Manifestări sub semnul lui Eminescu
* Dis-de-dimineaţă, la bustul Poetului de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Chişinău s-a adunat mai multă lume să depună flori: reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale, diplomaţi, scriitori, profesori, ziarişti şi simpli admiratori ai creaţiei eminesciene. În discursul său de deschidere a manifestării, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a remarcat că Mihai Eminescu este pentru noi o conştiinţă naţională. „Sub semnul lui Eminescu am fost pe baricade în anii de renaştere şi eliberare naţională. El este Evanghelia spirituală a poporului român”, a mai spus Arcadie Suceveanu.
* La Centrul Academic Internaţional „Mihai Eminescu” din capitală au fost prezentate mai multe cărţi, traduceri în diverse limbi a poeziei eminesciene. Una dintre acestea, editată în 1939 în limba armeană, tradusă de Siruni, om de ştiinţă care a colaborat cu Nicolae Iorga, i-a fost dăruită lui Mihai Cimpoi de către scriitorul şi diplomatul român Ion Ţăranu. Cartea are un autograf al lui Siruni acordat lui Cezar Petrescu.
* Manifestările consacrate lui Eminescu s-au încheiat în Sala Mare a Casei Scriitorilor, unde au participat mai mulţi admiratori ai creaţiei eminesciene. Totodată, în cadrul evenimentului, au fost acordate premiile literare ale Uniunii Scriitorilor pentru anul 2010 şi bursele literare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!