Externe

Joe Biden îl numește pe Xi Jinping „dictator”

Preşedintele SUA, Joe Biden l-a numit, marţi, 20 iunie, pe preşedintele Chinei, Xi Jinping un dictator şi a afirmat că acesta a fost foarte jenat atunci când un balon chinezesc a fost deturnat de la cursul său deasupra Statelor Unite la începutul acestui an, transmite News.

Biden a făcut aceste remarci la o zi după ce secretarul de stat Antony Blinken s-a întâlnit cu Xi Jinping în cadrul unei călătorii în China care a avut ca scop reducerea tensiunilor dintre cele două ţări.

”Motivul pentru care Xi Jinping s-a supărat foarte tare în ceea ce priveşte momentul în care am doborât acel balon cu două vagoane cu cutii pline de echipament de spionaj în el a fost că nu ştia că se afla acolo”, a declarat Biden, la o strângere de fonduri în California.

”Asta este o mare ruşine pentru dictatori. Când nu a ştiut ce s-a întâmplat”, a mai adăugat Biden.

Menționăm că un presupus balon spion chinezesc a survolat spaţiul aerian al SUA în luna februarie. Acest incident şi schimburile de vizite ale oficialilor americani şi taiwanezi au amplificat recent tensiunile dintre SUA şi China, potrivit sursei citate.

De asemenea, președintele american a mai afirmat că China ”are dificultăţi economice reale”.

Economia Chinei s-a poticnit în luna mai, producţia industrială şi creşterea vânzărilor cu amănuntul ratând previziunile, ceea ce a sporit aşteptările că Beijingul va trebui să facă mai mult pentru a susţine o redresare şubredă după pandemie.

Banca Mondială a prognozat la începutul acestei luni o creştere economică a SUA pentru 2023 de 1,1%, mai mult decât dublu faţă de prognoza de 0,5% din ianuarie, în timp ce creşterea economică a Chinei ar trebui să urce la 5,6%, faţă de o prognoză de 4,3% în ianuarie.

Blinken şi Xi au convenit, luni, în cadrul întâlnirii lor, să stabilizeze rivalitatea intensă dintre Washington şi Beijing, astfel încât aceasta să nu derapeze spre conflict, dar nu au reuşit să producă niciun progres în timpul unei vizite rare în China a secretarului de stat.

TGotodată, ei au convenit să continue angajamentul diplomatic cu mai multe vizite ale oficialilor americani în următoarele săptămâni şi luni.

Biden a declarat, luni, că, în opinia sa, relaţiile dintre cele două ţări se află pe calea cea bună şi a indicat că s-au înregistrat progrese în timpul călătoriei lui Blinken.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *