Ultima oră

Libertatea presei în 2013: Cel mai scăzut nivel de libertate a mass-media într-un deceniu (Freedom House)

 Potrivit raportului anual al organizației neguvernamentale Freedom House, doar 14% din populația lumii are acces la o presă ‘liberă’ sau o persoană din șapte. Un procent de 44% din populația de pe glob trăiește în zone unde presa ‘nu este liberă’ și un procent de 42% în zone unde mass-media sunt ‘parțial libere’, punctează raportul.

‘Asistăm la un regres general al libertății presei, cu guverne și actori privați care atacă jurnaliștii sau restricționează accesul acestora la evenimente, fie prin cenzurarea conținutului, fie prin concedierea lor din motive politice’, trage Freedom House un semnal de alarmă.

Din cele 197 de țări și teritorii monitorizate în 2013, Freedom House identifică 63 de țări cu presă liberă, 68 cu presă parțial liberă și 66 de țări cu presă cel mai puțin liberă.

România se situează la mijlocul clasamentului, cu scorul numeric 84, în categoria țărilor cu presă parțial liberă. Același scor numeric îl au Botswana și Republica Dominicană, conform raportului publicat pe site-ul organizației Freedom House.

Republica Moldova are scorul numeric 112, la fel ca Libanul și Tunisia.

Evaluarea generală a exercitării libertății presei a regresat la cel mai scăzut nivel din 2004 și numărul persoanelor care au acces la media liberă este cel mai mic din 1996.

Printre țările a căror presă nu este liberă se numără China (183), iar printre cele cu presă parțial liberă se află India, două țări care numără mai mult de o treime din populația lumii. Rusia este de asemenea calificată ca o țară a cărei presă nu este liberă (176), din cauza controlului strict exercitat asupra mass-media și încercărilor de a cenzura blogosfera sau surse de informare din afară.

SUA sunt notate în scădere în raportul de anul trecut (30) din cauza ‘dorinței limitate a înalților oficiali de a furniza informații reprezentanților presei’ și luarea jurnaliștilor ca țintă în anchete penale.

Olanda, Norvegia și Suedia sunt țările cu presa cea mai liberă, împărțind toate scorul numeric 1, fiind urmate de Belgia cu scorul numeric 4. Pe ultimele locuri se situează Turkmenistanul, Uzbekistanul (ambele cu scorul numeric 195) și Coreea de Nord cu scorul 197.

Sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *