Lukoil ar putea putea fi vândut americanilor cu 22 de miliarde de dolari

Grupul rus Lukoil a anunțat vineri că se află în negocieri cu potențiali cumpărători pentru activele sale internaționale, transmite Reuters, pe fondul noilor sancțiuni impuse de Statele Unite și Marea Britanie.
Sancțiunile vizează giganții petrolieri ruși Lukoil și Rosneft, ca urmare a invaziei Ucrainei. Trezoreria SUA a emis o licență care obligă companiile să renunțe la orice tranzacții cu Lukoil până pe 21 noiembrie, blocând inclusiv tentativele grupului de a vinde active către traderul elvețian Gunvor.
Lukoil confirmă negocieri și promite continuitatea operațiunilor
„Acordul exact va fi anunţat după ce am încheiat acordurile finale şi am obţinut aprobările necesare din partea autorităţilor de reglementare”, a transmis compania, al doilea cel mai mare producător rus de petrol.
Lukoil mai precizează că obiectivul său este „asigurarea operării neîntrerupte a activelor în timpul vânzării şi transferului către noii proprietari. Aceasta va permite evitarea riscurilor perturbării activităţii şi a aprovizionării cu resurse energetice a ţărilor unde avem operaţiuni şi evitarea concedierilor”.
Carlyle, potențial cumpărător
Potrivit Reuters, fondul american de private equity Carlyle explorează opțiunea preluării activelor internaționale ale Lukoil, evaluate la aproximativ 22 miliarde de dolari pe baza datelor financiare din 2024.
Surse citate de agenție afirmă că negocierea este într-o fază preliminară, iar Carlyle încearcă să obțină o licență specială de la autoritățile americane înainte de a continua discuțiile.
Reprezentanții Carlyle au refuzat să comenteze, iar cei ai Lukoil nu au răspuns solicitărilor Reuters. Carlyle administrează active în valoare de 474 miliarde de dolari.
Gunvor, scos din joc de Washington
Săptămâna trecută, traderul global Gunvor și-a retras oferta de a cumpăra activele Lukoil după ce Trezoreria SUA a descris compania drept „marioneta Rusiei” și a indicat că se opune tranzacției. Decizia a blocat cea mai mare achiziție din istoria Gunvor și arată presiunea strategică a Washingtonului asupra industriei petroliere ruse.
„Carlyle are mai multe şanse să obţină aprobarea SUA, probabil la un preţ redus. Întrebarea este dacă va avea timp să evalueze adecvat valoarea activelor”, a declarat Adi Imsirovic, directorul Surrey Clean Energy.
Lukoil are trei rafinării în Europa, participaţii în zăcămintele din Kazahstan, Uzbekistan, Irak, Mexic, Ghana, Egipt şi Nigeria şi sute de benzinării, inclusiv în Statele Unite. Cele mai recente sancţiuni au perturbat de asemenea operaţiunile Lukoil din Irak, Finlanda şi Bulgaria.