Printre autorii care analizează fenomenul „Biryulevo” din perspectiva drepturilor omului, impecabil din punct de vedere politic, și care iese în evidență prin principiile sale și logica de fier a argumentelor este compatriotul nostru, doctor în științe juridice, Murad Musayev. Apropo, este un avocat genial și se bucură de respect în mediul comunității științifice.

La prima ședință de judecată a asasinilor Annei Politkovskaia, anume datorită iscusinței sale profesionale el a reușit să-i elibereze pe doi dintre învinuiți – frații Makhmudov. Astăzi, la cel de-al doilea proces, unde pe scaunul acuzaților stă și al treilea Makhmudov, (asasinul Annei), Musayev, din nou, și-a demonstrat măiestria sa oratorică și sofistică. Anterior, în mod repetat, el s-a lansat în discuții cu privire la acest caz și în afara sălii de judecată. Se simte că protecția asasinilor Annei Politkovskaya pentru domnul Musayev nu ține doar de rutina profesională, dar a devenit un fel de misiune măreață.

Dar cum rămâne cu prezumția de nevinovăție, ar putea să mă întrebe unii. Prezumția de nevinovăție doar garantează din punct de vedere juridic că dacă Musayev din nou, în timpul procesului de judecată, îi va scoate basma curată pe frații Makhmudov, atunci ei vor ieși liberi din sala de judecată, liberi să-și exercite drepturi civile până la sfârșitul zilelor lor.

Anna Politkovskaia a scris despre rezistența cecenă

Ce nu va schimba trecutul – împușcătura care a avut loc în casa scării la 07 octombrie 2006? Frații Makhmudov sunt asasinii Annei Politkovskaia. Și nu este doar judecata mea de valoare. Eu cred că intelectualul Murad Musayev, cunoscând foarte bine probele prezentate de acuzare, nu are nicio îndoială în privința vinovăției clienților săi.

Vor fi oficial condamnați ucigașii Annei Politkovskaya, în cele din urmă, aceasta mai puțin contează. Mult mai importantă pentru noi toți – ruși și ceceni – este altă întrebare într-adevăr fundamentală: care este atitudinea societății cecene, a etnicilor ceceni, față de Politkovskaia și criminalii ei?

Anna Politkovskaya a fost o sfântă. Pentru mine era aproape întotdeauna dureros de greu să citesc articolele Annei. Rândurile sale erau pline de durere insuportabilă, suferință care străpunge trupul și sufletul victimelor, cărora nu le-a fost destinat să aibă o moarte ușoară și demnă. Lor, celor care au murit în iad, Anna le întorcea compasiunea și demnitatea. Întotdeauna m-am întrebat, cum ar fi, nu să citești, dar să scrii, trecând toata durerea prin inimă, pentru că numai astfel poți scrie despre ceea ce scria Anna.

Ea nu a idealizat și nu a romanțat rezistența cecenă. Ea a scris despre ticăloșii lor, la fel ca și despre ai noștri. În acest război, ea a fost întotdeauna de partea victimelor.

Războiul din cecenia

Mergând în iad, ea în fiecare zi lua asupra sa suferințele pe care le meritam prin lașitatea noastră, indiferența și incapacitatea de a percepe durerea altora. Adevărul adus de ea nu ne trebuia nouă, compatrioților ei.

Dar ea a fost, în primul rând, un scriitor rus și, ca orice alt scriitor rus, martor și participant la același război ruso-cecen, dar care a avut loc în urmă cu doar o jumătate de secol în urmă, iar cu simpatia ei pentru ceceni Anna a salvat cinstea rușilor.

Reportaj de război

Într-un interviu acordat după asasinarea Annei Politkovskaya, mi-am permis să supun că în reconstruitul oraș Groznîi, precum și în Ierusalim, va fi o Alee a celor Drepți – acei ruși care au încercat să oprească acest război. Și locul Annei e acolo. N-avem idee atunci cât de mult am greșit.

Voi încerca să explic de ce. Să începem cu „reportajul de război” din „Nezavisimaia Gazeta”, care îl susține în mod constant și din toată inima pe Putin și operațiunea militară în Cecenia:

„Măcelul în Komsomolsk a durat trei săptămâni. Satul era atacat cu arme imaginabile și inimaginabile. Artilerii de toate calibrele au lucrat continuu, arme de tanc și lansatoare de rachete multiple nu au luat nicio pauză, folosind rachete „sol-sol”, elicopterele și bombardierele au aruncat încărcătura lor mortală zile și nopți la rând. În unele subsoluri era un amestec de cadavre umane. Uneori am fost nevoiți să strângem cadavrele pe bucăți. Mulți au urechile tăiate. Peste cimitir domină o duhoare. Din toată republica vin părinți, soții, rude în căutarea celor dispăruți fără urmă. Mama care și-a recunoscut fiul după semnul din naștere de pe umăr îmbrățișează cadavrul care are fața desfigurată. Cât ar fi de ciudat, nu plânge nimeni în cimitir. Este o tăcere apăsătoare, deși aici se află permanent câteva sute de oameni. Sunt deja patru rânduri de morminte întinse pe vreo sută de metri … ” („Nezavisimaia Gazeta”, 13 aprilie 2000).

„Nu vom cuceri niciodată un popor ale cărui femei nu plâng în cimitire”

„Cât ar fi de ciudat, nu plânge nimeni în cimitir”. Țineți minte aceste cuvinte. Despre același lucru scria un ofițer rus după o nouă „operațiune de curățare”, posibil chiar în același sat, (numai că atunci nu se numea Komsomol) acum 150 de ani:

„Bătrânii s-au adunat în piață și așezați în genunchi discută situația lor. Despre ura față de ruși nimeni nu vorbea. Sentimentul încercat de toți cecenii, de la mic la mare, era mai puternic decât ura.
Asta nu era ură, dar nerecunoașterea acestor câini ruși ca ființe umane, repulsia, dezgustul și nedumerirea față de cruzimea fără sens a acestor creaturi și dorința de a-i extermina, ca și dorința de a extermina șobolanii, păianjenii veninoși și lupii, era la fel de naturală ca instinctul de autoapărare”. (Lev Tolstoi, „Hadji Murad”, capitolul 17).

La mai bine de 100 de ani, noi așa și n-am înțeles despre ce a vorbit geniul nostru național. „În cimitir nu plânge nimeni. Se aude doar o tăcere apăsătoare”. Noi încă o dată n-am auzit această tăcere. Nu vom cuceri niciodată un popor ale cărui femei nu plâng în astfel de cimitire.


Cel mai căutat terorist cecen, Dokka Umarov.

Rusia a pierdut războiul din Cecenia

Ni s-a spus că problema nu este în Cecenia, ci faptul că datorită operațiunii în Cecenia Rusia se ridică din genunchi, își revitalizează măreția ei și își propune în cele din urmă un nou obiectiv mândru și îndrăzneț – în 15 ani să prindă din urmă Portugalia.

Noi întotdeauna am construit orașele noastre însorite – și Sankt Petersburg, și Canalul Marea Albă – pe cadavre umane. Ale noastre. Și după fiecare astfel de „proiect de modernizare” Rusia se scufunda mai adânc în mlaștina istoriei.

De data aceasta ne-am propus ca scop să ajungem ca liberalul oraș Lisabona. Pe un carnagiu de corpuri străine în subsolul Komsomolsk, Groznîi, și zeci de alte orașe și sate cecene. Portugalia poate dormi liniștită. Așa nu te ridici din genunchi. Așa pierzi capacitatea de a merge în poziție verticală.

Rusia a pierdut războiul din Cecenia și l-a pierdut pentru totdeauna, pentru că, după bombardamentele masive ale orașelor și satelor, și a „prețurilor rusești” impuse la punctele de control, marea majoritate a cecenilor, inclusiv și cei care sunt obligați să coopereze cu rușii, „au față de ruși sentimente mult mai puternice decât ura”.

După tot ce au făcut în Cecenia, în secolele XX și XIX, Stalin, Elțîn și Putin, ura cecenilor față de ruși a devenit copleșitoare încât ei pur și simplu nu vor să mai înțeleagă nuanțele prezentate de ruși.

Armata rusă în războiul din cecenia

Pentru ceceni nu există nicio diferență între Putin și Politkovskaia

Pe Anna au ucis-o cecenii. Și nici asasinarea ei, nici divulgarea numelor criminalilor n-a șocat societatea cecenă. Aceasta a rămas complet indiferentă față de soarta Annei. Mi s-a părut neverosimil, până când am înțeles că pentru ceceni, în mare măsură, nu există nicio diferență între Putin și Politkovskaia.

Și el, și ea prin naștere aparțin, în percepția lor, categoriei de ființe față de care ei au sentimente mai puternice decât ura.

Putin pur și simplu este mai util, ca un „șef” temporar al acestor creaturi cu care cecenii desfășoară negocieri vitale. Și să-i aducă de ziua lui în calitate de cadou capul unui jurnalist nesemnificativ ar putea fi o mișcare tactică utilă.


Actualal Președinte al Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov apare într-o poză lângă "celebrul terorist" Șamil Basaiev. 

Ascultați cu cât patos nobil denunță aceste creaturi inteligentul Murad Musayev:

„Voi sunteți niște cinici și ipocriți, folosind nenorocirea altcuiva ca o scuză pentru ura nemărginită de care vă este plin sufletul bolnav”.

Dar mă întreb cu ce este umplut, aparent sănătos, sufletul lui, atunci când el încă o dată, cu mândrie merge la audieri, pentru a o ucide din nou pe Politkovskaia împreună cu frații Makhmudov – batjocoritorii memoriei sale.

* * *

„Noi suntem în stare de război”

Lui Putin adesea i se aduce aminte acel apel patetic, prin care a demarat cel de-al doilea război din Cecenia și a definit rezultatul trist al acestuia pentru Rusia.

După câțiva ani de război sângeros, aflat în fața alegerii între foarte rău și monstruos, Putin a ales foarte rău. Recunoscând înfrângerea, el a dat toată puterea în Cecenia lui Kadîrov și armatei sale, și-i plătește tribut în formă de transferuri din bugetul de stat. Ca răspuns, Kadîrov declară oficial nu atât loialitatea față de Kremlin, cât uniunea personală cu Putin.

Terorismul islamist în acest timp s-a răspândit în tot Caucazul de Nord și el nu mai avea nevoie de curatori din Orientul Mijlociu. În republicile din Caucaz au crescut propriii lor adepți și și-au consolidat structurile. Și, la fel ca și în Cecenia, ne amăgim singuri, plătind tribut „elitelor” corupte din aceste republici, care le fură, împingându-le către revoluția islamică. Aduc o altă dovadă de neprețuit a prezenței moliilor la putere, în Assange – Venediktova:

„Când vorbești cu oameni într-adevăr sus-puși, oameni care iau decizii și când le zici: ascultă, președinții republicilor din Caucaz se comportă cu tupeu, ei zic: acesta este prețul lipsei războiului. Cum lipsa războiului? Da, desigur, tancurile nu merg, rachetele „Grad” nu funcționează. Dar cum să zicem că nu e război? Dar ceea ce se întâmplă în prezent nu este război? Eu le spun la toți oamenii pe care îi întâlnesc. Aceasta este o eroare globală. Noi suntem în stare de război”.

Alunecarea întregii țări într-un conflict etnic civil

Relațiile centrului federal cu Caucazul de Nord tot mai mult depășesc limitele unui conflict regional, transformându-se într-o problemă existențială a Federației Ruse. Astăzi, chiar mai acută decât distrugerea economiei este structura socială a migranților din Asia Centrală utilizați pentru munca forțată. În nordul Caucazului se împletesc toate greșelile și eșecurile autorităților postcomuniste în sfera criminalității ruse, în domeniul securității, economiei, politicii naționale, aranjamentului federal.

Pentru ce am luptat de două ori în Cecenia? Pentru integritatea teritorială a Rusiei. Pentru Cecenia în componența Federației Ruse. Dar integritatea teritorială nu înseamnă un pământ pârjolit, fără oameni. Noi am luptat pentru a le dovedi cecenilor că ei sunt cetățeni ai Rusiei. Dar în același timp noi le-am distrus orașele lor și satele cu aviația noastră și cu sistemele de foc în salvă și sistemele „Grad”, am răpit civili ale căror cadavre găsite mai târziu, aveau semne de tortură.

Noi, în mod constant le demonstrăm cecenilor exact opusul a ceea ce proclamăm – noi le-am dovedit prin comportamentul nostru că ei nu sunt cetățeni ai Rusiei, că noi demult nu-i mai considerăm pe ei cetățeni ai Rusiei. Și în mod concludent le-am dovedit acest lucru nu numai cecenilor, dar, de asemenea, tuturor caucazienilor. Aceștia au învățat bine această lecție.

Al 20-lea an deja purtăm acest război în Caucazul de Nord, fără să ne dăm seama de amploarea acestei tragedii – alunecarea întregii țări într-un conflict etnic civil – întreaga responsabilitate pentru care se află în politica autorităților, care demult aprind fitilul din ambele părți.

Ramadan Moscova, 2012

Grupări fasciste alături de steaguri bi-colore ale Imperiului Totalitar Țarist rus. 

Moscova a pierdut războiul din Caucaz

În Caucaz, pierzând războiul, Kremlinul plătește în schimbul supunerii-false despăgubire-tribut nu numai lui Kadîrov, dar elitelor criminale din toate celelalte republici. Pe acești bani se cumpără palate și armele de aur, care atârnă la brâul liderilor locali. Tinerii fără un loc de muncă merg la soldații lui Allah, sau emigrează într-un oraș rus. Și în blocurile lor depresive au crescut deja o generație de copii care au pierdut în fața reformelor economice.

Maeștri tv și influente persoane din dumă le-au explicat că pentru toate necazurile lor sunt vinovați și vor să-i distrugă „grupuri criminale non-indigene”. Bande adolescente, formate din viitorii locuitori defavorizați din „Biryuleva”, le este greu să ajungă la liderii acestor bande ori la locuitorii din Rubliovka, și ei își descarcă furia adunată lovindu-i până la moarte pe cei de culoare non-indigenă, pe tadjicii și uzbecii fără apărare.

Și astăzi două armate desperados, înșelați și jefuiți, în fapt, de aceiași oameni, sunt asmuțite între ele. Mental între tineri din Rusia și Caucaz, din copilărie crescuți într-un război brutal, inițiat cu Cecenia, iar apoi cu întreg Caucazul, s-a creat o prăpastie.

Tinerii moscoviți mărșăluiesc prin oraș, înjurându-i pe caucazieni, iar tinerii din Caucaz se comportă pe străzile orașelor din Rusia sfidător și agresiv. Ei au dezvoltată o psihologie de câștigători. În opinia lor, Moscova a pierdut războiul din Caucaz, și ei se comportă respectiv într-o capitală învinsă. Și unii, și ceilalți la fel disprețuiesc guvernul rus și-l consideră absolut mincinos și corupt.

În mințile și inimile locuitorilor din Caucaz și Rusia rapid se îndepărtează una de alta. Cu toate acestea, nici la Kremlin, nici „elita” din Caucazul de Nord nu sunt gata pentru separarea formală.

Șefii locali nu doresc să renunțe la tributul plătit de Moscova

Kremlinul mai trăiește cu iluziile sale imperiale despre extinderea „zonei de interese privilegiate” cu mult dincolo de granițele Rusiei, despre o corcitură Euroasiatică, hanul căreia pentru totdeauna visează să fie Putin. Iar șefii locali, începând cu Kadîrov, nu doresc să renunțe la tributul plătit acestora de către Moscova.

Nu vor să se separe nici islamiști convinși. Ei visează la un Califat, care ar include cea mai mare parte a Federației Ruse. „Noi suntem cetățeni ruși, aceasta este țara noastră și nu vom pleca de aici” – repetă cei din orașele din centrul Rusiei.

Cruciada postimperială pentru „Cecenia rusească”, cruda bătaie de joc a sorții s-a transformat în coșmar: „Rusia în componența Republicii Cecenia”. Astfel peștișorul de aur îndeplinește uneori dorințele nesăbuite ale unora.

Cei mai buni publiciști politici și ingineri de suflete umane de la Prohanova până la Radzikhovsky la fel de convingător și cu pasiune explicau că copiii au ars în Beslan și ostaticii au murit sufocați în Dubrovka de dragul măreției Rusiei și triumfului intereselor sale geopolitice. Și atunci unde este acum această măreție și acest triumf?

Umilitoarea situație pentru Rusia a auto-înșelăciunii ipocrite nu poate continua la nesfârșit. Dar rezolvări simple ale situației nu există. Parte obligatorie din orice soluție trebuie să fie independența statului cecen față de Rusia, sau mai degrabă, independența statului rus față de Cecenia. În sistemul politic de astăzi coordonat de duetul putred Putin-Kadyrov nu există nici o soluție, în genere.

Autorul Andrei Piontkovski este politolog rus, jurnalist, academician în cadrul Academiei Internaționale de Procese și Tehnologii Informaționale, deputat al Adunării Naționale a Federației Ruse.

Sursa: Svoboda.org  (Traducere Ala Coica)