Ispitele lumii

La fel e și acum. Oamenii încep să creadă că astăzi e „altceva”, că oamenii trebuie să se mântuiască „altfel”.

La conferințele creștine la care am participat am auzit de multe ori întrebarea: „Cum ne mântuim în zilele noastre?”. Cel mai bine a răspuns îndrăgitul părinte Teofil: „La fel ca până acum!”.

De ce oare ni se pare că astăzi e mai greu? E adevărat că ucenicii lui Iisus au stat lângă El, au văzut minunile Lui, însă au văzut și răstignirea, biciuirea, umilirea lui Iisus. Asta în contextul în care evreii erau convinși că Mesia care va veni va fi un Mesia războinic, ce va birui Imperiul Roman și îi va așeza pe ei în fruntea lumii. Așa că, dacă trăim cu impresia că cel mai ușor a fost să fii contemporan cu Iisus, ne înșelăm. Noi avem certitudinea că El e Fiul lui Dumnezeu care a înviat din morți, pe când contemporanii Lui trebuiau să aibă încredere în El, deși Iisus venise să le schimbe radical concepțiile și obiceiurile. Iisus Hristos e cu adevărat cel de care vorbeau profeții și noi putem înțelege asta acum, însă nu semăna cu Mesia de care vorbea legea mozaică.

După înviere, au urmat trei secole de persecuție dură împotriva creștinilor, cu răbufniri și în secolele următoare, cu toate că fusese dat Edictul de la Milano (313) care legaliza creștinismul. Au urmat luptele dintre creștini și musulmani, disputele interconfesionale, Revoluția franceză, comunismul… Deci nici într-un caz nu era mai simplu decât acum. Și până la urmă de ce ar fi greu creștinismul astăzi? Că trăim înrobiți în vicii, în beții, în desfrâuri?

Duminica trecută, în predică, părintele nostru paroh a spus un lucru atât de limpede și de clar, încât m-am cutremurat: „Ne mirăm de tinerii noștri, de felul în care trăiesc, de cum arată lumea în care ei trăiesc, fără să conștientizăm că nu asta e lumea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, ci e lumea pe care noi am construit-o, fiecare dintre noi a contribuit ca lumea să fie așa cum arată astăzi!”. Și dacă noi am conștientiza acest lucru, care – așa cum am spus – e de o evidență covârșitoare, în primul rând, în loc să ne bârfim și să ne judecăm între noi, am începe să ne simțim vinovați și să muncim pentru îmbunătățirea lumii, pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o minunată, dar pe care noi am corupt-o și am pervertit-o. Fiindcă nici drogurile, nici celelalte ispite ale lumii nu Dumnezeu le-a lăsat, ci omul le-a fabricat din dorința de înavuțire și putere.

Dacă am accepta acest fapt, că lumea în care trăim e deja după chipul nostru, am putea – asemenea sfinților – să ne smerim și să ne pocăim nu doar pentru păcatele noastre, ci și pentru cele ale copiilor noștri. Am putea să îi privim cu dragoste pe tinerii rătăciți, nu să îi acuzăm uitând de propriile noastre păcate.

Și astfel ce sens mai are întrebarea: „Cum să ne mântuim în ziua de azi”? Când ar trebui să ne gândim cum putem îndrepta chipul zilei de azi, fața lumii în care trăim. Depinde de noi ca fiii noștri să crească într-o lume creștină sau înconjurați de obsesii pentru bani, corp, droguri și alte lucruri nu doar trecătoare, dar și dăunătoare.

Timpul în care trebuie să lucrăm pentru mântuirea noastră e cel de acum, care ne-a fost dat de Dumnezeu, iar locul este lumea pe care Dumnezeu ne-a dat-o în grijă și pe care noi, fiecare cu lucrarea sa în parte, am schimonosit-o, poruncile pentru noi sunt aceleași care au fost și pentru creștinii de acum două mii de ani, fiindcă și viața veșnică la care suntem chemați e aceeași la care au fost chemați și străbunii noștri. Veșnicia nu se împarte după secole, iar Hristos nu se schimbă după chipul schimonosit al lumii.

Vom răspunde după aceeași Evanghelie și vom da socoteală pentru lumea asupra căreia am fost puși stăpâni. Să ne ajute Dumnezeu să avem răspuns bun la a doua și slăvita venire a Mântuitorului Iisus Hristos! Amin!