Recent am fost în localitatea de baștină din raionul Florești. E greu să vezi cum satul în care te-ai născut și ai crescut – moare. Mergi ziua pe drum și întâlnești câte o persoană per kilometru. Dintr-o localitate care era cândva gălăgioasă, aglomerată și plină de viață, a rămas doar o umbră modestă.
Oamenii încă lucrează cu ziua ca să-și poată întreține familiile. Fac asta pentru 150-200 de lei pe zi. În sat pur și simplu nu sunt locuri de muncă, nici chiar pentru puținii oameni care au mai rămas. Una dintre soluții e lucrul sezonier la liderii care au mai mult pământ. Cu două decenii în urmă situația era la fel. Localnicii munceau zile întregi, de dimineață până seara, cu capul în soare, pentru 50-75 de lei. Acum s-au mai majorat plățile, dar banii adunați nu le ajung decât pentru ca să se întrețină de la o zi la alta. Da, încă activează grădinița, școala, primăria, punctul medical și câteva baruri. La toate acestea lucrează câteva zeci de persoane. Restul, fie au pe cineva plecat peste hotare care le trimite bani, fie ei pleacă periodic în străinătate și câștigă suficient încât să stea în sat câteva luni fără griji și nevoi.
La școală sunt puțini copii. Am vorbit cu una dintre profesoarele care m-a învățat și pe mine. Școala medie în care învățau sute de copiii s-a transformat într-un gimnaziu frecventat de câteva zeci de elevi. În unele clase, în catalog sunt înscriși 7-8 copii. Acum se pune problema ca gimnaziul să fie transformat în școală primară și chiar dacă nu se va întâmpla acest lucru în 2017 sau în următorii câțiva ani, oricum reforma este inevitabilă. Familiile tinere, care rămân în sat, pot fi numărate pe degete. Respectiv, se nasc puțini copii și cu trecerea anilor numărul lor doar descrește. Îmi amintesc de anii mei de școală, când pe coridoarele școlii mișunau oamenii, acum, acolo, mișună doar amintirile.
Centrul satului e pustiu. Ei bine, dacă în timpul anului de studii în curtea școlii se mai zăresc copii, atunci în centrul satului e liniște. La casa de cultură se fac manifestații doar din Paști în Crăciun, iar alte locuri să-ți petreci timpul liber efectiv nu sunt. Acum mulți și-au tras internet și televiziune în casă și preferă să petreacă timpul în fața televizorului sau a calculatorului.
Case cu lacăt la ușă și cu lanț la poartă. În ultimii 10 ani, localnicii pleacă în mod constant. Se duc inițial cu gândul să adune un ban grămadă, dar ulterior îi iau cu ei și pe ceilalți membri ai familiei. Aproape fiecare a doua casă este părăsită. Unele locuințe nici nu se mai zăresc de după buruiene. Case noi nu se mai construiesc sau dacă cineva le construiește, atunci foarte rar. Satul e îndepărtat de centrul raional și majoritatea nu întrevăd perspective de dezvoltare.
Drumuri găurite și cu urme de asfalt din perioada sovietică. Unul dintre cele mai importante elemente într-o localitate îl reprezintă infrastructura. În satul meu de baștină n-au mai fost reparate drumurile de ani buni. Localitatea are un buget modest, iar amenajarea, chiar și a străzilor principale, costă scump. Acum 15 ani, drumurile erau mai practicabile decât în prezent. După ploaie sunt porțiuni unde nu poți trece cu mașina.
Lipsă de apă la robinet, fără gaz și fără iluminat stradal. Acestea sunt veșnicele probleme ale satelor noastre. De fapt, în prezent apa și gazul reprezintă o problemă doar pentru jumătate de localitate, pentru că cei care locuiesc în cealaltă jumătate se bucură de aceste servicii de câțiva ani. Restul sătenilor sunt hrăniți cu promisiuni. Cu apă din fântâni, care în mare parte nu corespunde normelor sanitare și cu foc cu ciocleje e dificil să-ți asiguri un trai decent. Pe lângă acestea, străzile nu sunt iluminate. Îmi amintesc că se vorbea despre un asemenea proiect încă pe atunci când mergeam și eu la școala din sat. Noaptea practic nu poți merge pe drum, deoarece peste tot este beznă și niciodată nu știi când ai putea ajunge într-un șanț sau lovi cu capul într-un stâlp.
Din păcate diferența dintre orașele și satele noastre este mult prea mare, ca dintre cer și pământ. În mediul rural nivelul de dezvoltare întârzie cu zeci de ani, comparativ cu mediul urban. Cât timp va exista dezinteres față de sate, oamenii vor migra la oraș și nimeni nu va putea stopa acest fenomen. Chiar dacă m-am născut și am crescut în sat, nu m-aș întoarce acolo niciodată să locuiesc, anume din motivele enumerate mai sus. Îi admir însă pe oamenii care au acest curaj și sper să ajungă cândva să beneficieze de condiții decente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
