Actualitate

Justiție românească / Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare

Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici a fost condamnat joi la 5 ani de închisoare, potrivit Agerpres. Procurorii DNA l-au acuzat pe Drăghici că, în calitate de trezorier al PSD, şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvențiile primite de partid pentru a-și cumpăra o casă.

DNA a anunțat în vara lui 2019 că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Drăghici pentru delapidare (două infracțiuni) și utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate.

Procurorii îl acuză pe Mircea Drăghici că în 2 aprilie, în calitate de trezorier al PSD, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând partidului, şi-ar fi însuşit suma de 380.000 de euro prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, având un caracter simulat, folosind astfel suma de bani provenită din subvenţii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parţială în proporţie de peste 2/3 a unui imobil.

Procurorii spun că acel contract de închiriere a fost încheiat pentru o perioadă de 10 ani, începând cu data de 1 martie 2018 până la 1 martie 2029, valoarea totală a chiriei fiind de 380.000 euro, ce urma să fie achitată după cum urmează: suma de 38.000 de euro în termen de 5 zile, iar restul sumei în tranşe de cel puţin 19.000 de euro pe lună, timp de 18 luni.

Mircea Drăghici a fost trimis în judecată, iar în septembrie 2019 instanța supremă a dispus începerea judecării pe fond în acest dosar, decizia fiind contestată de către Mircea Drăghici. În februarie 2020, instanța supremă a respins contestațiile formulate de PSD și de Mircea Drăghici și a decis că procesul fostului trezorier al PSD poate începe. Mircea Drăghici este la al treilea mandat de deputat de Argeș, ales pe listele PSD. În 11 februarie 2020, Drăghici a anunțat că demisionează din PSD.
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *