Iurie Colesnic: Un mitropolit ca un exponent al conştiinţei naţionale

Gurie Grosu, ieromonahul, care a început cariera călugărească după terminarea Seminarului Teologic, a fost unul dintre puţinii basarabeni care din fragedă tinereţe a conştientizat necesitatea culturalizării naţionale a basarabenilor, a deşteptării conştiinţei lor naţionale. Şi primele cărţi pe care le-a editat au avut anume această misiune.

Reacţia autorităţilor a fost una dură. A fost exilat la o mănăstire în Rusia ca să fie izolat de mediul naţional, să fie rupt de la izvoarele conştiinţei, ca şi acolo printre străini, să-şi piardă interesul pentru această grea lucrare.

Dar a venit anul 1917. La 3 aprilie s-a format Partidul Naţional Moldovenesc şi primul lucru pe care l-a făcut acest partid a fost aducerea lui Gurie Grosu acasă. Şi-n toiul Mişcării Naţionale el a fost figura cheie.

Biografia lui cuprinde în formula enciclopedică cele mai importante date din viaţă:
Mitropolitul Gurie Grosu (1.I.1877, s. Nimoreni, jud. Lăpuş-na – 14.XI.1943, Bucureşti, Mănăstirea Cernica).
Român basarabean.
Fiul lui Ştefan Grosu (+1885), cântăreţ bisericesc.
Studii: Şcoala Mănăstirii Curchi, Şcoala Spirituală (1888-1892), Seminarul Teologic din Chişinău (1892-1898), Academia Teologică din Kiev (1898-1902). Magistru în teologie (1902). S-a călugărit cu numele Gurie la Mănăstirea Noul Neamţ (Chiţcani), în 1902. Funcţii: misionar eparhial (1902), ierodiacon, ieromonah, arhimandrit (1909).

Scriitorul Iorgu Tudor, un participant activ la mişcarea de eliberare naţională din Basarabia a lăsat posterităţii mai multe scrieri memorialistice care elucidează perioada 1900-1944. Una din aceste lucrări intitulată sugestiv În vâltoarea revoluţiei din 1917-1918. Basarabia autonomă şi republică, conţine câteva date foarte importante referitoare la biografia viitorului mitropolit Gurie Grosu, care le preia din revista Moldova de la Nistru, unde au fost publicate de preotul şi publicistul bucovinean Constantin Morariu:

„ În dimineaţa anului nou 1877 s-a născut în satul Nimorăni din ţinutul Chişinăului, cel dintâi copil al soţilor Ştefan şi Ecaterina Grosu, căruia la botez i s-a dat numele Gheorghe.
Cine ar fi putut prevedea că acel copil al gospodarului şi cântăreţului bisericesc Ştefan, născut în ziua de prăznuire a sfântului ierarh Vasile cel mare, va ajunge, la vârsta de abia 41 de ani, a fi el ierarh, şi anume cel dintâi, ierarh după cei 106 ani de suferinţă a norodului său în robia ţarismului rus?..

…Tatăl Ştefan a răposat pe când copilul Gheorghieş, cum îi ziceau acasă, era cam de 8 ani.
Mama rămasă văduvă cu trei copii, sfătuită de preotul Nicolae Meghi din satul Suruceni, să-l dea la şcoală, a căpătat o adeverinţă că e văduvă de „dascăl”; cu adeverinţa aceasta şi cu cererea scrisă de Nicolae Meghi, l-a dus apoi pe Gheorghieş la epitropie care purta grijă de creşterea şi învăţătura orfanilor de clerici.

Colegii de generație întruniți cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la apariția primului număr al ziarului „Basarabia”

În toamna anului 1886 mama Ecaterina s-a căsătorit a doua oară şi s-a mutat la noul ei soţ. A fost dus în acelaşi an la şcoala din Mănăstirea Curchi, unde orfanii clericilor învăţau fără plată.
La Curchi, Gheorghieş a învăţat numai un an şi numai în limba rusească. I-a fost greu, dar a izbutit, căci în august 1887 a trecut examenul şi a fost primit în clasa pregătitoare a şcolii duhovniceşti din Chişinău. La 1892 a trecut în seminar, isprăvindu-l în 1898.
De câte ori tânărul Gheorghe se ducea acasă la Ruseştii Noi, unde trăia mama sa, pe timpul sărbătorilor, ori pe timpul vacanţelor, totdeauna el era foarte bine primit de familia preotului de acolo Vasile Gobjilă, îl îmbărbăta pe tânărul şcolar, zicându-i să înveţe şi să se poarte frumos, căci poate să ajungă arhiereu.

P.S. nu poate uita nici astăzi încurajarea primită în tinereţe de la familia Gobjilă, prin împrumutarea de cărţi de cetit şi mai ales prin puterea ce a avut-o asupra-i deosebita bogăţie sufletească a acelei familii. După ce seminaristul Gheorghe Grosu a intrat în toamna anului 1898 la Academia din Kiev, părintele Vasile Gobjilă i-a stat şi acolo totdeauna băneşte într-ajutor până la absolvire în 1902.
Academicianul a fost apoi numit la 16 septembrie 1902 misionar-propovăduitor pentru Basarabia, şi la 27 noiembrie al aceluiaşi an a primit monarhiemul la Mănăstirea Chiţcani…
…O deosebită putere asupra simţământului naţional al P.S. Gurie a avut călătoria făcută de el prin România în 1904 împreună cu părintele Vasile Gobjilă.
Atunci el a putut vedea avântul ce ţara îl luase sub domnia regelui Carol, au luat parte la serbarea aniversării morţii de 400 de ani ai lui Ştefan cel Mare, în Bucureşti şi, fiind şi la Sinaia, s-a învrednicit a sta de vorbă cu regele Carol şi a vedea toată familia regală în biserica de acolo.
Misionarul-predicator, apărându-i pe moldoveni de propaganda sectanţilor, s-a convins că creştinii noştri sunt mai întunecaţi decât sectanţii şi lipsiţi de orice mijloc de luminare.

De aceea, înainte de adunarea deputaţilor eparhiali din 1905, el a scris la vreo 3 sau 5 deputaţi ca să stăruiască la adunare pentru primirea următoarelor propuneri:
1. Să se înfiinţeze o tipografie eparhială moldovenească.
2. Să se introducă învăţarea limbii şi cântării bisericeşti moldoveneşti la seminar, la şcoala de cântăreţi bisericeşti şi la şcoala de fete.
3. Una din scrisorile amintite, a fost citită de deputatul Dimitrie Miţălescu într-o şedinţă a adunării şi primită cu 18 contra 17 voturi.
Arhiereul de pe atunci, Vladimir, a întărit hotărârea adunării, şi s-a ales un comitet, în care era şi părintele ieromonah Gurie.
După străduinţa acestui comitet şi mai ales a părinţilor Constantin Partenie şi Gurie s-a înfiinţat tipografia, care s-a sfinţit la 26 octombrie 1906.
Pentru introducerea limbii moldoveneşti în şcoli, arhiereul Vladimir a cerut încuviinţarea Sfântului Sinod din Petrograd şi a primit-o în octombrie 1906…

…După sosirea armatei române în Basarabia la 10 ianuarie 1918, părintele arhimandrit a vizitat Iaşii. L-a văzut aici pe părintele Mitropolit Pimen, şi a fost primit în audienţă de rege şi regină. La acest prilej regele Ferdinand a observat că-l cunoaşte pe părintele arhimandrit de 14 ani, anume de la vizita din Sinaia în anul 1904.
La 16 februarie 1918 părintele arhimandrit a fost chemat de ministrul de justiţie şi culte Savenco să-i fie de ajutor la naţionalizarea bisericii.
După proclamarea republicii, părintele arhimandrit dorea din tot sufletul unirea Basarabiei cu Ţara-mamă. Visul acesta l-a văzut realizat la 27 martie 1918.”

Din 1905 se încadrează în procesul de redeşteptare naţională și pune pe tapet problema predării limbii moldoveneşti la Seminarul Teologic, Şcoala Eparhială de fete, Şcoala Duhovnicească şi în genere utilizarea ei în biserică. La 30 octombrie 1905 publică articolul ce vizează această temă – O scumpă autorizaţie (Bessarabskia jizni).
Considerându-l în temă, conducerea Seminarului Teologic îl include în comisia formată în aprilie 1906, care urma să elaboreze programul „Predarea limbii moldoveneşti în Seminarul Teologic”.

În 1906 îl găsim în echipa care edita primul ziar în limba română din ţinutul dintre Prut şi Nistru – Basarabia (1906-1907).
La 26 octombrie 1906 se inaugurează oficial Tipografia Eparhială într-o clădire din Chişinău, donată de stareţul Porfirie al mănăstirii Dobruşa.
În 1907 tipăreşte studiul Glavneişie momentî v istorii knigopeceatania Bessarabii apărut în patru numere consecutive ale revistei Kişinevskie eparhialinîe Vedomosti.

La 3 iunie 1907 apare de sub tipar Psaltirea de la Chişinău, ediţie realizată în colaborare cu Macarie Untul şi Grigore Constantinescu. În 1908 e fondator al revistei bisericeşti Luminătorul , care apare de la 1 ianuarie, fiind unul dintre redactorii publicaţiei. Tot în 1908 tipăreşte Cartea de învăţătură despre legea lui Dumnezeu şi o serie de articole în „Luminătorul”: Buna-Vestire, Adevărul va birui pe toate (ambele în nr.3, martie), Dragostea frăţească, frica lui Dumnezeu şi cinstirea stăpânilor numaidecât trebuie pentru bunăstarea împărăţiei (nr.5,mai), Ce ne trebuie nouă (nr.10, octombrie).

La finele anului 1909 publică două articole: Împotriva sectanţilor şi Învăţături la ziua Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni, şi a preablagocestivului Domn Împărat Nicolai Alexandrovici (nr.12, decembrie).
Tipăreşte tot în 1909 Bucoavna moldovenească, o ediţie de 80 de pagini cu ilustraţii, o primă sursă pentru cei care doreau să înveţe cititul şi scrisul în limba maternă. Lucrarea serios revăzută este reluată şi retipărită în 1917 în grafie latină sub denumirea Abecedar moldovenesc anul întâi la şcoală, lucrare care a cunoscut două ediţii şi o completare cu o a doua parte.

Fostul colonel, ajuns arhiepiscop, Serafim Ciciagov, avea alergie de la mişcările de redeşteptare naţională şi de aceea a decis să-l „avanseze” pe arhimandritul Gurie stareţ al Mănăstirii Sf. Avram din gubernia Smolensk (1909), de unde ajunge director la Şcoala Pedagogă din Gruşevsk (1910-1914), apoi la cea din Samovka (1914-1917).

Revine în Basarabia după revoluţia din februarie 1917, fiind chemat de liderii mişcării naţionale care aveau nevoie pentru consolidarea echipei de un reprezentant autoritar din lumea clerului, care ar împărtăşi fără tăgadă aceleaşi viziuni politice. Este unul dintre fondatorii Partidului Naţional Moldovenesc.
Fiind ales deputat la 21 noiembrie 1917, arhimandritul Gurie a binecuvântat deschiderea lucrărilor acestui prin parlament al Basarabiei – Sfa¬tul Ţării.

La 16 februarie 1918 i se încredinţează postul de secretar de stat la Ministerul Justiţiei şi de Culte a Republicii Democratice Moldoveneşti.
Iar la 27 martie 1918, în fruntea unui sobor de preoţi, a oficiat în Catedrala din Chişinău un tedeum prin care a sfinţit Actul Unirii Basarabiei cu România, văzându-şi visul vieţii împlinit.

La 4 iulie 1918, este ales de Sf. Sinod din Bucureşti arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei cu titlul de Botoşăneanul, iar peste zece ani, la 28 aprilie 1928, devine primul mitropolit al Basarabiei, originar din această provincie, aflându-se în fruntea Mitropoliei până la 11.XI.1936, când a fost pensionat în urma unui proces de calomniere intrat în istorie drept „cazul Gurie Gro-su”. Început la 12 decembrie 1934 acest proces, demarat cu o anchetă deschisă de Adunarea Eparhială din Chişinău a cunoscut câteva etape, una la 11 noiembrie 1936 când prin ordinul ministrului cultelor este suspendat din funcţie „temporar” şi apoi „definitiv”, altă etapă a fost decizia Curţii de casaţie care a clasat dosarul şi l-a absolvit pe mitropolit de orice acuzaţie.

Dar aceasta nu l-a oprit de la pasul final, când la 1 octombrie 1941 el îşi dă demisia. Demnitatea lui nu putea suporta asemenea comportament din partea unor subalterni, din partea presei şi chiar a unor demnitari.
Dincolo de opera politică, de marea schimbare a direcţiei bisericii basarabene de la Patriarhia rusă spre cea română, Mitropolitul Gurie va rămâne în istoria noastră în primul rând cu imaginea unui ctitor al culturii, un om al cărţii.

Opera Mitro¬politului Gurie Grosu nu este prea mare ca volum, dar consistentă ca trăire naţională:
Bucoavnă moldovenească (1908), Cartea de învăţătură despre legea lui Dumnezeu (1908), Carte de citire cu ştiinţe din gramatica moldovenească (1908), Abecedar moldovenesc. – Chişinău, 1917, Despre omul „trupesc”, „sufletesc”şi „duhovnicesc”.- Chi-şinău, 1924, Istoria sfântă a Vechiului şi Noului Testament. – Chişinău, 1924 ş.a.
În limba rusă: Istoria Mănăstirii Noului Neamţ. – Chişinău, 1911 ş.a.

Sunt absolut sigur că dacă ar fi fost altul contextul istoric al epocii ne-ar fi dat mult mai multe pagini inedite de carte.
A militat cu ardoare pentru deschiderea unei Academii Teologice la Chişinău şi în acest sens în 1921 Congresul Eparhial sub conducerea lui Gurie Grosu a adoptat o asemenea decizie care spre regret s-a realizat doar parţial în 1926 când în capitala Basarabiei a fost înfiinţată o Facultate de Teologie pe lângă Universitatea din Iaşi. La fel de insistent a fost în problema instituirii Patriarhiei Române.

A fost înmormântat la cimitirul Mănăstirii Cernica, unde îşi dorm somnul de veci majoritatea fruntaşilor basarabeni. Memoria e şi ea veşnică. Din 1990 o stradă din Chişinău îi poartă numele. Dar asta e foarte puţin. Era mai important să însuşim lecţia dată de el.

Noi, care în anii 90, ai sec. XX, am revenit după o lungă rătăcire comunistă din nou la credinţă, ne-am confruntat cu problema divizării bisericii Moldovei în două mitropolii, ca şi cum am uitat de existenţa şi de opţiunile înaintaşilor noştri, care au luptat pentru biserica naţională.

Am făcut ca şi cum abstracţie şi de exemplul dat de Mitropolitul Gurie Grosu şi am greşit, căci calea parcursă de el ilustrează perfect drumul pe care trebuie să-l urmăm…

Arhiva TIMPUL, 9 iunie 2016