Social

Istoria unei emigrante din Moldova, scrisă de o poloneză

Cu un zâmbet liniștit și abia schițat, Olga îmi arată pașaportul, în care paginile sunt completate cu ștampile de la granițele polono-ucrainene. Ea întoarce pagină după pagină, hârtia fiind acoperită cu cerneală roșie: Moldova – Ucraina – Polonia. Apoi drumul de întoarcere: Polonia – Ucraina – Moldova. Acestea sunt practic unicele călătorii pe care le face. Uneori, când se află acasă în timpul verii, merge cu familia la mare. Apoi, călătorește din nou în Ucraina, deoarece Moldova nu are acces direct la mare, „dar odată a avut”, subliniază ea. Când a fost întrebată dacă-i place Polonia, ea spune că-i place un pic și mai mult ține de obișnuință. Oricine poate simți în vocea ei că viața ei este în Moldova. Doar că ea nu este de prea multe ori acolo unde este viața ei.

În urmă cu șase ani, a decis să plece în Polonia să-și câștige coaja de pâine, fără a cunoaște limba și fără nicio pregătire. Pur și simplu, fără a analiza prea mult timp, ci forțată de situația ei. Trebuia să ia un credit pentru apartamentul unde locuiește familia ei – două fiice și soțul. Bine ai venit, ipotecă! Decizia părea a fi una riscantă, dar se gândea că în Polonia va fi capabilă să câștige suficient pentru a achita atât creditul, cât și să-și susțină financiar familia. Spune că soțul era nevoit să lucreze ocazional, întrucât uneori avea de muncă, altădată – nu. Din această cauză, situația din familie era dificilă, iar cel mai adesea foarte rea. Se poate spune că aceasta e viață? Câștigurile din Republica Moldova sunt foarte mici și chiar și atunci când unul muncește din greu, tot este dificil. Când cineva este cu adevărat norocos, el poate câștiga 200 de euro, adică puțin mai mult de 3000 de lei moldovenești. Pâine – 5 lei, lapte – 10 lei, hering – 7 lei. Chiar dacă cumperi doar aceste produse, unul își cheltuiește aproape un sfert din salariu într-o lună. Însă în acest caz, întreaga familie trebuie hrănită. Cineva trebuia să facă un pas în acest sens. Olga admite că șederea sa în Polonia este o necesitate.

Republica Moldova este cea mai săracă țară din Europa. În urmă cu doar zece ani, mai mult de 20 la sută din populație a trăit sub pragul sărăciei, întrucât au avut mai puțin de 2$ pentru a supraviețui în fiecare zi. Indicele Dezvoltării Umane a clasat această țară tocmai pe locul 111. Astăzi, circa o pătrime din moldoveni trăiesc în exil, ceea ce înseamnă că, practic, toată lumea are pe cineva din familia lor care lucrează în străinătate. Majoritatea dintre cei care au rămas își exprimă dorința de a pleca din țară. Copiii și bunicii nu au de ales – ei sunt cei care sunt de gardă pe la casele pustii.

În aceste zile, fiicele Olgăi sunt mai presus de orice pentru ea, întrucât una tocmai a început studiile, iar acestea trebuie plătite. În curând, cealaltă va merge, de asemenea, la universitate. Vor studia ambele și ea este gata să facă totul pentru ele. „Soțul meu are un loc de muncă acum, dar, probabil, îl va pierde în curând”, a adăugat ea.

Înainte de a pleca în Polonia, Olga nu a realizat pe deplin cât de mult se câștigă în țara noastră. Ea a visat la venituri ca la Paris și Roma, dar a ajuns într-un mic orășel din Silezia. Primul post de muncă al Olgăi în Polonia nu a îndeplinit nici măcar minimele ei așteptări. Plăteau prost, iar necesitățile sale financiare nu au fost îndeplinite. A trebuit să înceapă rambursarea creditului pentru a păstra familia ei în siguranță în casa ipotecată. În caz contrar, i-ar fi alungat în stradă. Schimbarea locului ei de muncă nu era o opțiune din cauza contractului, documente, permis de ședere.

Totuși, a supraviețuit. Într-un fel, din nou. Ea admite că plânge uneori, pentru că este trist, dar în comparație cu ceea ce a fost la început, este destul de mulțumită acum și puțin mai calmă. Olga nu poate vedea viitorul ei dincolo de granițele Moldovei, ea vrea să fie cu familia ei și, ori de câte ori e posibil, se va întoarce.

Astăzi, ea vorbește poloneza, cu un accent moale, de Est. Sună mai familiar decât un străin. Ea îmi povestește despre fetele poloneze și comportamentul lor, care nu este întotdeauna firesc pentru ea. „Deoarece în Polonia, atunci când ceva nu este cum trebuie, oamenii se separă unii de alții. Ea nu mărturisește ce ar vrea să spună prin asta, dar expresia feței sale dă de înțeles că a avut asemenea momente în viață. Admite că separarea ar putea fi chiar o soluție mai bună, dar nu ar putea să o facă singură. Când a fost întrebată „de ce”, nu a oferit niciun răspuns concret. Ridică din umeri. Poate pentru că societatea din Chișinău nu ar fi prea șocată cu o pauză în căsătorie, dar în afara capitalei, presiunea familiei și a bisericii ar fi, cel mai probabil, greu de suportat.

Din momentul trecerii frontierei, telefonul ei sună în mod regulat. În primul rând, mama ei, apoi fiica și apoi unul dintre prietenii ei. Peste un timp, fiica sună din nou, mama și iar fiica. Conversațiile nu durează foarte mult timp, exact atât de mult cât ar trebui să facă toată lumea conștientă de cât de mult le-a fost dor unul de altul. Împreună, ei fac primele planuri: ce vor găti, ce vor mânca, cine și când va veni. Olga, de sărbători, merge acasă. Este credincioasă. Uneori, merge la bisericile din Polonia, dar o irită preoții. „El vine, neglijent, stropește cu apă sfințită în așa fel încât nimeni să nu simtă și acesta este sfârșitul”, comentează ea. În Republica Moldova, atunci când un preot te stropește cu apă sfințită, ai nevoie de o jumătate de zi să se usuce hainele tale. El face astfel încât să puteți simți de fapt că apa sfințită este turnată pe tine și că sfințenia curge pe tine. În Polonia, nici nu observi. În afară de aceasta, în R. Moldova, ori de câte ori există o sărbătoare, oamenii petrec ore în șir în biserică, pentru a asculta o slujbă religioasă. Olga merge acasă pentru o lună, poate chiar două, deoarece compania la care lucrează ea nu are clienți în acest moment. Toată lumea e în vacanță. În cazul ei, cu cât mai mult, cu atât mai bine.

Aproape cu o oră înainte de a ajunge la destinație, ea deja se ridica purtând la braț jacheta. Întorcând capul spre fereastră, ea observă clădiri și ferme pe lângă care trecea trenul. Valizele ei, scoase deja din dulapuri, erau pregătite în coridor. Când nu mai are idee cu ce să se ocupe, începe să-mi ureze toate cele bune. Când a terminat cu mine, începe să ureze toate cele bune pentru fiecare membru al familiei mele – părinții mei, frate, bunici, mătuși, veri, chiar și câinele meu, pentru că eu i-am povestit despre el. Când prima clipă de tăcere cade, vom ajunge la destinația noastră. Olga apucă în grabă una dintre valizele ei, eu o ajut cu cealaltă, iar ea sare din tren. Ea vine din emigrarea ei pentru o clipă și iată de ce fiecare clipă pentru ea contează…”

PS: Această istorie de viață a unei emigrante din Moldova a fost expediată pe adresa redacției, de către Magdalena Chodown, jurnalist și fotograf freelancer din Polonia, cu precizarea: „Am scris povestea unui emigrant din Moldova, Olga, care am întâlnit-o în tren, în drum spre Chișinău”.

Traducere de Victoria Puiu 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *