În urmă cu un an, prin mari eforturi depuse de mulţi unionişti, şi după zile întregi de lămurire, am putut fi împreună, zeci de mii de oameni. Deziluzia provocată de câştigarea alegerilor de către Dodon, rămânerea la stadiul de simbol al proiectului Sfatul Ţării 2, şi acela infiltrat de oameni de-ai lui Plahotniuc, şi rânza fiecăruia de a fi lider a stricat această unitate.

Am întâlnit generaţia veche, faţă de care am tot respectul, în persoana lui Tudor Grigoriţă, din Costeşti, Ialoveni. Domnul Tudor spunea, oftând că „din ’85, tot aceleaşi feţe le vedem la manifestaţiile astea, iar tinerii întârzie să preia ştafeta”. Aşa o fi? Generaţia veche are nişte lideri care s-au învăţat că doar ei există pe pământ. Şi i-a segmentat, în partide şi partidulţe, uniuni şi asociaţii, de nu mai ştie nimeni cum să le adune.

O forţă demnă, liberă de interesele economice şi politice actuale, care stăpânesc Republica Moldova, se impune, şi are cu cine se înfăptui. Fiecare unionist pe care îl cunosc, dacă se uneşte cu ceilalţi, dă naştere unei entităţi foarte capabile. Numai că acest lucru nu se întâmplă, suntem de multe ori lupi singuratici. Unioniştii BUNI sunt captivii unor lideri sub anvergura aşteptărilor şi peste măsură de înfumuraţi.

PIRAMIDA INTERESELOR PROPRII

Anul acesta, concentrându-ne pe alte fronturi, cum ar fi cel mediatic, am fost prezenţi şi am susţinut cât mai multe din cele 50 de manifestaţii care au fost organizate pe ambele maluri ale Prutului, dar şi în diaspora.

La manifestarea la care am participat eu, Marşul Tricolorului, m-am trezit, îndemnat de tânărul lider unionist, Vlad Bileţchi, într-o ciudăţenie de exerciţiu de a da mâna cu diferiţi lideri de partid şi vectori de opinie din Republica Moldova, ca un semn al unităţii. Apoi fiecare a venit la microfon, spunând că trebuie să ne unim: desigur, sub propria căciulă, care e cea mai potrivită, şi cea mai încăpătoare. Deci, să ne UNIM, dar fiecare la Unirea proprie. Nu s-a vorbit cu sinceritate. Nu se vrea Unirea unioniştilor, chiar dacă ea se invocă, ci Gloria proprie a liderilor ei.
Este păcat că nu conştientizăm că propria persoană nu contează şi promovându-ne pe noi, individual şi ca entităţi, nu vom ajunge decât, cel mult, cu un cult al personalităţii şi nu la Reunirea mult dorită.

La fel, o frază, repetată papagaliceşte, inclusiv de mine, în zilele din preajma zilei de 27 martie e că Unirea nu este un eveniment ci este un proces, care are loc. Oare? Când va avea el loc? Eu sunt mai pragmatic, şi chiar dacă e frumos să vorbim pozitiv, chiar dacă paşii făcuţi de noi, ca mişcare, în ultimii ani, se simt şi vor avea repercusiuni peste secole, rămâne întrebarea: CUM GRĂBIM EVENIMENTUL, pentru ca fenomenul să ajungă la împlinire?

În acest sens, cred că adunarea tuturor unioniştilor într-o singură formaţiune, care să reunească energiile în anul 2018, se impune. Dacă nu vom face în zilele şi săptămânile viitoare, vom rămâne cu zece lideri de partid, toţi dornici de unire şi niciunul suficient de puternic ca să o facă, vorba poetului: „în cercul vostru strâmt, norocul vă petrece”.

2018 E DESPRE UNIRE!