Iată despre ce vorbesc: „Şi pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni? Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească?" (I Corinteni, 12; 28-30).
Nu mi-am dat seama că e vorba de o ierarhie a darurilor, deși Apostolul Pavel spune clar: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învățători, apoi celelalte daruri. Uimirea mea a fost provocată de această ierarhie. Știm că astăzi nu mai avem apostoli, dar există încă făcători de minuni, învățători, vindecători, săvârșitori de minuni, prooroci.
Și culmea, deși obișnuim să alergăm în special după vindecători și făcători de minuni, vedem din cuvintele apostolului neamurilor că proorocii și învățătorii sunt mai presus decât ceilalți. Și poate omul, în egoismul său, ar alerga încă într-un suflet după un prooroc. Nu ca să afle voia Domnului, ci așa, ca la ghicitoare, să îi spună despre el, despre viitorul propriu. După învățători însă, cine mai aleargă?
Desigur, nu am în vedere aici orice predicator sau orice om care explică altuia cuvântul lui Dumnezeu. Sunt profesori, preoți, jurnaliști (ca mine!) care dau mai departe învățătura pe care au primit-o. Nu e cazul să considerăm acest lucru ca acel „al treilea" mare dar al Duhului Sfânt în biserică, despre care vorbește Pavel. Adevăratul învățător e cel care vede tainele lui Dumnezeu, care poate desluși acolo unde altul nu a reușit. Cum a fost părintele Dumitru Stăniloae sau cum e profesorul arhidiacon Ioan Ică jr. (din punctul meu de vedere).
Cei care sunt înzestrați de Duhul Sfânt, care – cum spunea sus-numitul profesor – au parte nu de genialitatea specifică omului, ci de revelație ca dar al lui Dumnezeu, sunt nu doar rari, dar și prea puțin cinstiți de noi, cei care constituim trupul bisericii.
Acest cuvânt al marelui Pavel m-a făcut să mă întreb: alergăm spre învățătorii Bisericii măcar cu același avânt ca spre făcătorii de minuni? E Sfântul Grigore de Nazianz la fel de cinstit de noi ca Sfântul Nectarie din Eghina? Citim la fel de des acatistele ambilor? Sau, ca de obicei, vedem egoismul tronând peste credința noastră, când cel care ne poate vindeca ne este mai de folos decât cel care ne poate învăța calea împărăției?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
