La Bălţi se aruncă zoi pe mormintele eroilor români

publicat în Social pe 7 Octombrie 2011, 05:53

De-ar şti, Regele Carol al II-lea al României s-ar ridica din mormânt şi ar veni să-şi onoreze pe deplin ostaşii căzuţi în Primul Război Mondial

Pe locul unde s-a aflat Monumentul Eroilor Primului Război Mondial din Bălţi au fost ridicate case în care au trăit mai multe generaţii. În 1935, falnicul obelisc era dezvelit chiar în prezenţa Regelui României Carol al II-lea, care venise la Bălţi împreună cu fiul său, Mihai. Dar astăzi locul nu mai păstrează nicio mostră din măreţia lui de altă dată. Totuşi, unele relicve mai pot fi găsite în arhivele bibliotecii din oraş, iar în curtea actualilor proprietari ai locului - oseminte ale ostaşilor căzuţi. Se pare că autorităţile oraşului au uitat de existenţa acestui loc istoric, iar reconstrucţia monumentului nici pe de parte nu reprezintă o prioritate a lor, deşi acum câţiva ani se formase un grup de iniţiativă, care, împreună cu cei de la primărie, intenţionau să-l reinstaleze.

Puţini ştiu că pe strada Decebal din municipiu Bălţi a existat cândva un monument al ostaşilor român căzuţi pe fronturile Primului Război Mondial. Acesta reprezenta un ansamblu complex - un obelisc şi mai multe zeci de morminte care, după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost distrus de către comunişti. Cei care îl mai păstrează în memorie erau pe atunci nişte copii. Moş Nicolae Gordilă este unul dintre ei. Interlocutorul nostru are acum 83 de ani, dar îşi aminteşte bine ziua în care, împreună cu surorile sale şi alţi copii, au mers la inaugurare. „Cântam nişte cântece eroice, dar nu le mai ţin minte… Eram cu fraţii şi surorile mele, cu alţi copii din satul nostru - pe atunci trăiam în satul Strâmba. În familia noastră eram opt copii, trei fraţi şi cinci surori, iar una dintre ele cânta în corul bisericesc. Anume ea a fost poftită împreună cu corul. Era multă lume…”, ne spune moş Nicolae, care, pe atunci, avea 12 ani. Îşi aminteşte cu mândrie că l-a văzut pe Regele Carol, care era însoţit de un copil. „La inaugurare, Majestatea Sa Regele Carol al II-lea era cu feciorul său, Mihai. Ei stăteau într-o maşină descoperită, dar noi, copiii, îi salutam cu entuziasm. Alţii chiar le întindeau mâna, dar ei se fereau, că nu-i normal să te îmbrăţişezi cu fiecare… Şi a mers din centrul oraşului maşina ceea pe lângă toate trotuarele pline cu oameni, până la prospectul Victoriei, că strada asta aşa se numea atunci. Noi alergam peste tot. La acea solemnitate erau prezente câteva coruri, din oraş şi de prin sate”, îşi aminteşte Nicolae Gordilă, menţionând că şi el a fluturat atunci un tricolor, dar mai mic decât al oaspeţilor…

Era periculos să vorbeşti despre asta…



Locul acela, spune bătrânul, cât au fost românii, era curăţat şi îngrijit. Era o mândreţe de monument, dar, când au venit şi ne-au „eliberat” ruşii în 1940, au distrus totul, inclusiv acea cruce mare, deosebit de frumoasă. Au făcut-o nu numai pentru că erau împotriva religiei, ei erau şi împotriva adevărului istoric. Moşul ne spune că, în perioada copilăriei sale, venea la monument împreună cu alţi prieteni. Inexplicabil, locul acela îi atrăgea. Un deceniu mai târziu, monumentul avea să fie distrus totalmente de către sovietici. „Ţin minte că, atunci când a fost demolată crucea, mai mulţi oameni au plâns. Apoi, cu anii, locul a devenit o ruină împânzită de buruieni pe unde păşteau vitele. Oficialităţile sovietice au vrut chiar să demoleze movila aceia, dar le-a oprit ceva şi au dat acolo locuri de case la oameni, unii însă au refuzat. Casele începuseră să apară pe locul mormintelor cam prin anii ’70-’80 ai secolului trecut”, punctează Nicolae Gordilă, adăugând că oamenii, după venirea comuniştilor sovietici, n-au mai îndrăznit să deschidă gura despre istoria acelui loc. „Era periculos să vorbeşti pe vremea aceea despre asta, căci KGB-ul, pentru orice cuvânt bănuit împotriva regimului, te băga la puşcărie. Noi vorbeam între noi pe ascuns, dar în public - nu. Când învăţam în clasa a şasea - de acum era la ruşi, căci aveam cinci clase făcute la români, avem un învăţător care, la o adunare, s-a ridicat să spună că trebuie să acordăm mai multă atenţie „limbii moldoveneşti”, fiindcă copiii vorbesc pe stradă în limba rusă şi astfel „limba moldovenească” se pierde. Toţi atunci au tăcut, dar a doua zi învăţătorul a dispărut şi nimeni, până azi, nu mai ştie de el”, ne mărturiseşte moşul.

Acum, moşul doreşte foarte mult să prindă vremurile în care monumentul dezvelit de Regele Carol va fi restabilit. „Aş merge iar cu tricolorul la inaugurare”, apare un zâmbet pe faţa tristă a moşului Nicolae…

Unul dintre militanţii grupului de iniţiativă pentru restabilirea monumentului, grup constituit în 2008, este juristul Ion Bujeniţă. El ne spune că, deşi în nenumărate rânduri au solicitat sprijinul autorităţilor locale, acestea rămân surde la apelul lor. Primii care au readus în memoria localnicilor faptul că în oraş a existat acel monument au fost jurnaliştii de la ziarul „Spros i Predlojenie” (SP). „Iniţial, primăria a reacţionat şi, ca rezultat, a fost constituită o comisie de cercetare, în fruntea căreia a fost numit actualul viceprimar, Alexandru Usatâi. În componenţa ei se află şi Anatol Harcenco, un reprezentant al Guvernului. Această comisie trebuia să întreprindă acţiuni cu scopul de restabilire a monumentului, dar ea şi-a stopat activitatea chiar din momentul constituirii. Au trecut trei ani, dar grupul de iniţiativă n-a reuşit să facă nimic”, menţionează Bujeniţă, specificând că, pentru această acţiune, au fost adunate mai multe materiale de arhivă, menite să ajute la restabilirea monumentului. Totodată, grupul a adresat scrisori fostului ambasador al României în R. Moldova, Filip Teodorescu, preşedintelui României, Traian Băsescu, şi fostului prim-ministru Zinaida Greceanîi, dar nu a urmat nicio reacţie.

Bărbatul meu a scos din beci doi saci de ciolane

În timp ce unii se agită la Bălţi să sensibilizeze opinia publică asupra acestui subiect, alţii îşi duc traiul mai departe fără a avea mustrări de conştiinţă. Iulia Gheorghiţă este cel de-al patrulea proprietar al casei care îşi are temeliile puse pe oasele unor eroi căzuţi în Primul Război Mondial. Femeia spune că, deşi a mai fost vizitată de reprezentanţi ai presei şi ai Primăriei Bălţi, viaţa familiei sale merge înainte. Ea regretă că nu-şi poate repara casa, deşi, dacă ar avea posibilitate, ar trece cu traiul şi în altă parte. „Casa asta a fost cumpărată de părinţi de la un neamţ, dar eu am trecut aici în 1976. Când am cumpărat-o, casa era altfel, noi am mai construit două odăi şi un coridor. Avem şi beci, bărbatul meu, când l-a extins, a scos de acolo doi saci de ciolane, pe care le-a îngropat în cimitirul evreiesc”, ne mărturiseşte femeia, precizând că, mai mulţi ani la rând, casa ei a fost vizitată de fostul proprietar, dar nu pentru a-şi revendica bunurile, ci pentru a depune aici flori. „După ani buni de la plecarea lui, veneau oameni şi lăsau câte un buchet de flori uite acolo, lângă gardul şi lângă poarta aceea verde. Toţi îmi spuneau că acolo a fost un monument. În urmă cu patru ani, s-a crăpat un perete al casei, iar bărbatul meu punea proptele în fundament când aud că mă strigă: „Iulika, idi siuda i posmotri cito tvoritsea” (Vino şi vezi ce se întâmplă). Am văzut acolo un bloc de piatră mare, pe care era scris ceva din 1824, erau şi nume de familie”, ne povesteşte gospodina, menţionând că fragmentul din granit cu inscripţii a fost utilizat la fundament. „Eu i-am zis bărbatului să arătăm piatra cuiva, dar el n-a vrut. Apoi, după aceea, a început să umble lume pe la noi de colo-încoace. O vecină ne-a dat fotografia acelui monument”, îmi întinde o imagine veche, spunându-mi că aceasta este unica amintire pe care s-a încumetat s-o păstreze.

Să-mi dea ceea ce vreau eu, altfel nu mă mut

Iulia Gheorghiţă povesteşte că a stat ani întregi cu bagajele făcute, deoarece Primăria Bălţi le-a tot promis că-i va muta în altă locuinţă. Cum lucrurile nu s-au schimbat, femeia încă mai aşteaptă casa visurilor sale. „De mai multe ori ne-au preîntâmpinat de la Primărie că ne vor da un apartament, chiar şi unele documente ne-au cerut. După un timp, chiar eu i-am telefonat lui Vasili Ivanovici, arhitectul oraşului, şi l-am întrebat dacă mi se permite să fac unele reparaţii la casă. Mi-a spus să mai zăbovesc, că încă nu are un răspuns de la fraţii români”, îmi explică femeia, gesticulând din mâini. Îmi spune că s-a obişnuit deja să trăiască aici şi ar pleca doar dacă i s-ar propune ceva în schimb, la fel de bun. „Psihologic, am trăit normal, pentru că noi, la început, nu am ştiut, da’ mai târziu n-am putut vinde casa, pentru a pleca în altă parte, mai ales că ne obişnuisem deja. Unii ne spun că nu se poate să trăim aşa, dar noi nu ştiam, că eram mici când părinţii noştri au cumpărat casa. Baba Vera, o vecină rea, care a murit, toată vremea a aruncat zoile în partea noastră şi, din cauza umezelii, uneori aluneca pământul. Bărbatul meu zicea să facem un dig de ciment, că ar putea să se ducă şi colţul casei la vale”.

Cui îi mai pasă de acest monument?



Ca să-mi satisfac pe deplin curiozitatea în acest caz, am trecut şi pe la Primăria oraşului Bălţi. Acolo l-am găsit chiar pe viceprimarul Alexandru Usatâi care ne-a oferit o serie de răspunsuri foarte neclare, motivând, în primă fază, că nimănui nu-i mai pasă de monumentul rămas doar în memorie istorică. Iar dacă s-ar pune problema restabilirii lui, este necesar ca familiile care locuiesc acolo să fie strămutate, dar pentru aceasta Primăria nu are nici teren şi nici fondurile necesare. Referitor la activitatea comisiei create pe acest caz, Usatâi spune că aceasta a fost desfiinţată încă de la constituire, deoarece nu a prezentat suficiente probe şi date istorice legate de Monumentul Eroilor Primului Război Mondial, pentru a fi iniţiate lucrările de reconstrucţie a acestuia.