Iuliana Gorea-Costin: „Cred că adevărata putere constă în iertare și iubire necondiționată”

– Stimată doamnă Iuliana Gorea-Costin, cam de câte ori pe an treceţi Prutul şi în care direcţie aveţi mai multe emoţii?
– De multe, de foarte multe ori. Memorizez, de obicei, chemarea sau împlinirea. Cât despre emoții, le-am încercat în mod deosebit când am trecut pentru prima oară Prutul, la primul Pod de flori, pe 6 mai 1990. A fost unul dintre cele mai frumoase evenimente, pe care doar dimensiunea sufletului românesc a putut să-l conceapă.

– La Bucureşti cu ce vă ocupaţi în momentul de față?
– Activez în cadrul Înaltului Reprezentant pentru Republica Moldova, structură care are menirea de a asigura în regim integrat, la nivelul aparatului de lucru al Executivului de la București, gestionarea relațiilor dintre statele noastre. Am bucuria de a contribui astfel la dezvoltarea legăturilor speciale, bazate pe coordonatele comune de istorie, civilizație și cultură.

– La Chişinău ajung veşti bune despre dumneavoastră. Prin efortul pe care l-aţi depus personal, publicul bucureştean l-a descoperit pe Eugen Doga. Ce alte personalităţi din R. Moldova aţi mai promovat în România?
– S-a împlinit visul maestrului, concertele „În oglinda clipelor” din 2008, susținut cu Orchestra Ateneului sub bagheta dirijorului Iosif Ionel Pruner, și „Toamna romantică” din 2012, susținut de Orchestra „Teleradio-Moldova”, sub bagheta tânărului dirijor Dumitru Cârciumaru, la Ateneul Român. Bucuria întâlnirii și redescoperirii universului muzical al maestrului a fost una de neuitat. La București am fost surprinsă să constat că se confundă creațiile maestrului Eugen Doga cu cele ale lui Goran Bregovici…

După concertul din 2008, regretatul poet Grigore Vieru mi-a mărturisit că și-a dorit dintotdeauna un concert la Sala Palatului din București cu participarea artiștilor de pe ambele maluri ale Prutului, care-i cântă versurile. Cu regret, concertul „Lumină din Lumină” a fost organizat In memoriam poetului. A fost o acțiune de mare sensibilitate, la care au participat toți artiștii noștri consacrați. După concert, în semn de prețuire, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ne-a invitat pe toți la Palatul Patriarhal.

Aș mai menționa vernisajele de la Saloanele „Constantin Brâncuși” la Palatul Parlamentului din Bucureşti, lansările de cărți și CD-uri, excursiile pentru elevii olimpici și veteranii de război, întrunirile/seminarele și conferințele cu ziariști și lideri ai organizațiilor neguvernamentale ș.a.

– Credeţi în forţa Culturii de a „frânge” hotarele geografice, uneori nedrepte?
– Cred în misiunea spirituală a națiunilor. Or, formațiunile statale și-au schimbat de atâtea ori configurația de-a lungul istoriei! Cred că balada „Miorița” – codul nostru genetic – necesită o altă interpretare; ciobănașul moldovean își acceptă destinul la fel cum Iisus Hristos – răstignirea/mântuirea. E vorba de transcendere, de biruința asupra morții.

– Vă consideraţi un om puternic? În ce constă, de fapt, puterea unei femei?
– Înțelepciunea și iubirea constituie puterea pe care nu ți-o poate lua nimeni niciodată.

– Ce loc în inima dumneavoastră a ocupat şi ocupă regretatul Nicolae Costin, fostul primar de Chişinău, care v-a fost soţ?
– Nicolae Costin rămâne unic în tot ceea ce a început/însemnat și a fost: voință și conștiință vie în acțiune.

– Aţi fondat în acea perioadă unul dintre liceele de elită din Chişinău, căruia i-aţi dat numele „Mircea Eliade”. A fost un succes care v-a marcat întreaga carieră… În ce relaţie sunteţi astăzi cu foştii colegi de la „M. Eliade”?
– Liceul „Mircea Eliade” a fost unul dintre visele mele tainice. Anterior, activam în calitate de inspector în cadrul Ministerului Învățământului și mă durea mult atmosfera pe care o atestam în școli. Fondată în 1990, instituția s-a înscris în procesul de renaștere națională, devenind, în scurt timp, una de elită. Sunt regretabile ecourile despre situația actuală de la liceu. Am încercat să discut cu foștii colegi, cu administrația. Cred că o stare de bine poate fi creată cu forțe comune, iar un bun conducător este cel care știe să mobilizeze, să stimuleze și să unească colectivul. În linii generale însă, cred că este iminentă adoptarea unui Cod deontologic al educației.

– Nu regretaţi că aţi plecat de la liceu? Am întâlnit şi oameni care şi-ar fi dorit să rămâneți…
– Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și au crezut în mine. Mulțumesc și pe această cale foștilor absolvenți ai liceului, care-mi trimit mesaje pline de considerație și, în special, pentru că au reușit să se afirme, păstrând cu demnitate tot ceea ce au deprins și învățat la liceu. Din păcate, circumstanțele care i-au provocat moartea soțului meu, Nicolae Costin, m-au făcut să înțeleg că în R. Moldova e nevoie de o resetare a sistemului de valori. Un imbold la frământările mele l-a constituit mesajul rugăciunii preoților druizi: „Dă-mi, Doamne, curajul de a schimba lucrurile care pot fi schimbate. Dă-mi, Doamne, puterea de a accepta lucrurile care nu pot fi schimbate. Dă-mi, Doamne, înțelepciunea de a face deosebirea între ele”.

– Prin ce v-a atras diplomaţia? Care a fost cel mai benefic lucru pe care l-aţi putut face pentru R. Moldova în calitate de ambasador?
– În cazul diplomației multilaterale din cadrul Consiliului Europei, am avut posibilitatea de a contribui la promovarea în R. Moldova a unui nou sistem de valori, bazat pe democrația pluralistă, statul de drept, libertățile și drepturile fundamentale ale omului. În acest context, am impulsionat semnarea și ratificarea a circa 68 de Convenții Europene. Aș menționa contribuția la internaționalizarea conflictului din regiunea de est (transnistreană) a R. Moldova și a „Cazului Ilașcu”, includerea acestei problematici pe ordinea de zi a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei (în condițiile în care orice decizie în această organizație paneuropeană se ia prin consens); la includerea R. Moldova în Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, la obținerea numeroaselor programe de asistență, pentru democratizarea societății, la încetarea activității, chiar de la naștere, a „Comisiei Evgheni Primakov”, care propunea drept soluție pentru problema transnistreană noțiunea de „stat comun” (mi-a reușit să-i conving atunci pe raportorii și diplomații de la Strasbourg de obscuritatea planului (se impunea federalizarea R. Moldova, idee preluată mai apoi în „Planul Kozak”) și să obțin astfel sprijinul lor în cadrul reuniunii biroului mixt al Comitetului de Miniștri și APCE, care a respins soluția „Evgheni Primakov”) ș.a. Pentru aceasta mi-a fost acordat gradul de Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar.

– Ce aţi fi dorit să mai faceţi, dar nu a fost posibil şi de ce?
– Aș fi dorit să reușim ridicarea monitorizării R. Moldova de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și aderarea concomitentă cu România și Bulgaria la Uniunea Europeană. N-am reușit, deoarece guvernarea comunistă, venită la putere în anul 2000, a schimbat cursul european al R. Moldova. În calitate de Reprezentant Permanent al R. Moldova la CE, m-am opus, refuzând să dau curs și atacurilor nejustificate la adresa României. În consecință, am fost retrasă din funcție. După doi ani de șomaj, am fost nevoită să plec din R. Moldova. Aș reveni, în cazul în care experiența mea ar fi utilă în procesele de reformare pe care le parcurge în prezent R. Moldova.

– Ce înseamnă om de calitate în percepţia dumneavoastră? Cât de des aţi întâlnit astfel de oameni în viaţă?
– Calitățile morale, responsabilitatea sunt determinante pentru un om. Am călătorit mult, mă simt bine oriunde în lume și am avut bucuria să întâlnesc mulți oameni minunați.

– Care este starea dumneavoastră de spirit în prezent?
– Da, este mai important ce credem noi despre noi, decât ce cred alții…
Sunt un om împlinit, un om liber…

– Cum aţi defini iubirea de neam?
– Tot mai puţini sunt cei care se înalță până la trăirea iubirii de neam. Iubirea de neam înseamnă dăruire și deseori sacrificiu pentru binele suprem/înălțarea în Spirit a neamului!

– Dacă nu e un secret, am vrea să ştim ce bărbaţi vă înconjoară astăzi – acasă, la serviciu, în societate… Cât de mult mizaţi pe ei?
– Am prieteni din diverse sfere sociale și condiții umane: diplomați, oameni politici, compozitori, artiști, pictori, profesori, liber profesioniști, întreprinzători. Îi prețuiesc după calitățile sufletești și capacitatea de a fi ei înşişi, indiferent de împrejurări. Un loc aparte, însă, îl deține fiul meu, Victor, cel mai privilegiat, dar și cel mai defavorizat…

– În ce credeţi, ca femeie?
– Cred că adevărata putere constă în iertare și iubire necondiționată. Prin acestea și prin caracter ne înălțăm cu adevărat.

(Timpul Supliment Femeia)