Și iată că luni, 26 noiembrie, ostilitatea regimului de la Kremlin în spaţiul Mării Negre şi al Mării Azov s-a transformat în acţiuni de atac armat direct, cu victime în rândul marinarilor ucraineni. Asupra a două nave militare şi una civilă, aparţinând Ucrainei, s-a deschis focul, ambarcaţiunile fiind avariate şi apoi sechestrate de partea rusă cu cei peste 20 de militari aflaţi la bord. Şase dintre aceştia au fost răniţi, unul dintre care se afla, la momentul scrierii acestor rânduri, în stare critică. Aproape toţi sunt născuţi în anii 1995-1999 fiind, practic, nişte copii abia ieşiţi de pe băncile colegiilor sau academiilor militare. O parte dintre ei au fost arestaţi pe termen de două luni, prin decizia instanţelor judiciare ruseşti din Crimeea ocupată. Restul îşi aşteaptă soarta.
În acest mod, Rusia şi-a demonstrat capacitatea de a închide, la dorinţă, intrarea în strâmtoarea Kerci, care desparte peninsula Crimeea, aflată sub ocupaţie rusească, de Taman. Astfel, singura cale la acces pe apă dinspre Marea Neagră spre Marea Azov, pentru navele ucrainene, poate fi blocată permanent, sufocând importantele porturi ucrainene Mariupol şi Berdiansk, prin care are loc exportul celei mai mari părţi din producţia industriei grele ucrainene. Această stare de fapt ameninţă atât siguranţa naţională cât, mai ales, securitatea economică a Ucrainei.
În faţa agresiunii, statul ucrainean a răspuns prompt, de această dată. La propunerea Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare de la Kiev, preşedintele Petro Poroşenko a emis decretul de instituire a stării de război pentru o lună în toate regiunile Ucrainei, care au hotar cu Rusia şi cu regiunea transnistreană. Legislativul ucrainean a votat pentru aprobarea decretului şefului statului, instituirea stării de război devenind efectivă, cel târziu astăzi, pe 29 noiembrie. În discursul său de la şedinţa extraordinară a Radei Centrale, Poroşenko a afirmat că starea de război nu presupune altceva decât capacitarea tuturor instituţiilor statului ucrainean pentru respingerea rapidă a invaziei terestre ruse. În ziua următoare, liderul ucrainean a prezentat presei dovezi materiale ale extinderii masive a prezenţei militare ruse la frontiera de est a ţării, indicând asupra existenţei de informaţii certe că Moscova se pregăteşte să invadeze Ucraina.
Ce face, în această situaţie statul moldovean şi societatea noastră? Primele reacţii au apărut deja. Prim-ministrul Pavel Filip a declarat că autorităţile de la Chişinău condamnă acţiunile provocatoare ale Rusiei şi că vor susţine Ucraina. Atitudinea e corectă, însă este mult prea puţin. Se cere de făcut mult mai mult. Mai întâi de toate, trebuie lansată o campanie publică de comunicare prin care cetăţenilor moldoveni să le fie explicat amănunţit de ce la frontiera estică a R. Moldova se pune în aplicare starea de război, ce presupune aceasta, cum trebuie să se comporte în Ucraina cetăţenii noştri care trec zilnic în şi din regiunea Odesa prin punctele de trecere ale frontierei. Nu în ultimul rând, trebuie să se lucreze la mesaje direcţionate în special către populaţia vorbitoare de limbă rusă, pentru că noul val de tensiune şi agresivitate a Federaţiei Ruse este o nouă oportunitate pentru statul moldovean de a-şi loializa şi mai mult propria populaţie de limbă rusă, dintre care o parte o reprezintă cetăţenii de etnie rusă. Tuturor acestora trebuie să li se ofere şansa de a înţelege că Rusia de astăzi, condusă de regimul dictatorial al lui Putin, este ostilă întregii Europe de Est şi că noi am putea oricând împărtăşi soarta Ucrainei, caz în care violenţa va fi îndreptată împotriva noastră a tuturor, indiferent de etnie şi limba vorbită.
Trebuie să se profite de şansa pe care ne-o oferă istoria de a-i scoate pe concetăţenii noştri, vorbitori de rusă, de sub controlul mental al propagandei Kremlinului. Cât nu-i târziu, Guvernul de la Chișinău trebuie să iniţieze o largă campanie de comunicare publică. Are și cu ce, întâi de toate, prin intermediul trustului controlat de Vlad Plahotniuc, care de data aceasta ar putea fi făcut să lucreze în interesul întregii societăţi. Măcar în ceasul al doisprezecelea.
