Editorial

„Luna de miere” cu Dorin Chirtoacă s-a încheiat…

Nimeni nu a avut timp să observe şi să scrie că Dorin Chirtoacă a pornit la luptă în turul întâi într-o atmosferă deprimantă, deloc favorabilă lui. Posibil că nici chiar colegii lui de partid, cu excepţia lui Mihai Ghimpu, nu mai credeau în victorie. În ajunul campaniei, Chirtoacă era declinat şi conjugat cu cruzime de toţi, din toate părţile. Inclusiv de colegii de Alianţă. A fost nu pur şi simplu bătut politiceşte, ci umilit ca om – să ne amintim de scena când, în mod demonstrativ, unul dintre liderii Alianţei, Vlad Filat, în public, în mod asumat, nu a vrut să-l observe pe Chirtoacă şi să-i întindă mâna. Amintesc de aceste detalii nu pentru a „mă răcori” şi a „lovi” în cineva, ci de dragul unui adevăr pe care mulţi nu doresc să-l observe: Chirtoacă s-a dovedit a fi nu junele „cu bube pe faţă”, ci un luptător. A demonstrat voinţă, caracter, talent polemic, capacitate de a se „orienta pe teren” în cele mai dificile situaţii. A pornit la luptă în turul întâi cu şanse modeste şi a învins – nu „la limită”, cum se exprimă unii, fiindcă 4422 nu e un număr de oameni neglijabil. Imaginaţi-vă numai, ce revoluţie s-ar produce în Moldova dacă am avea 4422 de procurori oneşti, deştepţi, patrioţi şi incoruptibili, cu care să-i înlocuim pe actualii.

Indiscutabil, fără voturile PLDM şi PD din turul doi, Chirtoacă ar fi pierdut şi el are o datorie morală faţă de Alianţă. Dar şi Alianţa are o datorie morală faţă de el – Chirtoacă a salvat faţa Alianţei. Datoriile fiind pierdute, Chirtoacă are în faţă un drum lung şi interesant, pe care trebuie să-l parcurgă cu curaj, dar şi cu prudenţă, deoarece: 1. De acum înainte, nimeni nu-i va ierta nimic. 2. Să se ferească, ca de… Voronin, de boala stelară. 3. Să se însoare. 4. Să alunge din primărie toate „căpuşele”. 5. Să-şi aleagă cu prudenţă prietenii. 6. Să fie receptiv şi tolerant cu presa care-l critică… În total sunt vreo 35! Dacă va avea nevoie, i le pot prezenta.

Şi, în sfârşit, ultima chestiune, cea mai delicată. Dorin Chirtoacă a demonstrat, îndeosebi în turul doi, că are un potenţial de creştere impresionant, la care mai adăugăm că nu e hoţ, nu e implicat în scandaluri cu trafic de ţigări, are principii, poate lucra în echipă, ştie a aduna oamenii în jurul său, nu e înnebunit după maşini de lux, nu are afaceri şi nu e implicat în scheme dubioase, nu umblă şi la veceu înconjurat de bodyguarzi ş.a.m.d. Este un tip uman, deschis, nu calcă pe cadavre de dragul puterii. Altfel spus, Chirtoacă face parte din fondul de aur de cadre, din care cauză va fi bătut în continuare cu şi mai multă înverşunare şi de duşmani, şi de „prieteni”. Cu toate acestea, el trebuie să înţeleagă că „luna de miere” cu presa – în cazul dat mă refer la TIMPUL – s-a terminat. Dorin Chirtoacă e la putere, noi rămânem unde am fost şi unde trebuie să fim – în opoziţie. Despre Chirtoacă vom scrie de bine când va face lucruri bune, vom bate în el cu dragoste când va greşi din dragoste şi-l vom lovi fără ură când va greşi din ură. Acestea-s regulile jocului.

Felicitări, domnule primar. Drum bun spre ţelul fixat. Aveţi toate cărţile în mână, acum de noi nu mai depinde (aproape) nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *