Actualitate

Leul moldovenesc împlinește 28 ani: BNM organizează o expoziție inedită pentru toți doritorii

Cu această sărbătoare, Banca Națională a Moldovei (BNM) organizează luni, 29 noiembrie, mai multe evenimente dedicate aniversării a 28-a de la introducerea leului moldovenesc.

Startul aniversării va fi dat de un eveniment festiv de lansare a unor monede comemorative și jubiliare, care se va desfășura la Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

De asemenea, luni, la muzeul Băncii Naționale a Moldovei, între orele 13.00 și 17.00, va avea loc o expoziție, la care vizitatorii vor putea să se familiarizeze cu istoria monedei naționale. Pentru a respecta normele sanitare, va fi permis accesul a câte 10 persoane în grup, care vor prezenta certificatul de vaccinare sau testul negativ Covid-19, cu excepția copiilor, transmite ziarulnational.md.

Toți participanții vor purta mască de protecție. O vizită va dura 30 de minute. Doritorii se pot înregistra la adresa electronică edufin@bnm.md până pe 28 noiembrie 2021 inclusiv.

În aceeași zi, studenții de la Facultatea de jurnalism și științele comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova vor participa la un atelier de instruire cu genericul „Cum ajung banii în circulație”. Totodată, experții băncii centrale vor relata care sunt elementele de siguranță ale monedei naționale.

Guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a declarat, în ajunul aniversării,  punerea în circulație, în urmă cu 28 de ani, a monedei naționale – leul moldovenesc – a devenit parte a istoriei noastre alături de alte atribute statale care „ne determină ca țară suverană și independentă”.

„Moneda națională este nu doar un atribut al statului, dar joacă un rol foarte important în economie. Sporirea calității monedei naționale și a nivelului de utilizare a plăților fără numerar reprezintă unul din obiectivele strategice ale BNM”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *