La Palatul Republicii a avut loc Gala Premiilor Ministerului Culturii pentru anul 2015
Gala Premiilor a avut loc vineri seară, la Palatul Republicii din capitală, la care au participat reprezentanţi ai organelor centrale şi locale, misiunilor diplomatice acreditate la Chişinău, oameni de cultură şi de ştiinţă.
În alocuțiunea sa ministrul în exerciţiu al Culturii, Monica Babuc, a menţionat că această zi este o sărbătoare de suflet pentru noi toţi. „Steaua de înviere a culturii naţionale vine peste acest popor în fiecare an, pe 15 ianuarie, prin emblematica personalitate a lui Mihai Eminescu, care prin tot ce a scris şi a făcut a revoluţionat limba română şi spiritualitatea noastră”, a afirmat Monica Babuc.
Premiul “Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale i-a revenit Luminiței Țîcu, regizor la Teatrul Național "Mihai Eminescu", pentru realizarea spectacolelor document „Copiii foametei” de Alexandru Vaculovschi şi „Shakespeare pentru Ana”, dedicat copiilor din penitenciare.
Directorul revistei culturale „Sud-Est”, Valentina Tăzlăuanu, a intrat în posesia Premiului “Constantin Stere” în domeniul literaturii pentru volumul de eseuri „Ceea ce rămîne”. Acelaşi premiu l-a obținut scriitoarea Maria Șleahtițchi pentru "Romanul Generației ’80". Premiul “Gavriil Muzicescu” în domeniul muzicii a fost acordat lui Mihail Agafița, dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale “Serghei Lunchevici”, pentru contribuţie excepţională la promovarea creaţiei simfonice şi prestaţie deosebită în spectacolele de excepţie ale anului 2015.
Pictorul Vladimir Palamarciuc este laureatul Premiului “Mihai Grecu” în domeniul artelor plastice, pentru prestaţia deosebită în cadrul expoziţiei personale de anvergură la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuşi”. Cu Premiul “Spiridon Mocanu” în domeniul coregrafiei, dans popular, a fost distins Andrei Baciu, conducător artistic şi coregraf al Ansamblului de cîntece şi dansuri populare „Strămoşeasca” din Anenii Noi, pentru contribuţie remarcabilă adusă dezvoltării dansului popular şi spectacolul coregrafic de excepţie realizat cu ocazia a 25 de ani de la fondarea ansamblului.
Premiul “Ştefan Ciobanu” în domeniul conservării patrimoniului cultural a fost acordat Delegaţiei Uniunii Europene în R. Moldova, în persoana șefului Delegației UE, Pirkka Tapiola, pentru contribuție substanțială la restaurarea și punerea în valoare a obiectivelor de patrimoniu Cetatea Soroca și Hanul Manuc Bei, și pentru susținerea în ţara noastră a proiectelor de consolidare a capacităților instituționale și umane în domeniul protejării patrimoniului cultural.
Premiul “Ion Madan” în domeniul biblioteconomic şi bibliografic s-a acordat lui Evan Tracz, directorul Programului Novateca, pentru implementarea cu succes a proiectului „Novateca” de informatizare şi asigurare cu utilaj electronic a bibliotecilor publice din Republica Moldova. Vera Osoianu, director adjunct la Biblioteca Naţională a R. Moldova, este laureata Premiului Ministerului Culturii pentru crearea Centrului de Statistică, Cercetare și Dezvoltare privind gestiunea datelor bibliotecilor publice din țară.
Premiul “Isidor Burdin” în domeniul patrimoniului imaterial a revenit surorilor Osoianu, pentru contribuţie remarcabilă la documentarea şi conservarea patrimoniului cultural imaterial, prin readucerea folclorului neprelucrat stilistic și sensibilizarea spiritului naţional pentru valorile strămoşeşti.
Cu Premiul “Gheorghe Cincilei” în domeniul promovării imaginii culturale în mass-media s-a ales Veta Ghimpu-Munteanu, redactor-prezentator la Radio Moldova, pentru contribuţie remarcabilă la descoperirea şi readucerea în circuitul firesc de valori a doinei autentice, vocale şi instrumentale prin organizarea Festivalului Doinei.
Totodată, Colegiul Ministerului Culturii a decis de a institui Premiul “Alexandru Fedco” pentru cel mai bun manager în domeniul culturii, care i-a revenit în acest an șefului Secției cultură din Anenii Noi, Vasile Moroşanu, pentru renovarea Casei de cultură din orașul Anenii Noi şi contribuţia merituoasă în promovarea şi organizarea acţiunilor culturale în teritoriu.
Vasile Moroşanu a menţionat că „acest premiu este un semn de încurajare a tuturor managerilor de cultură din teritoriu, a celor care descoperă talentele şi le promovează pe plan naţional şi internaţional”.
Gala Premiilor a avut loc de Ziua Naţională a Culturii şi cea a nașterii lui Mihai Eminescu.
Sursa: Moldpres