În trecut, întunericul care se lăsa treptat, în mijlocul zilei, era motiv de teamă, astfel de fenomene de eclipsă fiind considerate a prevesti catastrofe, morți violente sau pur și simplu faptul că zeii sunt mânioși pe muritori. De-a lungul istoriei, diferitele culturi au încercat să explice eclipsele și să le plaseze în diferite contexte, de cele mai multe ori sub forma legendelor sau miturilor. Live Science prezintă câteva dintre aceste legende sau mituri asociate eclipselor totale de Soare, notează Agerpres.
În cursul eclipsei totale din 21 august, Soarele va fi complet acoperit de discul selenar. Eclipsele totale de Soare se produc atunci când Luna se interpune între Pământ și astrul zilei. Pentru un simplu martor al acestui eveniment de acum câteva secole sau milenii, efectul era cu siguranță unul înfricoșător. Cerul devine din ce în ce mai întunecat până când Soarele dispare complet în spatele Lunii, ciclul familiar zi/noapte părând să fie complet desincronizat.
Iar pentru majoritatea culturilor antice o eclipsă totală de Soare nu putea decât să aibă o semnificație profund negativă, conform astronomului Edwin C. Krupp, directorul Observatorului Griffith din Los Angeles.
Cuvântul eclipsă este derivat din grecescul "ekleipsis", care înseamnă "abandonare", după cum semnalează Krupp în cartea sa, "Beyond the Blue Horizon: Myths and Legends of the Sun, Moon, Stars and Planets" (Dincolo de Orizont: Mituri și Legende despre Soare, Lună, Stele și Planete). Astfel, în timpul unei eclipse, când Soarele "abandonează" lumea în ghearele întunericului, sentimentul general, în multe culturi, era cel de teamă și de inevitabil dezastru.
Edwin C. Krupp a prezentat în cartea sa relatările unui misionar spaniol din Lumea Nouă, din secolul XVI. Fratele Bernardino de Sahagún, care convertea populația aztecă din centrul Mexicului, a povestit că în timpul unei eclipse totale de Soare băștinașii au reacționat "cu mult zgomot și haos".
"De pretutindeni se auzeau țipete. Oameni erau măcelăriți (drept sacrificii)", scria misionarul Sahagún, conform lui Krupp care adaugă: "Astfel a rămas spus: ‘Dacă eclipsa de Soare este completă, atunci lumea va rămâne pururi scufundată în întuneric! Demonii întunericului vor veni pe Pământ și-și vor potoli foamea cu oameni’".
Krupp vorbește în cartea sa și despre o profeție provenită din vechea Mesopotamie, conform căreia eclipsa anunță "moartea unui rege atotputernic" și că "potopul va veni și Ramman [zeul furtunilor și al vremii) va distruge roadele pământului".
Chiar și în Australia, eclipsele erau fenomene malefice pentru aproape toate populațiile aborigene, "fiind frecvent asociate cu semne rele, magie neagră, boli, sânge și moarte", conform unui studiu publicat în 2011 în revista Journal of Astronomical History and Heritage. Vracii și bătrânii din aceste comunități încercau să lupte împotriva răului adus de eclipse prin incantații și prin aruncarea unor obiecte sacre sau magice spre Soare", explicau autorii acestui studiu.
În multe culturi, dispariția parțială sau totală a Soarelui era pusă pe seama unor demoni flămânzi sau a unor zei răzbunători. Krupp prezintă glife maya care reprezentau un șarpe uriaș care înghite Soarele în timpul unei eclipse. Basmele chinezești și armenești vorbesc despre dragoni, în timp ce în folclorul ungar o pasăre uriașă înghite Soarele. Buriații, indigeni din sudul Siberiei, susțineau că un urs mănâncă Soarele, iar cultura Shan (cultură ce era răspândită pe teritoriului Vietnamului din prezent) explica eclipsele prin faptul că un spirit malefic lua forma unui broscoi uriaș care înghițea Soarele.
Pentru vikingi, eclipsele erau provocate de doi lupi care trăiau în cer, Skoll (trădare) și fratele său, Hati. Skoll aleargă pe cer după caii Arvakr și Alsvior, care trag carul Soarelui (Sol), încercând să-i prindă pentru a-i mânca. Fratele său, lupul Hati, aleargă pe cer după Lună (Mani). La Ragnarok, amurgul zeilor și sfârșitul lumii în mitologia vikingă, atât Skoll cât și Hati vor reuși să-și prindă prada și Soarele și Luna vor dispărea de pe cer. Astfel, în timpul unei eclipse, nordicii încercau să salveze Soarele făcând cât mai mult zgomot pentru a speria lupul Skoll, conform autorului islandez din secolul XIII Snorri Sturluson.
De asemenea, conform lui Krupp, în unele culturi entitățile care devorau Soarele luau forme și mai monstruoase. Astfel, sârbii făceau legătura dintre eclipse și un fel de vârcolac denumit "vukodlak", iar tătarii din Siberia occidentală vorbeau despre un vampir care încerca să înghită Soarele și apoi îl scuipa afară după ce se frigea pe limbă. În Coreea, regele "Tărâmului Întunecat" își punea câinii de foc să fure Soarele pentru a aduce lumina în regatul său.
În vechiul poem indian "Mahabharata", capul demonului Rahu — ce a fost decapitat de zeul Vishnu pentru că a băut o poțiune care trebuia să-l facă nemuritor — urmărește Soarele care l-a trădat, încercând să-l înghită. Însă chiar și atunci când Rahu reușea să prindă Soarele din urmă (în eclipsele totale), până la urmă Soarele reapărea pe cer pentru că scăpa prin gâtul tăiat al demonului, după cum explică Krupp.
Există însă și mituri despre dispariția Soarelui în care un rol important este jucat de Lună, conform lui Jarita Holbrook, profesor de fizică la Universitatea Western Cape din Africa de Sud. Culturi din "Mesoamerica și părți din Africa descriu lupta dintre Soare și Lună din timpul eclipselor. Apoi are loc o căsătorie între Soare și Lună la unele populații native nord-americane. O astfel de căsătorie între Soare și Lună este de multe ori un act de creație în mituri", a explicat ea într-un mesaj e-mail trimis pe adresa Live Science. Jarita Holbrook a mai precizat că în răstimpurile de întuneric din timpul eclipselor, anumite planete sau stele deveneau vizibile, alimentând miturile cu privire la nașterea altor corpuri cosmice din cuplarea dintre Soare și Lună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
