Bună Dimineața

Marginalii Rusiei sau De ce sunt de acord cu Dodon… pe invers

(Îi atenţionez pe cei care ar putea să-şi simtă, subit, lezată onoarea şi demnitatea, că „marginal” aici e judecată de valoare, drept care să nu se chinuiască, scriind cereri în judecată cu pretenţii de despăgubiri morale şi materiale…) Totodată, este mai mult decât evident faptul că nu autointitulaţii „patrioţi” şi nici tinerii ruşi au născut această provocatoare iniţiativă, ci minţi mult mai malefice şi experte într-ale diversiunilor politice. Dovadă şi mărturisirea lui Igor Dodon – de jure, portavocea statalităţii cu iz de moldovenism în Moldova, iar de facto stindardul Rusiei la Chişinău -, care ne-a declarat inocent că, în general, el este împotriva schimbării prea dese a lucrurilor, dar că „în ceea ce priveşte iniţiativa concretă, pentru strada Ioan Cuza Vodă, susţine ideea”. Adică, în general, „prea des” nu e bine, dar dacă aduce folos partidului, de ce nu?!.

Eu sunt de acord cu Igor Dodon, doar că sunt de acord pe… invers. Ca şi el, nici eu nu sunt adepta „schimbării prea dese a lucrurilor”. Dar pentru că, spre deosebire de el, eu m-am simţit perfect împlinită şi fericită să locuiesc, timp de 12 ani, pe strada Ioan Cuza Vodă, mie nu mi-e dor de Belski…

În tot acest răstimp, nu am văzut vreodată bătrânele suferinde de frig sau de foame din cauza denumirii „antistatale” a străzii, nici tineri care să devină narcomani ca strictă urmare a faptului că sunt nevoiţi să locuiască pe o stradă ce poarte numele marelui domnitor moldovean care a înfăptuit Unirea de la 1859… Este adevărat că unii mai rugau, din inerţie, şoferii de microbuz să oprească „na Beliskogo”, dar, dacă spuneai „Cuza Vodă”, nu păreai căzut de pe altă planetă. Şi-atunci, de unde nevoia tinerilor ruşi şi a mult mai puţin tinerilor „patrioţi” de a răscoli un trecut departe de a fi exclusiv glorios?

Răspunsul e la suprafaţă: sunt încurajaţi şi chiar ghidaţi în direcţia necesară. Bunăoară, dacă ambasadorul Rusiei la Chişinău se erijează, cu treabă şi fără treabă, în exponent al statului-rus-salvator al acestor pământuri, care ne-a adus civilizaţia şi civilizarea, de ce tinerii ruşi din Moldova nu ar porni o acţiune de glorificare a eroilor acelui stat – galerie din care face parte şi Belski? Sau, dacă ghinionistul candidat la primăria capitalei simte că „piatra lui Ghimpu” îi stă ca un băţ în… calea armoniei moldoveneşti universale, de ce n-ar ieşi „patrioţii” cu topoare în mâini să ofere soluţia? Nu e neapărat să apari tu în prim-plan, de vreme ce ai masa critică de idioţi utili la îndemână.

Alături de aceste răspunsuri „de suprafaţă”, sunt încă destul de multe ecuaţii ce rămân nerezolvate. Prima şi cea mai mare e tăcerea autorităţilor statului în acest subiect. Ori să creadă cumva şi ele, asemenea multor mass-media, că nu este decât un joc de copii, care poate fi prezentat la „divertismentul” de la coada jurnalelor de ştiri? Cu o majoritatea comunistă în Consiliul municipal, „jocul” are toate şansele să se transforme într-o realitate tristă… A doua – importantă, cel puţin, pentru mine – e cine va ţine piept acestor provocări?

Nu-i vorbă, Uniunea Scriitorilor sau cea a Jurnaliştilor ar putea să anunţe desfăşurarea unui miting de protest, la care să se adune vreo câteva sute de oameni. Eu însă m-aş bucura să-i ştiu solidari cu noi pe puţinii – sau mulţii, poate, dar aproape necunoscuţii – intelectuali de factură rusă din capitală. Dacă, aşa cum scria săptămâna trecută colegul Oleg Krasnov, în Chişinău există descendenţi din naţiunea rusă care şi disidenţă ştiu să facă, şi parte a acestei ţări se doresc, anume aceşti oameni ar trebui să vină cu o poziţie fermă în problema re-denumirii străzilor. Aceşti intelectuali ruşi ar trebui să le explice ruşilor pe care Rusia îi transformă în marginali că nu astfel se integrează într-o societate. Şi că, privind înapoi, n-ai cum să ajungi în viitor.

O vor face oare? Până îmi vine răspunsul, încerc să înţeleg deosebirea dintre civilizaţia şi civilizarea pe care ni le-a adus patria ambasadorului Kuzmin nouă şi nu a reuşit să le ducă şi altor ţări. Dar în minte îmi vin numai drumurile italiene şi trenurile germane, după care poţi să-ţi potriveşti ceasul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *