Mesajele sunt însă coerente: reprezentantul german (precedat de mulţi miniştri de Externe europeni) a confirmat prin vocea preşedintelui Comisiei pentru Politică Externă de la Berlin, Gunther Krichbaum, că nu există întârzieri la negociere şi că, în condiţiile evitării alegerilor anticipate, Republica Moldova este pe traseul încheierii negocierii şi parafării acordurilor de asociere şi liber schimb cu UE. Şi SUA, prin vocea ambasadorului său la Chişinău, a menţionat aceeaşi realitate.
Acum revine clasei politice de la Chişinău, elitei Republicii Moldova şi, de ce nu, cetăţenilor Republicii Moldova rolul de a decide drumul pe care doresc să meargă. Şi este momentul de responsabilitate maximă, pentru că aici se decide, până la urmă cât de mult a progresat Republica Moldova, cât a implementat din reforme, cât de matură este clasa ei politică şi încotro vrea să o apuce. Compromisul, flexibilitatea, interesul superior al comunităţii ar trebui să prevaleze peste avantajele pentru buzunarele proprii sau poziţiile pierdute în căpuşarea statului.
Pe de altă parte, acest conflict a subliniat faptul că instituţii ale statului pot fi utilizate fără discernământ în acest război fratricid de exterminare totală a adversarului.
Şi Republica Moldova are nevoie de o formulă de acord de coabitare, tolerarea reciprocă a doi duşmani declaraţi în aceeaşi alianţă, pentru a atinge un scop al Republicii Moldova, de integrare europeană, un proiect comun mult mai important decât zarva dintre cei doi ce poate duce la distrugerea reciprocă, a taberelor şi a statului Republica Moldova cu totul. E momentul de raţiune în care taberele trebuie să-şi limiteze pierderile şi să recompună guvernarea pentru ultimul asalt spre ireversibilitatea procesului de integrare în UE. Forţele proeuropene de la Chişinău trebuie să demonstreze că au depăşit faza declaraţiilor şi pot acum acţiona european.
Practic, se ciocnesc două realităţi: Alianţa ar fi reformată, din punctul de vedere al PDM-ului lui Lupu şi Plahotniuc, dacă PLDM ar propune un alt premier în afara lui Vlad Filat. Pe de altă parte, Filat nu mai e nici deputat, iar un preşedinte de partid fără nicio poziţie este practic mort în spaţiul public, fără a mai spune despre faptul că PLDM este format ca un partid de lider, deci va încasa costurile electorale generale, deopotrivă cu PDM, de altfel, cel care a votat moţiunea provocată de gestul ieşirii din Alianţă a liderului PLDM.
Unii ar vorbi despre un nod gordian, care nu poate fi desfăcut, ci doar tăiat. Se poate şi aşa, dar costurile sunt egal distructive pentru ambii combatanţi, pentru ambele partide şi pentru întreaga Republica Moldova. Dar aici se manifestă maturitatea părţilor care trebuie să accepte că Vlad Filat nu poate ieşi cu totul din spaţiul politic şi că un echilibru va trebui format.
Dar ambele părţi trebuie să mai înţeleagă o realitate: toţi cei compromişi şi implicaţi în scandaluri de corupţie, expuşi în această postură cu temei, trebuie să părăsească scena politică, iar dacă există dovezi, să ajungă în faţa procurorului şi a judecătorului. E şi acesta un comportament european şi o probă de maturitate a clasei politice de la Chişinău. Şi, cu aceeaşi ocazie, poate lecţia învăţată ajută la adoptarea unor reguli europene de incompatibilitate a afacerilor cu politica, dar şi a intereselor unei poziţii deţinute în raport cu cele ale persoanei aflate în acea funcţie. Adică funcţia publică nu este dată pentru prosperitatea personală, a familiei sau a grupului.
Dacă nu, modelul sovietic e după colţ, şi spectrul său ameninţă nu numai modelul social al Republicii Moldova, ci înseşi suveranitatea, independenţa politică şi integritatea teritorială a statului.
Iulian Chifu este profesor de analiză de conflict şi decizie în criză la SNSPA Bucureşti, director fondator al Centrului de Prevenire a Conflictelor şi EarlyWarning Bucureşti şi consilier prezidenţial pentru Afaceri Strategice şi Securitate Internaţională.
QMagazine.ro
