Informaţii despre ciocniri dintre opozanţii regimului lui Başar al-Assad şi armata siriană apar zilnic. Observatorii internaţionali raportează periodic despre cazuri de tortură şi despre noi victime ale acţiunilor militare în diferite oraşe ale Siriei. R. Moldova este departe de evenimentele dramatice din Orientul Apropiat. În ţara noastră locuiesc zeci de sirieni, care urmăresc îngrijoraţi ce se întâmplă la ei acasă. Cu doi dintre ei am avut ocazia să discutăm.

„În R. Moldova sunt respectat”

Abdul îşi face studiile la Chişinău. Se află de doi ani în R. Moldova. În acest timp a reuşit să înveţe destul de bine limba română. S-a dovedit a fi o persoană deschisă, deşi în ochi i se citeşte îngrijorarea.

– Abdul, ce faci la Chişinău?
– Am venit aici din oraşul Homs, Siria. Învăţ la o facultate de informatică din Chişinău. În acelaşi timp, lucrez. În ţara mea sunt mari probleme. Familia nu poate să-mi trimită bani şi trebuie să mă descurc cum pot. Fratele meu mai mare şi-a deschis aici o afacere, iar eu îl ajut. Recent, ni s-a alăturat şi al treilea frate.

– Cum ai învăţat limba română?
– Vreo patru luni am mers la cursuri, după care am învăţat limba pe stradă, la universitate şi la muncă. Nu o vorbesc chiar atât de bine, dar mă descurc.

– Cum ţi se par oamenii în R. Moldova?
– Dacă îi respecţi pe cei din jur, vei fi respectat. E principiul de care mă conduc. Oamenii sunt buni.

– Ce se întâmplă în ţara ta?
– Din păcate, e tare greu acolo. Sunt omorâţi oameni, maturi şi copii. În fiecare zi, situaţia e tot mai gravă. Nu ştim ce să facem. Am lăsat acolo părinţii, doi fraţi şi patru surori. Cât lucrez, mă gândesc la ai mei. Îmi doresc, cel puţin, ca oamenii să trăiască bine acolo, să fie alegeri şi să ne conducă altcineva.

– Ai vrea să te întorci în Siria după studii?
– Desigur. E ţara mea. Cine nu vrea să se întoarcă în patria lui? Dar deocamdată nu am ce face.

„Rusia sprijină regimul din Siria”

Mahmud şi-a întemeiat o familie în R. Moldova şi intenţiona să trăiască în ţara lui natală. Însă evenimentele tragice din Siria l-au făcut să-şi pună la adăpost soţia şi copiii la Chişinău.

– Când s-au început revoltele în Siria?
– Situaţia a devenit tensionată acum un an şi trei luni. Populaţia a organizat mitinguri paşnice, cerând reforme. Crimele au început chiar din prima zi de proteste. Oamenii au fost omorâţi pe străzi, în moschee, peste tot. E suficient să spui ceva împotriva regimului, ca să ajungi la închisoare.

După opt luni, oamenii nu au mai răbdat, pentru că au văzut că poţi să mori pe stradă fără luptă şi s-au înarmat cu pistoale automate. Arme grele nu avem. Acum presa oficială şi Rusia spun că teroriştii atacă oamenii. Dar, iată, noi suntem oamenii, unde-s teroriştii? Acum trei săptămâni, la Huli, au murit 50 de copii. Observatorii ONU au confirmat că tragedia s-a întâmplat din cauza bombardărilor.

– Unde s-au răsculat oamenii?
– Ţara e compusă din 14 judeţe. Oamenii s-au răsculat în 12 judeţe. În capitala Damasc, centrul oraşului e dominat de armată şi simpatizanţii preşedintelui. Dar la periferii şi în alte oraşe, toţi sunt împotriva lui.

– De ce se întâmplă aceste lucruri?
– Siria are toate resursele ca să fie o ţară normală. Avem agricultură dezvoltată şi ieşire la Marea Mediterană. Suntem o ţară de tranzit pentru camioanele din Europa şi Orientul Mijlociu. La noi ţara e bogată. Dacă R. Moldova cumpără gaz din Rusia, noi avem acasă toate resursele energetice. Dar 30% din cetăţeni nu au bani, iar 40% trăiesc la limita sărăciei. Preşedintele (Başar al-Assad, n.n.) a furat toată ţara. Venitul din urma vânzării petrolului nici nu intră în bugetul de stat. El spune că pregăteşte armata împotriva Israelului. De fapt, nu vrea să facă nici pace, nici război cu israelienii, ca să nu-l întrebe nimeni unde e petrolul şi unde se duc banii. Iată acum vedem că el foloseşte armata contra noastră. El nu vrea să cedeze puterea. Tatăl lui (Hafez al-Assad, n.n.) a condus ţara 30 de ani, iar el se află la guvernare de 12 ani.

– În presa străină a apărut afirmaţia că e război civil în ţară. Sunteţi de acord?
– Războiul civil izbucneşte între locuitorii aceleaşi ţări. Dar cine bombardează localităţile noastre? Cine a atacat satul nostru? Alt sat? Nu. Preşedintele vrea să arate că e război civil ca să justifice acţiunile sale.

– Cine îl susţine pe preşedintele Siriei?
– Sunt vreo 17% din populaţie care-l susţin. La fel ca în orice ţară, sunt cei care câştigă pe seama lui şi cei care nu vor să aibă probleme cu autorităţile. Majoritatea locuitorilor sunt musulmani, dar sunt şi creştini, şi alawiţi (credincioşi musulmani cu unele practici creştine; Başar al-Assad este alawit, n.n.). Asta nu e o problemă. Toţi sunt cetăţeni. Regimul a încercat să demonstreze că oamenii s-au răsculat împotriva alawiţilor, dar nu i-a reuşit.

Mai există aşa-numitele regimente Shabiha, formate din bandiţi. Fiecare primeşte în jur de 2000 de lire (apr. 40 dolari) pe zi. Când armata atacă un sat, ei fură, omoară, strică şi fac murdării în casele oamenilor.

Problema e mai gravă. Regimul e la pământ, dar Iranul şi Rusia îl sprijină pe preşedinte. Recent, secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, a spus că Rusia a trimis elicoptere noi spre Siria. Preşedintele s-a adresat Moscovei să-i tipărească moneda naţională, pentru că nu mai are bani.

– Partide de opoziţie aveţi?
– El face partide şi spune că sunt de opoziţie. Nu avem. Ehei!…

– Aţi dori ca NATO să intervină în Siria?
– Şi dracul am vrea să vină numai să ne scape de Assad! Occidentul a sprijinit revoluţia din Egipt, Tunisia, am gândit că ne vor sprijini şi pe noi, dar am rămas, ca întotdeauna, singuri. Nu mai aşteptăm niciun ajutor din alte ţări. Oamenii s-au săturat să tot aştepte. Ne mai ajută concetăţeni din afară: sirieni din Golf, America şi Europa de Vest.

– Oamenii fug din ţară?
– Da, au fugit deja 200-300 mii de oameni. Sunt 120 mii de refugiaţi în Iordania, 40 mii în Liban. Circa 50 mii s-au refugiat în Turcia. Unii s-au dus mai departe, în Egipt sau în Europa, unde au rude. De exemplu, oraşul Homs, unde au locuit un milion de oameni, a rămas pustiu.

– Câţi sirieni sunt în R. Moldova?
– Nu sunt mulţi. Eu am stat în Siria un an şi jumătate. Am vrut să rămân acolo. Sunt căsătorit cu o moldoveancă. Când s-a agravat situaţia, am trimis soţia şi copiii la Chişinău. Nu se mai putea de stat acolo. În R. Moldova nu au venit mulţi sirieni. Majoritatea s-au stabilit aici cu soţiile lor. Alţii îşi fac studiile la Chişinău. Cred că suntem între 50 şi 100 de persoane.

– Ce aşteptaţi să se întâmple în Siria?
– Să cadă regimul. Altfel, nu se mai linişteşte poporul.