O nuntă… ce-i atât de grav, veţi întreba dvs., doar e deschis sezonul și oamenii se căsătoresc mereu. Nimic extraordinar, spun şi eu, pentru că toate nunţile sunt aproximativ la fel. Portretul robot al unui astfel de eveniment e simplu de schiţat. În primul rând, multă, foarte multă, exagerat de multă mâncare: aperitive servite în porţii XXL, supă sau ciorbă, sarmale şi vreo 15 feluri de carne, prăjituri, înghețată, tort cu marțipan. Și eventual un bufet suedez cu fructe, în cazul în care organizatorii se gândesc şi la invitaţii care ţin la siluetă sau suferă de hipertensiune, diabet, colesterol, colici, ulcer, cardiopatie, obezitate (adică 90 la sută din participanți). Toată opulenţa aceasta nu m-ar deranja, dacă n-aş vedea de fiecare dată o risipă cel puţin ciudată în vremuri de criză: imensele porţii pleacă de la masă aşa cum au venit, neatinse sau puţin răscolite, pentru că, să fim serioşi: cine poate să mănânce asemenea cantităţi de preparate complicate şi greu de digerat, la orele acelea târzii din noapte? Numărul total al caloriilor pe care le conţin toate felurile de mâncare servite la o nuntă, în doar câteva ore, cred că depăşeşte necesarul pentru trei zile al unei persoane normale. Deci, care-i faza cu acest belşug exagerat, nesănătos şi inutil? Un răspuns ar fi: să nu ne vorbească lumea că la nunta lui Cutărescu a fost mai multă mâncare. Păi, ce e nunta până la urmă, un concurs de îmbuibat prietenii şi neamurile?
Deci, ultima oară când am fost la nuntă m-am îndopat cu toate felurile tradiţionale din meniu, am fumat activ și pasiv nori grei de fum, am dansat balonată pe aceleaşi melodii pe care dj-ii insistă să ni le furnizeze obsedant, încât mi se pare că până şi ordinea pieselor e respectată cu stricteţe. La ultima nuntă am întâlnit, desigur, acel personaj rumen, agitat, turmentat, uimitor de bun organizator, îmbrăcat în cămaşă albă, transpirat, enervant şi foarte vesel, care nu lipseşte de la nicio nuntă și care intră în vorbă cu tine și dacă vrei, și dacă nu vrei… Iar toate distracţiile astea, la un loc, costă în jur de 100 de euro de persoană, că atât se dă… Bine că a ieşit din modă episodul cu strigarea. Doamne, era să uit! Am ascultat de cel puţin 25 de ori celebra piesă de petrecere, cu mesaj puternic filosofic, intitulată: „Cu ce m-am ales în viaţă…?”. O melodie care conţine răspunsul la toate nelămuririle mele: la final, când tragi linia, asta contează: ce-ai băut şi ce-ai mâncat! Să trăiască la mulţi ani!
M-am decis, merg pe mâna copiilor. Refuz politicos invitația, trimit frumos „obligația” într-un plic și rămân acasă bine-mersi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
