Leancă ar accepta o coaliţie cu PCRM dar pune condiții: ”Să vedem ce înseamnă pentru ei integrarea europeană”
„Implementarea necondiţionată a Acordului de Asociere trebuie să fie unul din elementele cheie al oricărei viitoare guvernări. Eu aş vrea să văd o atitudine mult mai detaliată a comuniştilor, ce înseamnă pentru ei integrarea europeană, o acceptă ei în totalitate, testul de bază fiind implementarea Acordului de Asociere”, declarat Iurie Leancă.
Făcînd referire la Reuniunea de la Snagov din 1995, cînd toate partidele politice din România şi-au exprimat adeziunea faţă de obiectivul de integrare europeană, liderul PPEM a spus că este gata să facă acelaşi lucru chiar şi alături de comunişti.
„Hai s-o facem cu comuniştii dacă şi-au schimbat atitudinea, semnăm un acord detaliat. Dar nu cred că atît de repede şi-a schimbat părul şi năravul cineva”, a adăugat politicianul.
Solicitat să confirme sau să infirme zvonurile precum că el va fi propus la funcţia de prim-ministru, Iurie Leancă a evitat să dea un răspuns clar, motivînd că încă nu a fost constituită o majoritate parlamentară.
sursa: curentul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!