Politică

Iohannis: În numele României am adoptat o declarație privind măsurile de combatere a terorismului

El a spus că la Consiliul European, după situația din Ucraina, a doua temă importantă a fost continuarea luptei împotriva terorismului. Potrivit lui Iohannis, ”cu atât mai mult după atentatul tragic de la Paris, acest subiect a căpătat o nouă relevanță și dimensiune politică".

"În numele României am adoptat o declarație privind măsurile de combatere a terorismului, acestea vizează asigurarea securității cetățenilor, prevenirea radicalismului de orice fel, cooperarea cu partenerii internaționali", a spus Iohannis.

El a precizat că România a susținut măsurile destinate creării instrumentelor necesare pentru apărarea cetățenilor UE, consolidarea cooperării în format european. De asemenea, șeful statului a indicat că țara noastră susține cooperarea cu partenerii din afara UE pentru contracararea acestei amenințări, utilizând la maximum cadrul existent.

"Am insistat ca măsurile pe care le vom aplica să nu creeze noi diviziuni în interiorul Uniunii. Este nevoie de o abordare cuprinzătoare care să valorifice sentimentul extraordinar de solidaritate de după atacurile de la Paris și să evite ostracizarea uneia sau alteia dintre comunități", a declarat Iohannis.

Șeful statului a precizat că a subliniat necesitatea menținerii unui echilibru între libertățile fundamentale, precum păstrarea principiului liberei circulații a persoanelor în Uniune, legislația în vigoare și responsabilitatea care există în asigurarea securității cetățenilor UE.

"Am susținut că acțiunile noastre nu trebuie să creeze noi bariere. Măsurile pe care le vom decide trebuie aplicate coerent în interiorul frontierelor UE, fără diferențe de tratament între statele membre Schengen și cele non Schengen", a arătat el.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *