ActualitateInternațional

Lavrov consideră că acuzațiile vizând Bucea sunt menite să submineze negocierile ruso-ucrainene

Marți, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că descoperirea cadavrelor în oraşul ucrainean Bucea este o provocare menită să submineze negocierile ruso-ucrainene aflate în curs de desfăşurare, informează AFP.

„Întrebarea care se pune este: la ce foloseşte această provocare deschisă şi mincinoasă (…) Suntem înclinaţi să credem că serveşte pentru a găsi un pretext care să submineze negocierile”, a spus Lavrov într-o intervenţie video difuzată de televiziunea rusă.

Negocierile continuă între Ucraina şi Rusia. Săptămâna trecută, după o întâlnire la Istanbul, Moscova a anunţat că îşi va reduce drastic activităţile militare în nordul Ucrainei.

La rândul său, Kievul a înaintat Moscovei propuneri care cer un acord internaţional prin care să se stabilească ţări care să îi garanteze securitatea. În schimb, Ucraina ar accepta un statut de neutralitate, “non-nuclear”, ar renunţa la aderarea la NATO şi la a permite stabilirea de baze militare străine pe teritoriul său. Conform acestor propuneri, Moscova ar trebui să nu se opună aderării Ucrainei la UE.

Deocamdată, Kremlinul nu a răspuns oficial acestor propuneri, iar discuţiile continuă prin videoconferinţă.

Potrivit şefului diplomaţiei ruse, situaţia din Bucea vizează “deturnarea atenţiei de la procesul de negociere, distragerea atenţiei de la faptul că partea ucraineană, după Istanbul, a început să dea înapoi, a încercat să vină cu noi condiţii”.

Cu toate acestea, Serghei Lavrov a dat asigurat că Rusia este ”pregătită” să continue negocierile.

Aceste acuzaţii vin pe fondul indignării internaţionale după descoperirea a numeroase cadavre în Bucea în urma retragerii armatei ruse. Kiev a denunţat un masacru, dar Moscova a negat orice responsabilitate, considerând-o înscenare.

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *