Actualitate

Lewis Hamilton a câștigat al cincilea titlu mondial, în Formula 1: L-a egalat pe celebrul Juan Manuel Fangio

Noul campion mondial a terminat etapa a XIX-a a CM de Formula 1 abia pe locul al patrulea, după ce a fost al treilea la start, însă poziţia de pe care a trecut lina de sosire a fost suficientă pentru a-i aduce al patrulea titlu de când concurează la Mercedes, al doilea consecutiv. Hamilton, 33 de ani, a câştigat primul titlu în 2008, când evolua pentru McLaren, apoi următoarele trei în 2014, 2015 şi 2017, scrie news.ro.

MP al Mexicului a fost câştigat de olandezul Max Verstappen de la Red Bull, care a condus cu autoritate cursa de pe Autodromo Hermanos Rodriguez din Ciudad de Mexico. Pilotul de 21 de ani a reuşit a cincea victorie de etapă din carieră, a doua în acest sezon.

Plecat din pole-position, australianul Daniel Ricciardo de la Red Bull a fost întrecut înaintea primului viraj atât de coechipierul său Verstappen (locul 2 pe grilă), cât şi de Hamilton (locul 3). Ricciardo a revenit pe locul al doilea, dar a abandonat când se afla pe această poziţie, în turul 62/71, din cauza unor probleme mecanice.

Şalanger la titlu până duminică, germanul Sebastian Vettel de la Ferrari a încheiat pe a doua treaptă a podiumului, urmat de coechipierul său, finaldezul Kimi Raikkonen.

Locul 5 a fost ocupat de un alt finlandez, Valtteri Bottas de la Mercedes, urmat de germanul Nico Hulkenberg de la Renault.

Locurile 7-10 au fost ocupate în ordine de Charles Leclerc din Monaco (Sauber), de belgianul Stoffel Vandoorne (McLaren-Renault), de suedezul Marcus Ericsson (Sauber) şi de francezul Pierre Gasly (Toro Rosso).

Din actuala ediţie a CM de Formula 1 au mai rămas de disputat două etape, MP al Braziliei, la 11 noiembrie, şi MP al Emiratului Abu Dhabi, la 25 noiembrie, fiind încă în joc titlul mondial la constructori.

După cursa mexicană, clasamentul piloţilor (primele zece locuri) este următorul:

1. Lewis Hamilton – 358 de puncte;

2. Sebastian Vettel – 294;

3. Kimi Raikkonen – 236;

4. Valtteri Bottas – 227;

5. Max Verstappen – 216;

6. Daniel Ricciardo – 146;

7. Nico Hulkenberg – 69;

8. Sergio Perez – 57;

9. Kevin Magnussen – 53;

10. Fernando Alonso – 50.

Clasamentul constructorilor este următorul:

1. Mercedes – 585 de puncte;

2. Ferrari – 530;

3. Red Bull – 362;

4. Renault – 114;

5. Haas – 84;

6. McLaren-Renault – 62;

7. Force India – 47;

8. Sauber – 36;

9. Toro Rosso – 33;

10. Williams – 7.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *