Alegerile prezidenţiale din Ucraina s-au finalizat conform aşteptărilor. Am fi putut spune şi „fără surprize”, dacă marea surpriză nu s-ar fi produs chiar în noaptea de Revelion. Actorul Vladimir Zelenski, cunoscut de mulţi ani pentru emisiunile sale de satiră şi umor, a anunţat atunci că se lansează în competiţia pentru funcţia de preşedinte al Ucrainei şi, în doar câteva săptămâni, a ajuns pe locul întâi în sondaje. Iar alegerile de duminică, 31 martie, l-au plasat pe locul întâi şi în preferinţele electoratului, cu 30,22%.

Zelenski a ajuns celebru şi aclamat în ultimii ani şi pentru miniserialul de succes „Servitorul poporului” („Sluga naroda”), în care interpretează rolul unui simplu profesor de istorie din Kiev, ajuns peste noapte preşedinte al Ucrainei. Este unul dintre cele mai de succes producţii de televiziune din întreg spaţiul ex-sovietic, urmărit doar în Ucraina de peste 20 de milioane de spectatori, serialul „Servitorul poporului” a influenţat enorm imaginea lui Zelenski, asociat de masele largi cu fictivul, însă temerarul personaj Vasil’ Goloborod’ko, preşedintele luptător împotriva oligarhilor, apărătorul simplilor cetăţeni, un om dintr-o bucată. Nu întâmplător, partidul politic, pe care l-a fondat Zelenski, se numeşte la fel „Servitorul poporului”.

Kremlinul preferă pe oricine nu este Poroşenko

Omul, care are toate şansele să devină preşedinte al Ucrainei pe 21 aprilie, când va avea loc turul II, se deosebeşte însă de personajul pe care îl interpretează în serial. Actorul este un prosper om de afaceri şi milionar în euro, fiind fondatorul şi proprietarul casei de producţie „Kvartal 95”, asociat postului de televiziune „1+1”. Din această postură, Zelenski a avut şi are legături de afaceri cu proprietarul acestui post TV, și anume cu miliardarul, businessmanul şi unul dintre cei câţiva „oligarhi” ai Ucrainei, Igor Kolomoiski. Gurile rele spun că Zelenski este propulsat în cursa electorală de către Kolomoiski, care doreşte să se răzbune pe actualul preşedinte, Petro Poroşenko, pentru atacarea intereselor sale de afaceri. Zelenski este un vorbitor nativ de limbă rusă, nu poate fi numit în niciun caz un naţionalist ucrainean, favorizează compromisul în materie de funcţionare a limbilor şi politică naţională. El este considerat apriori de către mulţi alegători, mai ales, de către tineri, un om „curat”, care nu face compromisuri cu marea corupţie. Fără îndoială, această percepţie este influenţată de performanţa sa actoricească din serialul „Servitorul poporului”, însă omul real Zelenski are şi anumite hibe, pe care presa s-a grăbit să le divulge în ultimele săptămâni. Astfel, se pare că el nu şi-a introdus în declaraţia de avere o vilă în valoare de peste 3,5 milioane de euro, pe care o are în proprietate în Italia, într-o anumită localitate cunoscută pentru aglomerarea de case de vacanţă ale exponenţilor mediului de afaceri şi lumii politice din Federaţia Rusă. Dovezi, care indică dirijarea lui Zelenski de la Moscova, nu există şi el a avut grijă să se distanţeze în campanie de opţiunea deschisă prorusă, declarând că, dacă s-ar întâlni cu Putin, l-ar întreba când are de gând să întoarcă Ucrainei Crimeea şi Donbasul şi cât va plăti Kievului pentru că le-a ţinut sub ocupaţie atâta timp. Însă e clar că între Poroşenko şi Zelenski, Moscova l-ar prefera pe cel din urmă, pentru că la aceste alegeri Kremlinul preferă pe oricine nu este Poroşenko.

Poroșenko, actualul preşedinte al Ucrainei, s-a plasat pe poziţia a doua la alegerile de duminică, acumulând 15,95% din voturi, şi va lupta cu Zelenski pentru un al doilea mandat. El şi-a construit campania electorală pe lozinca „Armată, limbă (ucraineană), credinţă”, o reflectare a politicii sale de consolidare a forţelor armate, de extindere şi fortificare a rolului limbii ucrainene pe întreg teritoriul ţării şi de creare a unei biserici ortodoxe autocefale unite, care să scoată ţara de sub primatul religios, politic şi ideologic al Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii. La cinci ani după ce a câştigat alegerile prezidenţiale anticipate din 2014 din primul tur, cu aproape 55% din voturi, Petro Poroşenko a scăzut de la aproape 10 milioane de voturi în 2014 la puţin peste 3 milioane, pe 31 martie 2019. De vină este incapacitatea guvernului (controlat de partidul prezidenţial „Blocul lui Petro Poroşenko” şi asociat cu preşedintele) de a crea condiţii pentru eradicarea sărăciei şi revenirea la standardele de viaţă de dinainte de 2014 (nu că acelea ar fi fost foarte înalte, la rândul lor!) și mimarea, în mare parte, a luptei eficiente cu marea corupţie. Cetăţenii Ucrainei nu i-au acordat lui Poroşenko vreo dispensă pentru starea de război permanent din estul ţării. Însă au dreptate şi cei care spun că, în actualele condiţii, preşedintele a marcat o serie de realizări: asocierea cu UE, liberalizarea vizelor, reorientarea integrală în achiziţionarea resurselor energetice, în special, gazul – Ucraina nu mai cumpără gaz de la Rusia, ceea ce R. Moldova, momentan, poate doar să viseze.

Zelenski are victoria aproape asigurată

Cu toate acestea, în politica mare un pas greşit poate şterge efectele benefice ale multor fapte bune, iar recentele scandaluri, în care apropiaţi ai lui Poroşenko au fost demascaţi ca fiind artizanii unor scheme financiare prin care erau furate milioane de euro din banii necesari Forţelor Armate ale Ucrainei, adică exact a instituţiei pe care Poroşenko pretinde că o apără şi o face tot mai puternică, au lovit grav în imaginea actualului șef de stat. El porneşte în turul II cu o misiune foarte grea, aproape insurmontabilă, aceea de a creşte de la 16% la peste 50%. Asta în condiţiile în care doi candidaţi proruşi, Iurii Boiko şi Aleksandr Vilkul, au obţinut împreună 15,8%, iar votanţii lor vor merge în mod sigur cu Zelenski, din dorinţa de a se răzbuna pe antirusul Poroşenko. Sumând cele 30,2% ale lui Zelenski cu cele 15,8% ale celor doi, obţinem 46% pe care Zelenski le are deja la dispoziţie fără să mai facă nimic. În orice caz, actorul a evitat presa pe parcursul întregii campanii electorale, ceea ce ridică semne de întrebare asupra disponibilităţii, dar şi capacităţilor sale.

Tot ce trebuie să mai facă Zelenski este să se asigure că votanţii candidaţilor, care au acumulat sub 1% (adică 29 din cei 38) îl vor susţine în turul II. În total, aceşti oameni au acumulat aproape 4%, adică exact cât el are nevoie ca să câştige. Poroşenko, pe de altă parte, are nevoie de întreg electoratul Iuliei Timoşenko, al lui Anatolii Griţenko şi a încă trei candidaţi importanţi, cu toţii candidând pe platforme naţionaliste şi fiind susţinuţi masiv în vestul ţării. Şi mulţi dintre naţionalişti sunt, la rândul lor, supăraţi pe Poroşenko, aşa că Zelenski are un ascendent – el trebuie să lupte pentru 4-5%, iar Poroşenko – pentru 35%.

Vom urmări cu atenţie ceea ce va urma până pe 21 aprilie şi imediat după ziua votului din turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Ucraina, pentru că şi situaţia în care se află R. Moldova depinde fără îndoială de direcţia pentru care va opta vecina noastră. Acum însă trebuie să ne punem cu toţii întrebarea: cum va arăta şi ce va însemna o preşedinţie a lui Vladimir Zelenski în următorii cinci ani pentru Ucraina, dar şi pentru vecinătatea ei?