Lecție despre cum să nu fim îngâmfați
Zic de ei, fiindcă i-am văzut urcând pe scenă, fără a se etala drept mari personalități “cu fumuri” și salutând publicul în… limba română. Iar apoi, pe rând, au desfăcut „fițuica” unde era scris discursul în aceeași limbă pe care încearcă să o învețe de când au ajuns în funcția de ambasadori în R. Moldova. Mai mult, de fiecare dată când au trebuit să rostească un discurs de salut, lung sau scurt, complex sau simplu, aceștia și-au cerut scuze, pentru că, deocamdată, nu au reușit să învețe să vorbească fluent în limba română. Abia după aceasta ei și-au rostit discursul, pe alocuri citit de pe foaie, însă în care lipseau cuvintele goale și care era plin de respect față de invitații domniilor lor. Mai ales că aceștia sunt oameni dornici de cultură și evenimente bine organizate.
Nu mai zic de faptul că ambasadorii țărilor străine în țara noastră nu sunt încojurați de paze de corp, iar când merg pe stradă zâmbesc trecătorilor cu căldură.
Scriu despre toate acestea, fiindcă, la fel ca mulți dintre voi, m-am plictisit să urmăresc la diverse emisiuni televizate, evenimente politice sau comerciale cultul personalității “emanat” de fiecare „actor” public din R. Moldova.
Totodată, să nu uităm că prezența diplomaților străini în R. Moldova nu este una superficială. Ei reprezintă o țară, una care, cu siguranță, o duce mult mai bine decât R. Moldova, la aproape toate capitolele. Așadar, noi avem de învățat de la țările europene nu doar felul în care se face business sau politică, dar și felul de a te prezenta oamenilor, arta de a fi modest și cult, respectuos și zâmbitor.
Deci, haideți să coborâm de pe culmile ignoranței și să nu uităm că, deocamdată, nu suntem decât niște pitici învățăcei în comparație cu marile civilizații ale lumii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!