Exemplele sunt la îndemâna oricui. Nişte copii au câştigat locuri bune la competiţiile internaţionale de şah, dar ca să ajungă acolo au trebuit să-şi plătească singuri biletele de călătorie. Mari interpreţi – Olga Busuioc, Valeriu Caradja, Cristina Scarlat – au obţinut premii importante la diverse concursuri internaţionale, fiind nevoiţi să intre în datorii pentru a-şi asigura cazarea şi alte cheltuieli. Nelly Sonic, preşedinta Ghildei vinificatorilor din Moldova, îmi spunea cu ocazia unui interviu că statul se bucură când reprezentanţii domeniului vinicol şi viticol se întorc acasă cu premii internaţionale, ba chiar îşi atribuie meritele lor, dar, din păcate, nu contribuie cu nimic la ele, doar culege laurii. Iar uneori se întâmplă ca statul să împiedice activitatea acestora.
Avem entuziaşti care, în ciuda vremurilor vitrege, a veşnicei crize (sociale, economice, politice şi identitare), nu renunţă să muncească şi, mai ales, să spere la mai bine. Statul e şi el pe undeva, dar în planul secund, iar când intervine, adesea încurcă şi mai mult iţele. Mi-am amintit de afirmaţia marelui Lucian Blaga care spunea: „Oamenii răi, atunci când nu fac rău, cred că fac bine”.
Uneori am impresia că, dacă cei peste trei milioane de moldoveni ar dispărea până la următoarele alegeri, guvernanţii noştri nu le-ar sesiza absenţa.
