Vă spun cu sinceritate că atunci când plecăm într-o anumită localitate, nu avem scopuri ascunse, nu încercăm să deconspirăm pe nimeni și nici să ridicăm în slăvi. Ceea ce ne interesează cu adevărat sunt oamenii și destinele lor, vrem să-i facem auziți și să batem un semnal de alarmă dacă e cazul. Atât…
De aceea, pentru a surprinde viața de la țară în toată plinătatea și adevărul ei, dar și pentru a evita retușurile sociale de moment, oriunde plecăm o facem pe nepus în masă.
Însă, ultima deplasare m-a tulburat și m-a întristat de o potrivă. La doar 30 de km distanță de Chișinău am descoperit un sat fără viitor. Zădarnic am încercat să găsesc istorii de succes și tineri care și-ar dori să rămână în sat, căci n-a fost să fie. Am găsit mulți bătrâni care făcuseră coadă la oficiul medical și care plângeau de dorul copiilor împrăștiați prin lume. Nu am dormit în noaptea ce a urmat după deplasare și m-am tot gândit cum și ce să scriu pentru că nu vroiam să semăn deznădejde.
Într-un final, am decis să scriu exact ce și cum am văzut, pentru că adevărul e mai presus de toate. Așa m-am trezit după publicarea materialului în varianta online cu un comentariu că aș fi nesimțită și cum de am îndrăznit să scriu ceea ce am văzut în acel sat. Nu o să mă opresc la greșelile gramaticale din acel comentariu, dar totuși o să-i răspund doamnei pentru că îmi respect cititorii.
Stimată doamnă, oare sunt „o nesimțită” pentru că primarul localității dumneavoastră deși se află la al doilea mandat nu cunoaște persoanele din sat? Demnitarul ne-a direcționat la școală pentru a afla de la profesoara de istorie dacă în sat sunt bătrâni, familii tinere sau tineri antreprenori.
Tot eu sunt „nesimțită” pentru că dumnealui spune cu o seninătate greu de imaginat că nu vom găsi nimic interesant în localitate pe care o administrează? Și mai „nesimțită” sunt pentru că polițistul din localitatea dumneavoastră, fără a ne lăsa să ne prezentăm ne-a luat la rost și mai nu ne-a dat afară cu forța dintr-o instituție publică? Și oare din cauza „nesimțirii” mele, în ziua în care am vizitat satul dumneavoastră, medicul nu s-a prezentat la muncă, iar peste o sută de bolnavi au rămas să plângă de durere? Ah da, și mai sunt „nesimțită” pentru că aveți case în paragină, pensii mici, drumuri necurățate și copii plecați peste hotare…
Sau de fapt nesimțirea mea fără margini este doar din cauza că am îndrăznit să scriu și să spun lucrurilor pe nume? Să înțeleg că va deranjat adevărul? Dacă e așa, atunci mă bucur!
Dacă după ce ați citit reportajul scris de mine, dumneavoastră împreună cu alți locuitori lezați în amorul propriu, veți da dovadă de spirit civic și veți schimba lucrurile în bine în acel sat. Atunci recunosc sunt o „nesimțită”, vă rog să mă iertați!
