La ce bun România?

Am participat recent la București la lansarea raportului AidWatch, coordonat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România (FOND – Oana Perju, Adela Rusu, Adriana Zaharia și Codrat-Alin Teclu) și care a beneficiat de un studiu de caz privind asistența pentru dezvoltare a R. Moldova, realizat de expertul moldovean Viorica Antonov. În cele ce urmează mă voi axa atât pe conținutul raportului și al studiului de caz, cât și pe Raportul național privind asistența oficială pentru dezvoltare acordată de România în 2011, realizat de Ministerul Afacerilor Externe al României.

Astfel, odată cu aderarea la Uniunea Europeană în 2007, România și-a asumat misiunea să devină țară donatoare pentru o serie de state din afara Uniunii. Așa cum era și firesc, republica noastră a fost primul beneficiar, alături de țări ca Georgia, Serbia, prioritare și ele, dar care au primit mult mai puțin ajutor până în prezent. Lista statelor beneficiare este prea lungă pentru a o prezenta aici și am considerat că nu prezintă neapărat interes.

Așadar, cum putem cuantifica ajutorul acordat de România din 2007 încoace? În primul rând, cifrele arată că, pe parcursul anilor 2010 și 2011, România a donat 102.891.052 euro, situându-se după donatori giganți ca UE, SUA, BERD sau Banca Mondială. Din aceștia, 100 mln. urmează a fi transferați integral, respectiv încă în trei tranșe. Prima tranșă anuală a și fost transferată și utilizată parțial pentru lichidarea consecințelor inundațiilor din 2010; ceilalți bani urmând a fi utilizați în baza acordurilor interministeriale dintre România și RM, încheiate în martie curent la Iași în următoarele domenii: Mediu și schimbări climatice; Afaceri interne; Justiție; Dezvoltare; Construcții; Turism; Apărare; Transport și infrastructură; Muncă; Protecție Socială; Cultură; Educație; Tineret; Economie; Sănătate; Energie și, bineînțeles, politică externă, cu accent pe integrarea europeană. Cu alte cuvinte, în toate domeniile s-a găsit câte ceva de făcut sau de dus până la capăt.
Tot în 2010 a avut loc asumarea unui angajament de către România, prin care pe parcursul a patru ani RM urma să primească 139 mln. $, adică 55% din totalul acordat de statele membre UE, 18% din totalul sumei asumate de Comisia Europeană, 78% din ajutorul de la SUA și cu 7% mai mult decât s-a angajat Organizația Națiunilor Unite.

Studiul vorbește, de asemenea, despre evenimentele și proiectele la care sunt invitați să participe cetățenii moldoveni, membri ai unor ONG-uri, funcționari în instituțiile publice, sau cetățeni obișnuiți.

Avem, așadar, un angajament solid și notabil al României, dar și pași concreți făcuți de aceasta. Pentru a vedea mai multe detalii despre cadrul legal al cooperării, principiile de bază, așteptările R. Moldova, dar mai ales recomandările experților, vă recomand să accesați site-ul fondromania.org.

Am evitat intenționat să mă refer la asistența acordată de Institutul Cultural Român (numeroasele proiecte culturale), Radio România Internațional (postul de radio național Radio Chișinău), Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (miile de burse studențești anuale), ministerele Economiei (construcția gazoductului Iași-Ungheni, liniei electrice Fălciu-Gotești), Ministerul Transporturilor (cea mai scumpă autostradă românească, Târgu-Mureș – Ungheni), Ministerul Justiției (sutele de mii de cetățenii recunoscute), Ministerul Afacerilor Externe și Președinția (lobby permanent în cadrul instituțiilor europene și internaționale), Guvernul și Parlamentul (proiectele de twinning și transfer de know-how), Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (milioane de cărți și zeci de tabere), Oficiul Național pentru Cultul Eroilor (restaurarea cimitirelor), dar și de către multe alte instituții, întrucât contribuția acestora va fi analizată detaliat în unele articole care vor urma, dar și pentru că aceste tipuri de asistență nu intră toate sub egida asistenței pentru dezvoltare.