Actualitate

Lovitură serioasă pentru Coreea de Nord. Japonia şi Coreea de Sud exultă

„Salut şi susţin (decizia SUA) întrucât creşte presiunea asupra Coreei de Nord", a declarat premierul nipon Shinzo Abe, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Ministerului de Externe de la Seul a transmis că se aşteaptă ca măsura să contribuie la denuclearizarea pe cale paşnică a regimului de la Phenian, şi adăugând că în continuare încearcă să aducă Coreea de Nord la masa negocierilor.

Şi premierul australian Malcom Turnbull şi-a exprimat susţinerea pentru măsura adoptată de Administraţia SUA, informează Mediafax.

Pe de altă parte, experţii sunt de părere că măsura luată de Trump este mai mult simbolică deoarece Coreea de Nord este deja vizată o serie de sancţiuni dure impuse de SUA.

„Astăzi, Statele Unite desemnează Coreea de Nord ca fiind un stat ce sponsorizează terorismul. Asta ar fi trebuit să se întâmple acum mulţi ani", a declarat preşedintele Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă a adăugat că Departamentul american al Trezoreriei va anunţa, marţi, viitoarele sancţiuni ce vor fi impuse Coreei de Nord.

Decizia a fost luată la o săptămână de la întoarcerea preşedintelui american din Asia, unde s-a întâlnit cu liderii a cinci naţiuni asiatice, cu care a discutat şi despre chestiunea nord-coreeană.

Coreea de Nord va reveni pe lista ţărilor care susţin terorismul la nouă ani de la eliminarea acesteia de către fostul preşedinte american George W. Bush.

Cu toate acestea, oficialii SUA văd desemnarea ca pe o metodă de a pune mai multă presiune pe regimul de la Phenian şi pe statele care nu aplică în totalitate sancţiunile adoptate în acest caz.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *