Ca să nu o credem o mincinoasă, azi a venit la bibliotecă, împreună cu bunica şi stau împreună şi citesc cărţi şi reviste în sala de lectură. Vineri, am moderat conferinţa de totalizare. Ceea ce m-a frapat au fost elevele care au vorbit foarte aplicat, iar câteva dintre ele chiar au făcut observaţii foarte pătrunzătoare. În sală erau şi elevi, dar niciunul dintre ei nu a avut curajul să vorbească, poate şi din considerentul că literatura ar fi feminină? Sau, poate, sunt timizi. În timp ce eu moderam conferinţa, nu ştiu cine a sunat la biblioteca noastră şi a început să le întrebe pe colegele mele dacă acestea au trimis sau nu cititori la bibliotecă, aducând-o pe una dintre bibliotecare până la lacrimi. Nu ştiu cine. Şi nu ştiu de ce. Oricum ar fi, conferinţa a decurs foarte bine. Tonul l-au dat scriitorii-profesori Maria Şleahtițchi, Grigore Chiper şi Maria Pilchin, după care au vorbit şi elevele. Toţi au ajuns la concluzia că proza lui Anatol Moraru este o proză universitară, în care coexistă ambele puncte de vedere: şi ale profesorilor, dar şi ale studenţilor. Şi foarte multă ironie. Dar şi lacrimi destule.
