Liberalii si cultura

Un coleg care lucreaza de vreo opt ani in Italia imi spune ca a decis sa revina acasa. Era pregatit de mult sa o faca, isi dorea sa deschida o afacere aici cu banii adunati acolo, dar pentru asta avea nevoie de o autorizatie de la Ministerul Sanatatii. Dupa ce vechea conducere a ministerului a tot tergiversat actiunea, zilele acestea colegul mi-a telefonat pentru a-mi spune ca oamenii noi de la Ministerul Sanatatii l-au sunat in Italia, si-au cerut iertare (!) pentru intarzierea nejustificata si i-au comunicat ca poate veni sa-si ridice autorizatia. Iata semnul cel mai clar ca schimbarea, totusi, se produce – recuperam un compatriot, tara se alege cu un business nou si cu locuri de munca…

„Si cum e in cultura, in teatre?”, ma intreaba acest coleg, mentionand ca, dupa ce a vazut la Venetia spectacolul Teatrului „Satiricus” „Made in Moldova!”, si-ar dori sa vada, acasa, si alte spectacole ale teatrelor noastre. Ii marturisesc ca da, avem si in cultura semne de schimbare, numai ca una care aduce mai degraba a dezastru. Ma vad obligat sa-i spun ca s-ar putea sa gaseasca mai multe teatre inchise. Pentru ca, daca, in domeniul initiativei private guvernarea liberala este interesata sa apara cat mai multe afaceri noi, in ceea ce priveste institutiile finantate din buget, inclusiv ale celor de cultura, intentia este sa fie inchise cat mai multe. Este o stare de lucruri oarecum apropiata de cea din alte parti: peste tot in lume partidele de stanga finanteaza generos cultura (asa cum au facut-o comunistii la noi), cele liberale reduc subventia.

Am putea afirma asadar ca suntem in rand cu lumea, daca guvernarea noastra liberala nu ar fi „mai catolica decat Papa”. Pentru ca ea nu doreste pur si simplu sa reduca subventia… Am in fata un document gandit la Ministerul Finantelor si trimis Ministerului Culturii spre examinare. Printre alte prevederi interesante acest act propune ca, din numarul total de 14 teatre, zece sa ramana fara subventie. De o subventie mica urmeaza sa beneficieze doar cateva teatre cu titulatura de „Nationale” (care produc spectacole mai mult sau mai putin proaste), restul… sa se descurce. Din „restul” fac parte teatre gen „Ionesco”, „Licurici”, „Luceafarul” (care e condus chiar de actualul ministru al Culturii). Si daca tot liberalii fac legea in Consiliul municipal, s-ar putea ca si Teatrul „Satiricus”, care apartine primariei, sa incapa in aceasta lista. Ce deja vu, domnilor!..

Se intampla la sfarsitul anilor ’90, pe timpul nou instalatului guvern Sturza. Lucram la Ministerul Culturii, in Departamentul Teatru si primeam aproape in fiecare luna scrisori de la Guvern si de la Ministerul Finantelor in care eram somat sa inventez masuri „pentru optimizarea cheltuielilor”. Partea interesanta era ca trebuia sa ma gandesc la „optimizare” in conditiile in care nici eu, nici actorii din teatre nu ridicam salariile cate trei-patru luni. Stim ce s-a intamplat cu acea guvernare in 1999 si cu succesoarea ei la 25 februarie 2001. Atunci teatrele au fost salvate, intr-un fel, de comunisti. Bineinteles, cu un pret mare, cel al aservirii ideologice. Dar daca liberalii ar mai fi ramas la guvernare, nu stiu cate teatre am fi avut astazi.

Am facut un experiment atunci. I-am intrebat pe mai multi liberali, cum cred ei, cam cate teatre din cele peste o mie existente in Europa sunt private si cate subventionate. Toti mi-au spus asa: vreo 50 de teatre sunt subventionate, restul de 950 sunt private. Stiti care e paradoxul? Ca cifrele acestea sunt exacte, numai ca pe dos: in toata Europa exista vreo 50 de teatre private, restul de 950 fiind subventionate din bugetele centrale si locale. Si nici un guvern, oricat de liberal, nu atenteaza la aceasta stare de lucruri.

Sunt convins ca liberalii de astazi gandesc ca si cei de acum zece ani. As vrea sa le spun prietenilor nostri de la guvernare ca „revolutia” (numiti-o cum doriti) de la 7 aprilie a fost inainte de toate una culturala: s-au ciocnit doua culturi, una totalitarista, a comunistilor, si alta a libertatii, a tinerilor. Ceea ce au facut comunistii timp de opt ani a fost sa promoveze cultura minciunii, in timp ce tinerii au avut acces nestingherit la cultura adevarului. Astfel, comunistii si-au educat groparii. Ma intreb daca nu cumva liberalii, prin actiunile lor anti-cultura, au si inceput sa-si pregateasca groparii.