Mesagerii Kremlinului din cursa electorală pentru Parlamentul Republicii Moldova
Spre deosebire de partidele democratice de la guvernare care declară că vor să aibă relații bune cu toți vecinii, Partidul Socialiștilor, Partidul Patria sau Blocul „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală” nu văd decât o singură direcție – spre Est și mai că nu promit stabilirea unei cortine de fier pe Prut.
Dodon dă mâna cu Putin
Partidele pro-ruse sunt într-un gând: vor să întrerupă procesul de integrare europeană, ceea ce își dorește cu ardoare și Moscova. Printre cei mai notorii mesageri ai Kremlinului în acest sens este Igor Dodon, care, de când a preluat Partidul Socialiștilor, promovează ideea intrării în Uniunea Vamală, o structură economică din care fac parte Belarus, Rusia și Kazahstan. Deplasările în capitala rusă a liderului socialist s-au întețit pe măsură ce se apropia momentul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, iar apoi cu ocazia campaniei electorale. Dodon s-a întâlnit cu oficiali din Duma de Stat, Ministerul de Externe rus și administrația președintelui Federației Ruse. Spicherul Dumei de Stat, Serghei Narîșkin, a declarat că vede în Partidul Socialiștilor un „partener de încredere”, iar șeful partidului „Spravedlivaia Rossia”, Serghei Mironov, a adoptat un acord de colaborare cu socialiștii din Moldova. Faptul că Dodon este atașat cu trup și suflet de Rusia este demonstrat de propria-i declarație făcută în timpul unui concert organizat pentru cetățenii moldoveni de la Moscova. „Suntem legaţi istoric şi cultural de Rusia. Putem să ne dezvoltăm şi să avem un viitor doar alături de Rusia, dacă vom adera la Uniunea Vamală. Nu suntem români! Suntem moldoveni! Avem limba şi istoria noastră!”. Pe 4 noiembrie, Igor Dodon a participat la o recepție oficială la Kremlin organizată cu ocazia „Zilei Unității Naționale” din Rusia. După recepție, liderul PSRM a avut o întâlnire oficială cu președintele rus Vladimir Putin. În cazul în care vor ajunge la putere, socialiștii vor declara limba rusă drept limba oficială a Republicii Moldova și vor anula cursul Istoria românilor ca să introducă o Istorie a Moldovei.
„Patrioții” Usatîi și Petrenco
Aceleași planuri are și un alt concurent electoral, Renato Usatîi, cap de listă al Partidului Patria. Fiind originar din Fălești, el s-a lansat în politică venind tot de la Moscova. Acolo el a devenit un om de afaceri prosper într-un mod misterios. Dintr-un simplu inginer la CFM el a ajuns proprietarul uzinei „ВПТ-НН” localizată în Nijni Novgorod care este singurul furnizor oficial de piese din aliaj dur pentru Căile Ferate ale Rusiei. Prin urmare, afacerea lui depinde de comenzile făcute de această companie de stat. Renato Usatîi este împotriva integrării europene, „are întrebări și la adresa Uniunii Vamale” și respinge ideea că moldovenii sunt români și că vorbesc limba română.
Precizăm că al patrulea pe lista Partidului Patria figurează și fostul comunist Grigore Petrenco, un antieuropean convins, chiar dacă primește leafă în calitate de membru al Adunării Parlamentare al Consiliului Europei. El optează pentru recunoașterea limbii ruse ca limbă oficială a Republicii Moldova și condamnă acțiunile Kievului în estul Ucrainei fără a spune un cuvânt despre implicarea Rusiei în susținerea teroriștilor din Lugansk și Donețk.
Formuzal a preluat drapelul rus
Alți politicieni care îi cântă în strună Moscovei sunt bașcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal (Partidul Regiunilor), omul de afaceri din Chișinău Victor Șelin (Partidul Social-Democrat) și omul de afaceri din Bălți Oleg Topolnițki (Partidul Mișcarea Populară pentru Uniunea Vamală). Toți trei s-au reunit în Blocul Electoral „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală”. Sigla noii formațiuni politice este drapelul Federației Ruse. Mihail Formuzal s-a întâlnit de câteva ori cu vicepremierul rus, Dmitri Rogozin cu care a discutat despre relațiile economice cu autonomia găgăuză, dar și despre posibilitatea deschiderii unui consulat rus la Comrat. Rogozin este în același timp reprezentantul președintelui rus pentru Transnistria. În 92, el a luptat în războiul de pe Nistru de partea separatiștilor și a manifestat mereu un comportament arogant față de Republica Moldova. Recent, Mihail Formuzal a părăsit cursa electorală, după ce i s-a interzis accesul pe teritoriul Ucrainei. Unele zvonuri sugerează că ar fi făcut-o sub presiunea Moscovei care mizează pe Dodon.
Roșca-admirator al lui Dughin
Politicianul de tristă faimă, liderul PPCD, Iurie Roșca, completează galeria de oameni atașați de lumea rusă. Șeful creștin-democraților declară că face parte „din aceeași familie spirituală” cu politologul rus Alexandr Dughin. Acesta din urmă l-a numit pe Roșca „prieten al Rusiei”. Menționăm că în anii 90, Alexandr Dughin a promovat ideologia naționalist-bolșevică, iar în anii 2000 a lansat ideea Uniunii Euro-Asiatice. Dughin îl susține pe Putin și politica lui agresivă în Ucraina și consideră că cei care sunt împotriva președintelui rus sunt bolnavi psihic.
„Partidele proruse sunt într-un gând: vor să întrerupă procesul de integrare europeană, ceea ce își dorește cu ardoare și Moscova.”