Actualitate

Marea Britanie a trimis arme antitanc Ucrainei. „Dacă Ucraina ar fi invadată, aceste sisteme vor face parte din mecanismul de apărare”

„Am luat decizia de a furniza Ucrainei sisteme defensive de armament ușor antitanc”, a declarat luni ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, în Parlament, adăugând că primele transporturi au fost trimise deja, împreună cu un număr mic de personal care să asigure și instruirea pentru o perioadă scurtă de timp.

Ministrul nu a specificat tipul și numărul sistemelor trimise, dar a precizat: „Nu sunt arme strategice și nu reprezintă o amenințare pentru Rusia. Sunt pentru apărare”.

„Sunt sisteme cu rază scurtă… dar, oricum, i-ar face pe oameni să se oprească puțin și să se gândească ce fac, iar dacă Ucraina ar fi invadată cu tancurile, aceste sisteme vor face parte din mecanismul de apărare”. Ministrul Apărării de la Kiev a apladat anunțul Marii Britanii.

„Ucraina apreciază cu adevărat decizia Marii Britanii de a furniza un nou pachet de sisteme defensive de armamant ușor antitanc”, a scis ministrul Oleksii Reznikov pe Twitter.

Țările occidentale au exprimat temeri că Rusia își pregătește un pretext pentru un nou asalt asupra Ucrainei, pe care a mai invadat-o în 2014.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *