De câte ori vizitezi un moldovean, acesta se simte obligat să te aşeze la masă, să-ţi toarne un pahar de vin şi să te servească cu ceva sarmale. De vreo două secole deja, ospitalitatea moldovenilor întrece orice limită a imaginabilului. Moldovenii primesc tot mai des în ospeţe ruşii, pentru câteva zile care pe parcurs se transformă în secole. Moldovenii îi servesc pe ruşi cu vin şi sarmale, le dau voie să urce în patul soţiei, să le educe copii aşa cum ştiu şi să le indice cum este mai bine de trăit.
Rusului îi place ospitalitatea moldoveanului, se face comod în sutienul soţiei gazdei şi după al treilea poloboc de vin începe a-l învăţa pe moldovean istorie. Moldoveanul tace, pentru că nu se cade să te cerţi cu oaspetele şi înghite în sec. Rusul mai bea o duşcă de vin şi începe a reinventa limba moldoveanului – una stâlcită şi inspirată din limbajul puşcăriaşilor, o limbă de la care până şi „lingvistul” Vasile Stati ar putea să încremenească. Moldoveanul tace, pentru că aşa s-a obişnuit, iar după ce bea şi el o duşcă începe să creadă că această „limbă moldovenească” chiar există, ba şi începe să o vorbească.
În ultima vreme însă rusului nu îi este de ajuns să stea la masa moldoveanului şi să-şi impună autoritatea în materie de limbă şi istorie. Acesta a început a jefui şi mormintele românilor basarabeni. Trist, dar adevărat, aproape toate valorile mari ale neamului românesc dintre Prut şi Nistru au trecut de partea cealaltă, în mormânt. Nemaiavând duşmani în viaţă, rusul începe să lupte cu morţii, pentru că acolo zace pericolul unionist după părerea lui, şi s-ar putea să renască într-o bună zi la fel ca în primele versuri din „Deşteaptă-te, Române!”. Rusul se teme ca nu cumva această moştenire spirituală a neamului românesc să-l expedieze direct la origini, adică în Siberia. Rusul nu se teme de românii în viaţă, pentru că aceştia pot fi oricând speriaţi, cumpăraţi, presaţi, nebăgaţi în seamă sau mai nou – împuşcaţi în spate. În schimb, rusul se teme de marii români ai Basarabiei plecaţi în nefiinţă, pentru că moştenirea acestora e vie şi acţionează cu o flacără mai mare decât orice foc comemorativ. Rusul a început să vandalizeze mormintele regretaţilor Ion şi Doina, Grigore Vieru şi, mai nou, Leonida Lari. Leonida nu reuşise nici să ajungă în mormânt când boturile şacalilor moscali începuseră să-i dea târcoale. Ciuma bolşevică nu putea dormi liniştită la gândul că una din personalităţile de bază ale renaşterii naţionale va fi înmormântată cu onorurile cuvenite. Lingăii secerii şi ciocanului au început a scuipa cu venin şi flegmă pe toate canalele media, neaşteptând măcar ca Leonida Lari să fie îngropată. Nici călăul Stalin nu a avut parte de astfel de insulte în chiar ziua morţii. Numeroase mass-media ruseşti, ba chiar şi persoane oficiale au îndrăznit să ne scuipe în faţă şi să ne vandalizeze monumentele istorice. Noi ne-am făcut că nu observăm. Pentru că nu e primit la moldoveni să te superi pe aberaţiile imperiale ale oaspetelui beat, pentru că eram ocupaţi cu realegerea preşedintelui pentru a nu ştiu câta oară.
S-a înnegrit piatra comemorativă a victimelor stalinismului şi la figurat şi la propriu. Se zvârcolesc strămoşii în morminte însă nu avem timp pentru asta. I-am primit pe ruşi în casă, le-am dat vin şi mâncare, le-am dat copii în grijă şi i-am lăsat în patul soţiei. Acum le dăm voie să ne profaneze şi mormintele. Dacă tot suntem atât de ospitalieri, propun să le dăruim şi ce a mai rămas din ţărişoara asta – şi să emigrăm acolo unde rusul ne vrea de mult timp, în Siberia. Poate au rămas câţiva români acolo?
P.S. La mulţi ani şi multe gloanţe!
În dimineaţa primei zile din an, tânărul Vadim Pisari a fost împuşcat mortal de un soldat al forţelor „pacificatoare” ruse. Nu ştiu dacă tânărul era beat sau nu, dacă furase maşina (după cum declarase ambasadorul Federaţiei Ruse) sau dacă nu. Ce ştiu este că un conaţional de-al meu a fost împuşcat mişeleşte (în spate) în ţara lui, încercând să traverseze râul Nistru în care se scălda din copilărie. Mă miră faptul că anchetatorii ruşi nu au găsit droguri în sângele tânărului decedat sau arme în portbagajul maşinii, în adevăratele tradiţii de muşamalizare KGB-iste. Guvernanţii noştri au cerut diplomatic explicaţii, şi tot diplomatic au acceptat orice aberaţie venită din partea oficialilor ruşi. Nu înţeleg de ce a tăcut Vladimir Voronin (cel care ne-a felicitat cu ocazia noului an la ora 22.00, conform orologiului de la Kremlin). Ar fi logic să auzim din partea lui o scuză de rigoare pentru românii basarabeni beţi care sar cu spatele în faţa gloanţelor ruseşti. Mă miră că Voronin nu a adus mulţumiri de rigoare armatei „pacificatoare” ruse, care poate-poate, cu un glonţ sau mai multe, ne va scăpa de pericolul unionist şi va împuşca toţi românii-moldoveni, adică toate elementele care se împotrivesc ambiţiilor teritoriale ale Matuşkăi Rusia. Logic ar fi ca felicitarea domnului Voronin să se fi terminat cu cuvintele: La mulţi ani, doroghie moi, şi multe gloanţe „eliberatoare”!
