Ipocrizia ca profesie

Asta se întâmplă şi la casele mai mari, iar în Moldova e deja o legitate să ai un adevăr pentru electorat, unul pentru ceilalţi politicieni, şi unul pentru rude şi familie. Această ipocrizie profesionistă depăşeşte până şi gravitatea schizofreniei. Un schizofrenic nu ştie că este bolnav şi suferă. Un politician ştie cine este el în adâncul sufletului, însă îşi scuipă în faţă şi în suflet în fiecare zi şi continuă să abereze demagogic, pentru electorat, pentru nuş’ ce cauze inventate, pentru o vilă la Condriţa şi poate o pensionare fericită (asta în cazul în care nu va înfunda puşcăria).

Citeam recent la un filozof thailandez că rețelele de socializare ne-au distrus cu totul chipul, și ne-au scos la rampă, expusă, doar fața – una pornografică. La fel e și în politică, acasă politicianul e om, iar la tribună devine și el doar un produs pornografic, unul care se expune precum marfa la târg și vrea să se vândă cât mai repede, de dorit scump. Să luăm exemplul ne-președintelui nostru: pe ecranele tv și în media îl vedem strofolit, rasist, românofob, îngâmfat, orgolios și plin de veleităţi şi populisme ieftine. Cu siguranță acasă ne-președintele e alt om: vorbește o română corectă (că nu în zadar și-a dat odraslele la un liceu român) și cu siguranță își cere scuze în fiecare seară de la portretele lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Cuza.

Dimineața ne-președintele se trezește, își îmbracă masca de porc și iese la lucru. Pentru că electoratul lui nu are nevoie de oameni cu bun-simț, ci de porci ipocriți, iar politicienii sunt profesioniști în schimbarea la față: mai decorează un criminal de război, un trădător de patrie, mai inițiază un referendum ca apoi să se dezică de el, iar seara revine acasă, își scoate masca de porc și redevine omul onest. Însă există un mare risc că această mască de porc se va lipi strâns într-o bună zi de fața omului onest. Și atunci ne-președintele va veni acasă, iar familia lui nu-l va recunoaște, și va începe să țipe speriată. Din păcate, va fi prea târziu.

Metamorfoza kafkiană va ajunge la stadiul final, iar din omul onest de ieri nu va rămâne nimic, doar un animăluț care grohăie îngâmfat și nu înțelege de ce-l evită apropiații.