Ultima oră

Mafia laptelui falimenteaza producatorii

Ieri, un grup de producatori de lapte din republica au pichetat Guvernul R. Moldova. ?aranii cer de la „baronii laptelui” stabilirea pretului de 3,5-4 lei pentru un litru de lapte.

Daca acum doi ani pentru un litru de lapte-marfa proprietarii intreprinderilor prelucratoare ii plateau taranului trei-patru lei, apoi de la inceputul anului curent acestia cumpara produsul la un pret de 1,5- 2 lei pentru un litru. „Pretul de cost al unui litru de lapte constituie 2,3-3,5 lei. Pentru fiecare litru de lapte noua ni se plateste cu 100% mai putin decat pretul de producere al unui litru de lapte”, ne-a spus Stanislav Ivanita, producator de lapte din satul Corbu, raionul Donduseni.

„Din cauza pretului mic de achizitie nu avem cu ce achita impozitele”, ne-a declarat si Ecaterina Rotaru din satul Loganesti, raionul Hancesti. Potrivit ei, este o mare nedreptate sa vinzi, de exemplu, un litru de lapte de 35% grasime la un pret de 1,75 lei.

?aranii afirma ca exista o intelegere tacita intre „baronii laptelui” si guvernanti in privinta reducerii pretului de achizitie al laptelui. „Ministerul Agriculturii de mai multi ani ne promite ca ne va acorda subventii de 50 de bani pentru fiecare litru de lapte. Suntem satui pana in gat de astfel de vorbe goale”, ne-a mai declarat Stanislav Ivanita. Potrivit lui, prelucratorii de lapte obtin profituri fabuloase pe seama muncii taranilor, care comercializeaza produsele lactate cu un adaos comercial de 500-100o%. Un singur exemplu: la magazin un litru de lapte degresat, prelucrat la fabrica, este comercializat cu sapte-zece lei.

La moment, conform datelor Ministerului Agriculturii, in R. Moldova se numara circa 120 mii de vaci mulgatoare, intretinute de 100 mii de tarani. Aceasta inseamna ca sursa de baza de venit a 100 mii de tarani a fost si este comercializarea laptelui catre intreprinderile prelucratoare. Din cauza preturilor mici la acest produs, in ultimii doi ani numarul bovinelor a scazut dublu.

In opinia lui Vasile Marzenco, presedintele Federatiei Nationale a Fermierilor din Moldova, guvernul de fapt subventioneaza producatorii de peste hotare, magazinele fiind pline de produse lactate de import.

Marti, circa 50 de producatori de lapte s-au intalnit cu ministrul Agriculturii, Anatolie Gorodenco. Pentru a-si apara interesele, taranii intentioneaza sa creeze Asociatia producatorilor de lapte „Lapteprotect”. Pe data de 23 iulie, ei vor organiza la Chisinau o ampla actiune de protest.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *