Ziaristul Eminescu și astăzi a rămas un incomod. El deranjează și prin ceea ce a scris, dar și prin lecția postumă pe care ne-o dă zi de zi. De aceea, ori este hulit, ori tămâiat din belșug, numai ca poet, și mai mult la sărbători. Un adevăr însă va rămâne veșnic în picioare: publicistica politică a lui Eminescu a fost și va fi cel mai bun manual de jurnalism național.
Astăzi suntem în 13 ianuarie 2006. Iată ce scria Eminescu în TIMPUL pe 13 ianuarie 1880, adică exact cu 126 de ani în urmă: „Partide care urmăresc cu sinceritate realizarea ideilor lor, partidele pentru care principiile nu sunt numai pretexte și fraze pentru a amăgi lumea vor fi întotdeauna folositoare. Ceea ce se cere însă de la ele în mod absolut e ca să rămână pururi credincioase lor însele, să nu se abată de la calea ce și-au prescris-o, pentru ca alegătorii și poporul în genere să știe cu cine are de a face… Părerea noastră este că nici un partid onest, oricare ar fi principiile lui, nu e nefolositor țării. Principii greșite de ex., pe mâna unor oameni onești sunt mai folositoare decât principii foarte bune în mâinile unor panglicari. Căci adevărul într-un stat nu stă pe atâta în idei, pe cât în caracter (subl. lui Eminescu – n.n.) și sâmburul moral, seriozitatea de caracter și de aspirațiune formează adevărata greutate a unui grup de oameni politici, nu bruma de idei culese de prin cărți. C-un om care dorește bine statului și numai pe această cale poți discuta, c-un om însă pentru care binele statului e numai un pretext, iar binele lui propriu ținta adevărată nu există discuție, căci apetitul nu se discută decât punându-i înainte perspectiva de-a-l îndestula și mai bine”.
Într-un singur alineat, Eminescu a diagnosticat, în formule aforistice, boala tuturor partidelor noastre de ieri, de azi, dar mă tem că și a celor de mâine. Cine ar cuteza astăzi să polemizeze cu Eminescu, ziaristul de la TIMPUL anului 1880, pe marginea tezelor expuse în articolul citat? Oare nu avem astăzi partide pentru care „principiile sunt doar pretexte și fraze pentru a amăgi lumea?” Oare nu avem astăzi partide care nu au putut „să rămână pururi credincioase lor însele și să nu se abată de la calea ce și-au prescris-o”? Oare nu este adevărat că „niște principii foarte bune în mâinile unor panglicari” sunt mai periculoase decât niște principii greșite în mâna unor oameni onești? Dar oare nu este adevărat că avem astăzi politicieni cărora le lipsesc „ideile, caracterul și sâmburul moral” și că anume aceste lucruri „formează adevărata greutate a unui grup de oameni politici, nu bruma de idei culese de prin cărți”? Toate aceste teze sunt de o extraordinară actualitate.
Completați aceste teze cu nume concrete de politicieni din Republica Moldova de astăzi și o să vedeți cum aceștia, asistați de o haită de argați și derbedei de presă, îi vor sări în cap lui Eminescu, acuzându-l de „lipsă de echidistanță”, de „partizanat politic”, i se va imputa vehement că a fost cumpărat de nu știu care partid și că scrie la comanda acestuia.
Ca să anihileze cumva „lecția Eminescu”, unii încearcă să-l prezinte pe marele publicist drept ziarist-model prin faptul că, chipurile, nu ar fi făcut partizanat politic – un subiect care se discută cu o deosebită plăcere în presa noastră. E un mit care denaturează personalitatea ziaristului Eminescu. Citiți, domnilor, întreaga publicistică a lui Eminescu și o să vă convingeți că Eminescu a fost un ziarist adânc, sincer și pătimaș angajat, implicat politic, el niciodată nu s-a declarat „analist politic echidistant” și în întreaga lui carieră ziaristică nu s-a comportat niciodată precum se comportă astăzi unii „analiști independenți”, pentru care „se poate și așa, se poate și altfel”.
Pentru Eminescu totul și toate s-au putut doar într-un singur fel, în acel fel care convenea intereselor naționale fundamentale ale neamului românesc. Și punctum. În numele acestor interese, Eminescu a luptat până în ultima clipă cu „principiile machiavelice ale roșilor” (liberalii de atunci). Întreaga lui operă ziaristică a fost construită pe un „sâmbur moral”, el nu a făcut „negoț de principii” cu „panglicarii”. E un adevăr pe care trebuie să-l însușească tinerii care vin astăzi în ziaristică, pentru că astăzi presa noastră națională are nevoie ca de aer de jurnaliști care și-ar face datoria de câini sanitari în jungla noastră politică, suprapopulată cu politicieni fără „caracter și sâmbur moral”, pentru care „binele statului e numai un pretext, iar binele propriu ținta adevărată”.
… Urmăresc „ziaristica” celor din tabăra lui Voronin-Roșca și mă întăresc în convingerea că un ziarist adevărat trebuie să fie un „lup sanitar”, un „dulău de rasă”, dar nu un maidanez năpârlit care dă din coadă în fața șefului, nu un cățel, deoarece cățelul nu trezește pe nimeni când latră. Aceasta este una din marile lecții pe care ne-a dat-o ziaristul Eminescu…
13 ianuarie 2006
