. De ce Iisus blestemă smochinul dacă ştia – cum ştim şi noi – că nu era vremea fructelor. Mulţi teologi au încercat să răspundă: unii au considerat că smochinul era simbolul poporului ales care nu Îl recunoaşte pe Iisus ca Domn, alţii că Iisus a avut un moment de slăbiciune, alţii că smochinul ar fi trebuit să conştientizeze că cel care se apropie e Dumnezeu şi ar fi trebuit să rodească pe loc.

Personal nu cred în niciuna din teoriile amintite. Iisus nu ar fi făcut acest gest în faţa ucenicilor săi dacă s-ar fi referit la Israel, ci în faţa fariseilor. Dacă Iisus ar fi avut un moment de slăbiciune umană, aşa cum a avut în grădina Ghetsimani, ar fi fost o slăbiciune şi umanizantă – nu doar umană. Plânsul e una, dar blestemul e cu totul altceva, blestemul din slăbiciune presupune şi un grad de răutate, să nu avem un astfel de gând! Iisus nu avea răutate fiindcă Dumnezeu e iubire. Să credem că smochinul trebuia să rodească la apropierea lui Iisus înseamnă să considerăm smochinul egal cu omul. Adică înzestrat cu liberă alegere, pe care doar omul o are. Blestemarea smochinului cred că e un simbol şi o învăţătură care trebuie să le transmită oamenilor că nimeni nu îşi cunoaşte momentul morţii şi că trebuie să fim pregătiţi şi apropiaţi de Dumnezeu nu doar la bătrâneţe (la vremea roadelor), ci în fiecare clipă a vieţii noastre.

Evenimentele care urmează sunt foarte concentrate şi multe, de aceea Biserica a rânduit o slujbă specială de pomenire a săptămânii patimilor. Este vorba despre Denia celor 12 Evanghelii, care se va oficia în seara de joi, din săptămâna patimilor. În cadrul acestei slujbe se vor citi douăsprezece pericope evanghelice, care vor cuprinde întreaga istorie a arestării, răstignirii şi îngropării Domnului. Recomand fiecărui creştin să fie prezent la această Denie, dar şi vineri la Prohodul Domnului.

Fiecare credincios ar trebui să postească, măcar în această ultimă săptămână a postului, să meargă la slujbele bisericii şi să fie atent la fiecare cuvânt, pentru că e o săptămână foarte încărcată şi deosebit de frumoasă. Iar la cele douăsprezece Evanghelii să ne cutremurăm şi să plângem, dar nu pentru suferinţa lui Iisus, ca pentru cea a unui om năpăstuit pe nedrept, ci să plângem gândindu-ne la jertfa lui Iisus şi la cât de puţin ne-am însuşit-o noi, la cât de puţin trăim noi după învăţătura Lui, la cât de mult ne asemănăm cu smochinul neroditor.