Licitații trucate în școli și grădinițe din Chișinău

Ofițerii Centrului Național Anticorupție au descins azi cu percheziții într-un dosar privind trucarea achizițiilor publice în școli și grădinițe din Capitală. Printre cei cercetați de CNA se numără un șef de direcție din cadrul Direcției municipale pentru Educație, un manager de liceu și altul de gimnaziu, un director de grădiniță. În total, în dosar sunt vizate nouă persoane, inclusiv reprezentanți ai agenților economici.
Potrivit anchetei CNA și a Procuraturii Anticorupție, funcționarii ar fi pus la cale, împreună cu mai mulți agenți economici, o schemă de trucare a achizițiilor publice în instituțiile de învățământ preșcolar și școlar din Chișinău. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pretins și primit „comisioane” ce variau între 10% și 15% din valoarea contractelor atribuite pentru lucrări și servicii. În cadrul investigațiilor, s-a constatat că pentru a evita procedurile legale de licitație, lucrările ar fi fost divizate artificial în mai multe contracte, încheiate prin proceduri de achiziții de valoare mică, prin negocieri directe cu operatori economici favorizați.
În prezent, CNA și PA desfășoară acțiuni de urmărire penală la domiciliile și birourile persoanelor vizate, precum și la sediile unor agenți economici implicați. În urma acțiunilor, au fost ridicate documente, suporturi electronice, acte contabile și sume de bani proveniența cărora urmează a fi stabilită.